Hormuz împinge gazul peste €50

Strâmtoarea Hormuz nu a fost închisă. Costul menținerii ei deschise se vede deja în Europa, în prețurile la carburanți, în contractele futures pentru gaze și în facturile de transport maritim. Escaladarea militară dintre SUA și Iran, începută la începutul lunii iulie, a declanșat o repricing globală care transformă un conflict îndepărtat într-o problemă de buget pentru gospodării. Riscul principal nu este lipsa fizică de energie, ci contaminarea prin prețuri.

De la asigurări la facturi

Aproximativ 20 mil. de barili de petrol pe zi și aproape o cincime din comerțul mondial cu gaz natural lichefiat trec prin Hormuz, pasajul îngust dintre Iran și Peninsula Arabică (CFR). Europa primește doar circa 4 % din petrolul brut și puțin peste 10 % din LNG-ul care traversează strâmtoarea, potrivit datelor Agenției Internaționale pentru Energie (Times of India). Procentele par mici, dar energia se cumpără la prețuri stabilite global. Când riscul din Golf crește, prețurile europene îl urmează.

Lanțul începe cu asigurările. Primele pentru risc de război aplicate navelor au urcat la 3-10 % din valoarea vasului, de la aproximativ 0,25 % înaintea conflictului (The National). Acoperirea de asigurare există în continuare, dar costă suficient de mult încât să împingă tarifele de transport în sus (LMA). Apoi se mișcă indicii de referință: Brentul a crescut cu peste 15 % în fazele de escaladare (Tagesschau), iar contractele futures europene pentru gaze au depășit 50 € pe megawatt-oră (Sky TG24). Administrația americană pentru informații energetice a arătat pasul următor: perturbările din Golf au ridicat marjele de rafinare pentru benzină, motorină și combustibil de aviație, canalul prin care presiunea din petrol ajunge în costurile europene de transport și logistică (Hydrocarbon Engineering).

Trei țări, trei canale

Germania arată problema umplerii depozitelor. Rezervele de gaze erau la doar circa 45 % la mijlocul lunii iulie (NDR). O scumpire globală a LNG-ului face mai costisitoare alimentarea din vară, chiar dacă aprovizionarea fizică nu este întreruptă. Răspunsul Berlinului a fost până acum diplomatic: grupul E3, format din Franța, Germania și Regatul Unit, a cerut detensionare (Auswärtiges Amt). Guvernele tratează încă dosarul ca pe unul de securitate, nu ca pe unul de consum.

Spania arată de ce dependența directă redusă de Golf nu oferă protecție. Algeria, Rusia și SUA furnizează cea mai mare parte a gazului spaniol; datele pentru 2026 nu indicau o sursă majoră din Golf (DSN/CORES). Dar LNG-ul are preț global. Când fluxurile din Golf devin mai nesigure, cumpărătorii asiatici licitează mai agresiv pentru alternative, iar încărcăturile care ar fi mers spre Europa se scumpesc. Pentru Spania contează direct: centralele pe gaze au asigurat 17,3 % din producția de electricitate în iulie, iar prețurile angro erau cu aproximativ 30 % peste nivelul de anul trecut (EFE). În timpul unui val de căldură, Spania nu poate opri pur și simplu producția pe gaze.

În Italia, transmiterea se vede deja la pompă. Motorina self-service a ajuns la 2,059 € pe litru pe 17 iulie, deși o parte din creștere vine din expirarea unor reduceri interne de accize, nu doar din conflictul din Golf (Sky TG24). Datele ISTAT pentru iunie arătau o inflație generală de 3,0 %, cu prețurile energiei nereglementate în creștere cu 13,3 % față de anul anterior (ISTAT).

Amortizoare care nu pot bloca prețurile

Uniunea Europeană are instrumente împotriva penuriei. Statele membre trebuie să dețină stocuri petroliere de urgență care să acopere cel puțin 90 de zile de importuri nete, iar regulile pentru depozitele de gaze impun umplerea lor înainte de iarnă (Directiva 2009/119/CE, Regulamentul 2022/1032). Aceste rezerve reduc riscul ca energia să se termine. Nu pot elimina prima de risc, adică prețul suplimentar plătit de cumpărători pentru incertitudine.

Guvernele naționale controlează pârghiile cele mai apropiate de consumatori: reduceri de accize, subvenții pentru energie, transferuri țintite. Miniștrii energiei din UE, reuniți în formatul Consiliului care coordonează politica energetică a celor 27 de state membre, pot elibera stocuri strategice sau pot prelungi regulile de urgență pentru piață, folosite prima dată în criza gazelor din 2022. Niciunul dintre acești actori nu a semnalat că vede actuala repricing ca pe o problemă proprie.

Europa plătește pentru un război pe care nu îl duce, printr-un lanț de prețuri pe care instituțiile îl pot atenua, dar nu îl pot opri. Miniștrii energiei din UE nu mai pot trata dosarul doar ca pe unul de securitate dacă alimentarea depozitelor din vară începe să se vadă în facturile de iarnă.