Ungaria blochează negocierile Ucrainei

La o reuniune cu ușile închise a oficialilor UE pentru extindere, pe 17 iulie, Ungaria ar fi refuzat consensul necesar pentru avansarea negocierilor de aderare ale Ucrainei, potrivit European Pravda, care citează surse diplomatice. Nu există o confirmare publică a Consiliului privind discuția. Dar blocajul relatat arată o problemă structurală: fiecare etapă a aderării la UE cere unanimitate, iar un singur guvern poate transforma o procedură tehnică într-un instrument de presiune.

Nu a fost un veto asupra aderării Ucrainei la UE. A fost un pas anterior, mai tehnic. Ungaria a blocat aprobarea rezultatelor examinării legislației ucrainene, etapă necesară înainte ca Kievul să poată depune pozițiile de negociere pentru două clustere privind piața internă și regulile de competitivitate (European Pravda, Comisia Europeană). Ucraina a deschis deja două dintre cele șase clustere de negociere. Celelalte patru au nevoie, fiecare, de acordul tuturor guvernelor UE pentru a avansa. Articolul 49 din Tratatul UE, norma care reglementează primirea de noi membri, cere în continuare unanimitate la fiecare prag decizional (EUR-Lex, Le Monde). Nu există un mecanism în tratate care să mute deciziile de aderare la vot cu majoritate.

Argumentul Budapestei și pârghia bilaterală

Premierul Péter Magyar a prezentat decizia ca pe o chestiune de echitate, nu ca pe o opoziție față de Ucraina. A susținut că UE nu ar trebui să accelereze parcursul Kievului în timp ce statele din Balcanii de Vest așteaptă de peste un deceniu (RFE/RL, The New Union Post).

Pârghia mai concretă este însă bilaterală. Disputa veche a Ungariei privind tratamentul etnicilor maghiari din regiunea ucraineană Transcarpatia a întârziat anterior deschiderea unor clustere până când Kievul a făcut angajamente specifice (Euronews, European Integration). Această nemulțumire îi oferă Budapestei un instrument recurent: ridică tema drepturilor minorităților la fiecare etapă care cere unanimitate și obligă Ucraina să negocieze bilateral înainte ca procesul european să poată continua.

Moldova plătește pentru disputa altcuiva

Victima mai puțin vizibilă este Republica Moldova. Ucraina și Moldova sunt candidate distincte din punct de vedere juridic, dar UE le-a legat politic după ce ambele au primit statutul de candidat în urma invaziei ruse la scară largă (Comisia Europeană). Ungaria ar fi susținut avansarea separată a dosarului moldovean. Alte state membre au refuzat să separe cele două trasee, astfel că ambele au rămas blocate (Ziare).

Președinta Maia Sandu a avertizat că fereastra extinderii ar putea să nu rămână deschisă la nesfârșit (Europa Liberă Moldova). România, care are legături de limbă și cetățenie cu Republica Moldova, a semnat la un summit de la Kiev o declarație comună prin care cere deschiderea clusterelor rămase „cât mai curând posibil” (Moldpres). Asocierea celor două candidaturi trebuia să le întărească pe amândouă. În acest moment, înseamnă că Moldova suportă o întârziere pe care nu a provocat-o.

Polonia este avertismentul

Ungaria nu este singura capitală în care politica aderării se complică. Opoziția PiS din Polonia a depus în Sejm o moțiune prin care cere guvernului să blocheze Ucraina la fiecare etapă care cere unanimitate (TVN24). Guvernul Tusk susține încă parcursul european al Ucrainei, dar cere perioade de tranziție pentru agricultură și garanții pentru cereale, carne de pasăre și rapiță (WP, CER). Aderarea Ucrainei ar redesena distribuția banilor europeni pentru agricultură în Europa Centrală. Dacă lobby-urile agricole interne câștigă suficientă forță, Varșovia ar putea ajunge să folosească aceeași frână pe care Budapesta a tras-o deja.

Germania și Franța, după consiliul ministerial comun din 17 iulie, au cerut o aderare graduală, bazată pe merite, cu reforma instituțională inclusă în proces (Élysée, Bundesregierung). Potrivit FAZ, diplomați europeni spun că alte guverne s-au ascuns în spatele Budapestei, lăsând Ungaria să încaseze criticile în timp ce rezistența mai discretă persistă. Dacă această evaluare este corectă, presiunea franco-germană pentru reformă trebuie să răspundă la o întrebare precisă: „aderarea graduală” schimbă procesul astfel încât o singură capitală să nu-l poată bloca sau doar le oferă guvernelor reticente mai mult timp să găsească motive pentru a spune nu?

Ungaria a arătat că aderarea poate fi încetinită cu mult înainte de decizia propriu-zisă privind primirea unui nou membru. Polonia arată de ce această pârghie ar putea să nu rămână doar la Budapesta. Procesul de aderare funcționează atunci când unanimitatea obligă statele candidate să îndeplinească criteriile. Se blochează atunci când unanimitatea devine instrument de politică internă, folosit pentru a obține concesii care nu țin de pregătirea candidatului. Budapesta a trecut această linie. Berlinul și Parisul trebuie să decidă dacă reforma înseamnă repararea procesului sau doar cererea ca statele candidate să aștepte mai răbdător.