Hormuz: deminarea cere 50 de zile

Curățarea minelor marine de pe o rută comercială cere săptămâni de muncă tehnică, lentă și verificabilă. Un comunicat politic nu poate scurta această etapă. Cadrul diplomatic dintre Washington și Teheran, anunțat la 15 iunie, deschide o posibilă cale pentru redeschiderea Strâmtorii Hormuz (CNBC), iar liderii din Franța, Germania, Regatul Unit și Italia au susținut rapid o misiune europeană urgentă de deminare. Între ambiția politică și culoarele maritime curățate, însă, lipsesc încă toate straturile operative necesare.

Un portavion nu este dragor de mine

Emmanuel Macron a făcut cea mai vizibilă promisiune: Franța ar putea aduce în zonă, în două sau trei zile, portavionul Charles de Gaulle, aeronave și o fregată (Ouest-France). Gruparea navală, aflată în estul Mediteranei împreună cu două fregate de apărare antiaeriană, poate asigura supraveghere și acoperire aeriană. Nu poate însă să detecteze și să distrugă mine marine. Operațiunea propriu-zisă ar urma să fie făcută de drone franceze specializate în lupta contra minelor (Le Figaro), dar nu a fost publicată nicio structură de forțe, nicio arhitectură de comandă și niciun calendar de finalizare.

Germania a mutat deja echipamente mai aproape de zonă. Dragorul de mine Fulda și nava de sprijin Mosel sunt desfășurate avansat în estul Mediteranei. La 16 iunie, însă, Johann Wadephul, vicepreședinte al grupului parlamentar CDU/CSU al lui Friedrich Merz, a formulat trei condiții înainte ca Germania să participe: dovada că luptele au încetat, o bază solidă în dreptul internațional și un mandat din partea Bundestagului, parlamentul federal german, care trebuie să aprobe desfășurările armate în străinătate în baza unei decizii a Curții Constituționale din 1994 (Krone.at, Parlamentsbeteiligungsgesetz). Numai obținerea acestui mandat ar putea dura săptămâni.

Italia are aceeași limitare. Giorgia Meloni a spus că Roma ar putea contribui, dar doar cu autorizarea parlamentului și sub steag ONU sau UE (Euronews). Presa italiană a indicat active posibile, precum dragoarele de mine din clasa Gaeta Crotone și Rimini, vehicule subacvatice autonome și drone pentru neutralizarea minelor, însă acestea sunt reconstrucții jurnalistice, nu desfășurări confirmate (Corriere della Sera, Quotidiano.net).

Lituania arată o altă scară a solidarității. Parlamentul său a aprobat trimiterea a până la 40 de militari în Hormuz, dar ministrul apărării a fost explicit: Lituania nu trimite o navă, iar capacitatea sa navală rămâne în Marea Baltică (LRT, Lrytas).

Două rute, ambele blocate

Europa trebuie să aleagă între două căi de autorizare, fiecare cu propriul blocaj.

O coaliție de state dispuse să participe, condusă de Franța și Regatul Unit, ar fi opțiunea cea mai rapidă. Parisul construiește deja această variantă, prezentând-o drept misiune multinațională, fără să aștepte aprobarea colectivă. Extinderea Operațiunii ASPIDES, misiunea navală existentă a UE în Marea Roșie, pentru a acoperi și Hormuz ar oferi o bază juridică mai solidă, dar modificarea mandatului cere unanimitate din partea tuturor celor 27 de state membre. Asta înseamnă că orice guvern poate bloca decizia (Reuters, Articolul 31 TUE).

Reacția Poloniei arată cum criza împarte Europa geografic. Donald Tusk a respins ideea ca Polonia să fie exclusă din discuțiile de securitate conduse de Paris, Berlin și Londra, spunând că aranjamentele făcute fără Varșovia nu o vor obliga (TVN24). Pentru Polonia, Hormuz este o temă secundară. Ucraina și flancul estic rămân prioritare, iar orice propunere de a trimite resurse navale limitate în Golf este cântărită în raport cu riscul de a slăbi acel front.

Decalajul urmărit de piețe

Chiar dacă toate porțile politice și juridice s-ar deschide, normalizarea comercială ar veni cu întârziere. Potrivit Jerusalem Post, care citează cinci surse occidentale din securitatea maritimă, numai operațiunile de căutare a minelor ar putea dura 40-50 de zile, înainte ca asigurătorii și companiile de transport să recapete încredere (Jerusalem Post). Armatorii și asigurătorii de protecție și indemnizație urmăresc ghidajele privind sancțiunile, primele de risc de război și avertismentele maritime înainte să trateze o rută ca sigură (West of England P&I, IMO).

Lipsesc încă toate elementele critice. Nicio țară importantă care ar putea contribui nu a finalizat mandatul. Nu a fost confirmat niciun lanț de comandă. Nu există consimțământ securizat din partea statelor riverane, nu a fost publicată nicio evaluare a câmpurilor de mine și nu a început nicio reevaluare a prețurilor de către asigurători. Europa are voința politică pentru o misiune de deminare și o parte din echipamentul naval necesar. Îi lipsește mecanismul de autorizare care să le lege între ele, într-o strâmtoare care nu se redeschide după calendarul liderilor politici.