Hormuz așteaptă undă verde de la US Treasury

Piețele par să creadă că Washingtonul și Teheranul caută o ieșire negociată din criză. Guvernele europene așteaptă însă dovada practică: navele, asigurătorii și băncile trebuie să poată trata din nou Strâmtoarea Hormuz ca pe o rută obișnuită.

Informațiile despre un memorandum SUA-Iran au împins prețul petrolului în jos, chiar și după ce Trump a contestat termenii publicați de partea iraniană. O zi mai târziu, Trump și premierul pakistanez Shehbaz Sharif au vorbit despre o semnare rapidă, în timp ce Teheranul a respins acest calendar. Relaxarea din piețe a mers mai repede decât verificarea faptelor.

OFAC și asigurătorii țin cheia

Berlinul a formulat cel mai clar testul. Guvernul german a descris un posibil acord, dar a spus că nu a văzut încă pași concreți și a legat sprijinul de libera navigație, de detensionarea iraniană și de un rezultat nuclear verificabil, potrivit briefingului din 12 iunie. Pentru comerț, acesta este punctul central: un text semnat contează doar dacă ruta poate fi folosită din nou.

Agenda Parlamentului European pentru dezbaterea cu Kallas tratează în continuare strâmtoarea ca pe o zonă nesigură, în pofida discuțiilor. Franța a păstrat sancțiunile în aceeași logică, avertizând că orice ridicare a sancțiunilor ONU ar necesita consultare formală și procedură în Consiliul de Securitate, după cum a spus Jean-Noël Barrot.

O parte din puterea reală se află în afara Europei. Expunerea la sancțiunile americane trece în continuare prin OFAC, Oficiul pentru Controlul Activelor Străine al Trezoreriei SUA, instituția care poate izola companiile de afacerile legate de dolar; ghidul său privind sancțiunile împotriva Iranului este documentul pe care îl vor citi băncile și traderii înainte să trateze comerțul din Golf drept normal. Asigurătorii au, la rândul lor, drept de veto. West of England P&I îi avertizează pe membri că acoperirea pentru Hormuz poate fi anulată, modificată sau tarifată diferit față de asigurarea obișnuită, potrivit ghidului pentru membri.

Europa poate amortiza șocul

Uniunea Europeană are instrumente pentru șocul de preț, nu control asupra strâmtorii. Statele membre trebuie să dețină stocuri petroliere de urgență conform legislației UE, iar Bruxellesul poate ajusta calendarul unor măsuri de sancționare atunci când piețele sunt fragile. Decizia Ursulei von der Leyen de a amâna ajustarea plafonului de preț pentru petrolul rusesc, pe motiv că piețele petroliere aveau nevoie de stabilizare, arată tipul de pârghie pe care Comisia Europeană îl poate folosi dinspre Bruxelles, potrivit declarației privind sancțiunile. Rezervele și calendarul plafonului de preț câștigă timp; nu îi fac pe armatori să trimită navele pe rută.

Italia arată aceeași separare între sprijinul politic și prudența operațională. Tajani a legat libera trecere prin Hormuz de prețurile la petrol, benzină și îngrășăminte, în declarații publice, dar a spus și că orice contribuție italiană, inclusiv la deminare, ar veni doar după un armistițiu și într-un cadru ONU sau UE, într-o intervenție separată. Roma se poziționează pentru un rol defensiv, dacă angajamentul politic devine o înțelegere maritimă utilizabilă.

Lituania a mers mai departe decât declarațiile. Seimasul a aprobat un mandat de până la 40 de militari și civili pentru operațiuni de securitate maritimă în Hormuz, după un mandat anterior mai restrâns, într-o decizie relatată atât de Seimas, cât și de LRT. Mandatul este un plafon. Politic, transmite Washingtonului și aliaților că cel puțin un stat UE vede Hormuz ca pe o problemă de securitate maritimă, nu doar ca pe una de preț al mărfurilor.

Actorii care pot strica acordul rămân

Frontul din Liban menține riscul escaladării. Mesajele legate de Iran conectaseră deja discuțiile cu Washingtonul de acțiunile Israelului în Liban, potrivit unor relatări anterioare. Sursele italiene tratează, de asemenea, Libanul ca pe unul dintre conflictele care ar putea decide dacă un aranjament în Golf rezistă dincolo de ceremonia semnării.

Dovada practică de care are nevoie Europa lipsește încă: acceptare iraniană verificată, confort juridic din partea SUA privind sancțiunile, actualizarea avertismentelor de navigație, recalibrarea prețurilor de către asigurători, revenirea comportamentului normal al armatorilor și claritate privind eventuala clauză despre Liban, dacă aceasta poate limita actorii capabili să blocheze aranjamentul. INTERCARGO recomandă în continuare evaluări de risc navă cu navă, prin canalele de avertizare maritimă, în notificarea pentru membri, iar Organizația Maritimă Internațională îi trimite pe operatori către ghidajele de securitate actualizate de pe pagina sa despre Hormuz.

Aici se află acum problema Europei. Diplomații pot anunța o ieșire din criză. Blocajul se relaxează abia când cei care stabilesc prețurile, asigură, finanțează și operează navele cred că ruta poate fi folosită.