Asigurările scumpesc energia Europei

Strâmtoarea prin care trece aproximativ o cincime din comerțul mondial cu petrol și GNL rămâne navigabilă. Problema este că decizia reală nu mai aparține guvernelor, ci asigurătorilor, armatorilor și băncilor. În acest moment, acești actori privați tratează ruta ca fiind prea riscantă. Efectul este aproape același ca al unei blocade militare: Europa pierde acces la energia din Golf fără ca strâmtoarea să fie închisă oficial.

O rută maritimă deschisă, dar moartă comercial

Comandamentul Central al SUA a lovit ținte iraniene pe 7 iulie, după atacuri asupra a trei nave comerciale. Cotația Brent a urcat la 78,02 dolari pe baril (CNBC). Traficul maritim prin Hormuz s-a prăbușit apoi aproape complet, deși strâmtoarea a rămas formal deschisă (Reuters, LMA).

Blocajul nu este legal, ci financiar. Lloyd’s Market Association, organizația care reprezintă asigurătorii din piața Lloyd’s of London, a confirmat că asigurările de război și acoperirea de răspundere civilă, inclusiv pentru daune, poluare sau vătămări, sunt încă disponibile tehnic. Costul lor a devenit însă prohibitiv: brokerii indică prime de risc de război de 2 %-6 % din valoarea corpului navei, față de aproximativ 0,2 % înainte de conflict (GCaptain). În unele cazuri, costul a ajuns la 7,5 %, iar unii armatori refuză să trimită echipaje indiferent de preț (WirtschaftsWoche).

Acoperirea există. Echipajele nu pleacă. O rută maritimă deschisă pe hârtie poate deveni inutilizabilă comercial.

Lanțul deciziei explică de ce guvernele au puțin spațiu de manevră. Comisia Europeană monitorizează aprovizionarea. Statele membre dețin rezerve de urgență. Dar asigurătorii stabilesc prețul riscului, armatorii decid dacă navele pleacă, iar băncile decid dacă finanțează încărcătura. Când expunerea la risc de război sau la sancțiuni pare prea mare, finanțarea se retrage. Nicio decizie a UE nu a produs acest blocaj și nicio decizie a UE nu îl poate anula direct.

Prețurile cresc înainte să apară lipsurile

Europa simte șocul mai întâi în prețuri, înainte ca vreun terminal să rămână fără marfă. TTF, hubul olandez care funcționează ca reper pentru prețul gazului în Europa, a trecut de 50 euro/MWh și a ajuns la aproximativ 54-56 euro/MWh pe fondul temerilor legate de costurile transportului prin Hormuz (Investing).

TTF influențează prețurile pe tot continentul. O primă de risc introdusă în Olanda ajunge în factura utilităților și a cumpărătorilor industriali din Helsinki până la Lisabona. Germania are o expunere directă redusă la țițeiul din Golf, dar industria germană suportă costul prin prețuri mai mari la gaze, legate de același reper european.

Impactul se vede diferit de la o țară la alta. Italia oferă cel mai clar exemplu. Edison, una dintre cele mai mari companii energetice italiene, a pierdut 21 de încărcături de GNL din Qatar invocându-se forța majoră și a înlocuit 14 până la sfârșitul lunii iunie, în mare parte cu livrări din SUA (Quotidiano.net). Sistemul a absorbit șocul, dar la costuri mai mari și cu o marjă mai mică pentru următoarea perturbare.

Spania arată limita fizică a infrastructurii. Deține aproximativ o treime din capacitatea de stocare în terminale GNL a UE (infoLibre). Interconectarea prin Pirinei cu Franța este însă atât de îngustă încât șeful operatorului spaniol de rețea a descris peninsula, în termeni energetici, drept „mai insulară decât Irlanda” (Infobae). Spania poate stoca gaz. Să îl trimită spre nord este altă problemă.

Stocurile rezolvă lipsa fizică, nu costul

Legislația UE obligă statele membre să dețină rezerve petroliere de urgență echivalente cu cel puțin 90 de zile de importuri nete (Directiva 2009/119/CE). Grupul operativ pentru Uniunea Energiei al Comisiei Europene a transmis pe 13 iulie că aprovizionarea cu gaze pentru iarnă nu este expusă unui risc imediat (Comisia Europeană). Acest răspuns acoperă întrebarea dacă rezervoarele se golesc. Nu spune cât vor plăti europenii ca să le umple.

Șeful Agenției Internaționale a Energiei a descris exact această diferență: Europa ar face „o mare greșeală” dacă ar presupune că este protejată, a spus el pentru Euronews (Euronews). Rezervele previn lipsa fizică. Nu plafonează prețurile, nu reduc costurile de transport și nu asigură navele. Chiar și țările cu dependență directă minimă de Hormuz plătesc prețuri modelate de riscul global, pentru că redirecționarea sau anularea încărcăturilor se transmite în toate piețele conectate.

Problema Europei în Hormuz trece printr-un lanț comercial al riscului: asigurători din Londra, armatori din centrele maritime europene, bănci care finanțează încărcături. Niciun guvern nu controlează complet acest lanț, iar niciun stoc de urgență nu îl poate înlocui. Bruxellesul poate coordona și poate câștiga timp. Dar dacă energia se mișcă sau nu depinde de apetitul de risc din consiliile de administrație private.