Industria divizează bugetul UE de €2 trillion

Cifra de 2.000 mld. euro care planează acum asupra următorului buget al UE este utilă politic, dar nu oferă o comparație curată. Pachetul actual a ajuns la această scară abia după ce Bruxellesul a adăugat împrumuturile NextGenerationEU la bugetul multianual obișnuit, în timp ce bugetul de bază era de 1.074 mld. euro la prețurile din 2018. Miza reală este regula după care se împart banii europeni: către regiunile care au nevoie să recupereze decalaje sau către cele pregătite să construiască tehnologie, apărare și capacitate energetică.

Regula decide câștigătorii

Fiecare capitală are drept de veto, pentru că bugetul multianual cere unanimitate în Consiliu după aprobarea Parlamentului European, potrivit articolului 312 din TFUE. Asta înseamnă că fiecare nemulțumire națională poate ajunge în negocierea finală.

Timp de decenii, o parte mare din cheltuielile UE a urmat criteriul nevoii. Fondurile de coeziune merg către regiunile mai sărace, pentru a reduce decalajele de venit, infrastructură și locuri de muncă, logica fiind explicată în prezentarea Parlamentului privind coeziunea. Banii din Politica Agricolă Comună protejează veniturile fermierilor și economiile rurale, după cum arată nota Parlamentului privind finanțarea PAC.

Banii pentru competitivitate funcționează altfel. Dacă noile fonduri vor fi distribuite prin apeluri industriale, parteneriate de cercetare și cofinanțare națională, câștigătorii vor fi adesea locurile cu firme puternice, universități solide, furnizori de apărare și administrații capabile să pregătească dosare. Formula finală nu este verificată, deci problema nu este o cifră exactă. Problema este mecanismul: coeziunea recompensează nevoia; politica industrială recompensează pregătirea.

Statele plătitoare vor ambiție, dar cu plafon

Problema Germaniei este aritmetică. Mai multe cheltuieli europene pentru tehnologie, apărare și Ucraina înseamnă fie contribuții naționale mai mari, fie datorie comună, fie presiune pe priorități mai vechi. De aici vine poziția firească a statelor plătitoare nete: un buget plafonat, cu alegeri mai dure, mai ales cât timp Bruxellesul are deja canale separate pentru dezvoltare regională prin Fondul european de dezvoltare regională și pentru industria de apărare prin Fondul european de apărare.

Franța are alt tip de constrângere. Parisul vrea să apere PAC și, în același timp, să împingă apărarea și industria, dar spațiul fiscal este mai îngust după ce Consiliul a deschis în iulie 2024 o procedură de deficit excesiv împotriva Franței, mecanismul UE folosit când un stat depășește limitele bugetare. Împrumutul la nivel european nu face costul să dispară. Mută disputa de la contribuția națională de azi la rambursarea comună de mâine.

Polonia este cel mai clar test de stres. Varșovia vrea securitate mai puternică, reziliență la frontieră și cheltuieli legate de Ucraina, dar are și un interes direct major în coeziune: Cohesion Data Platform indică 76,7 mld. euro pentru Polonia. Poate să ceară o Europă mai dură și, în același timp, să refuze finanțarea ei prin slăbirea formulelor care i-au susținut recuperarea decalajelor.

Aceeași tensiune traversează flancul estic. Dacă bugetul tratează expunerea la Rusia ca pe un cost, Polonia și statele baltice au un argument puternic. Dacă banii urmează capacitatea industrială, economiile mai mari ar putea capta mai mult prin lanțuri de achiziții și grupuri de cercetare, chiar dacă statele expuse suportă riscul de securitate.

Nota de plată rămâne

Fermierii și regiunile mai sărace nu trebuie să se opună cheltuielilor pentru competitivitate ca să piardă din această reașezare. Pierd dacă finanțarea vine prin tăieri din PAC sau coeziune, iar banii sunt apoi distribuiți prin competiții pe care sunt mai puțin pregătiți să le câștige.

Contează și alegerea finanțării. Veniturile UE se bazează încă pe contribuții naționale calculate după venitul național brut, în timp ce împrumutul comun creează datorie europeană care trebuie rambursată în timp, după cum explică Comisia Europeană în ghidul privind veniturile și în materialele pentru investitori despre NextGenerationEU. Granturile ajută mai direct regiunile mai slabe. Împrumuturile favorizează actorii care pot să se împrumute și să livreze proiecte. Cofinanțarea, prin care un guvern trebuie să adauge bani proprii, poate exclude administrațiile mai sărace înainte ca disputa pentru fonduri să înceapă.

Bătălia bugetară va fi prezentată ca o alegere între transferurile vechi și prioritățile moderne. Întrebarea mai grea este dacă Europa poate să construiască o bază industrială mai solidă fără să rupă promisiunea că regiunile mai sărace pot continua să recupereze decalajele.