Traficul petrolier prin Hormuz scade cu 60 %

Miercuri, doar 13 petroliere au traversat Strâmtoarea Hormuz, față de o medie de 33 în săptămâna precedentă (CNBC). Trei nave qatariote cu gaz natural lichefiat și un superpetrolier indian care transporta două milioane de barili de țiței kuweitian au întors din drum. Niciun guvern nu a anunțat o blocadă, dar firma de informații maritime Windward descrie ruta drept „contestată funcțional” (CNBC). Pentru Europa, diferența contează: costul apare tocmai în spațiul dintre o rută oficial deschisă și una pe care piața o mai consideră utilizabilă.

Lanțul deciziilor private

Guvernele pot negocia încetări ale focului. Acordul dintre SUA și Iran, semnat la 17 iunie, a rezistat 19 zile, înainte ca atacurile din 6-7 iulie să avarieze trei nave în apropierea strâmtorii (Al Jazeera, AP News). După acel moment, deciziile care influențează costul energiei în Europa se mută spre actori privați, iar fiecare verigă adaugă întârzieri.

Asigurătorii stabilesc primele de risc. Armatorii decid dacă trimit navele pe rută. Rafinăriile aleg cât de repede modifică prețurile produselor petroliere. Retailerii transferă costurile către consumatori în ritmul permis de concurență. Banca Centrală Europeană, autoritatea monetară a zonei euro, reacționează abia după ce șocul intră în prețurile de consum. Când Frankfurtul ajunge să acționeze, un comandant de petrolier a decis deja să întoarcă nava.

Cât costă acum ruta

Primele pentru riscul de război au ajuns la aproximativ 2,5 % din valoarea asigurată a navei pentru un tranzit de șapte zile, iar tarifele de transport Asia-Europa au fost cu circa 20 % peste nivelurile de dinaintea crizei (Eurogroup Consulting). Grupurile daneze de transport maritim Maersk și Norden au considerat condițiile prea nesigure pentru a mai naviga prin zonă (Børsen).

Un singur transport de produse petroliere rafinate din Emiratele Arabe Unite către nord-vestul Europei a fost contractat la aproximativ 10 mil. dolari, de peste două ori mai mult decât în ianuarie (OPIS).

Cotațiile de referință ale țițeiului au revenit între timp, ceea ce face ca șocul să pară mai mic decât este. Consumatorii europeni nu cumpără țiței, ci motorină, combustibil pentru aviație, păcură, ulei pentru încălzire și gaz, produse în al căror preț intră transportul, asigurarea, rafinarea și marjele de retail. Aceste costuri se ajustează mult mai lent, iar fiecare țară le absoarbe diferit.

În Franța, Patrick Pouyanné, CEO-ul TotalEnergies, a estimat că prețurile la pompă au nevoie de trei până la patru luni pentru a se normaliza, deoarece contractele de navlosire și riscul de transport reacționează cu întârziere față de prețul țițeiului (Le Monde). În Țările de Jos, autoritatea de concurență ACM a constatat că prețurile la pompă nu reveniseră la nivelurile de dinaintea crizei, pentru că prețurile angro și costurile rafinăriilor au rămas ridicate (ACM). Italia are și o problemă internă: organizația industriei petroliere Unem a calculat că marjele de rafinare, nu țițeiul, au explicat cea mai mare parte a scumpirii motorinei din februarie, iar expirarea la 4 iulie a unei reduceri de acciză a adăugat aproximativ 0,061 euro pe litru, independent de criza din Golf (Auto.it, Motor1). Prețul plătit de alegători la pompă depinde de taxele locale și de structura rafinării aproape la fel de mult ca de prețul barilului.

Constrângerea Frankfurtului

BCE a estimat la 2 iulie că o perturbare persistentă în Golf ar putea ridica inflația din zona euro cu 1,3 puncte procentuale la vârful din 2027 și ar putea pune în pericol până la 3 % din producție (ECB). Fabio Panetta, membru al Consiliului guvernatorilor, a avertizat că banca nu se poate angaja pe o traiectorie fixă a dobânzilor cât timp piețele energiei rămân instabile (Banca d'Italia). Un șoc de ofertă care slăbește creșterea economică ar cere o politică monetară mai relaxată. Același șoc, dacă împinge inflația în sus, reduce spațiul pentru tăieri de dobândă. BCE primește ambele presiuni în același timp și nu are niciun instrument prin care să redeschidă o strâmtoare.

Europa nu poate controla Hormuzul, nu poate obliga armatorii să navigheze și nu poate stabili primele de risc care decid dacă marfa se mai mișcă. Piața tratează deja energia europeană ca și cum acest control ar fi fost pierdut.