Iran închide Hormuz, petrolul urcă la $93

Armata iraniană a declarat pe 11 iunie Strâmtoarea Hormuz închisă pentru transportul comercial, după ce noi lovituri americane au transformat o confruntare de trei luni în amenințări directe la adresa traficului cu petroliere (Reuters via Internazionale). Petrolul Brent se tranzacționa în jur de 93 dolari/baril (Straits Times). Europa nu va rămâne fără gaze mâine. Plătește însă deja mult mai mult pentru fiecare încărcătură cumpărată, iar Bruxellesul nu are un instrument prin care să schimbe acest lucru.

Licitația globală pentru energie

Prin Hormuz trec în mod normal aproximativ 20 mil. barili de petrol pe zi, adică aproape un sfert din comerțul maritim mondial cu petrol (EIA). Qatarul, ale cărui exporturi de gaz natural lichefiat ies prin aceeași strâmtoare, a acoperit circa 8,2 % din importurile de GNL ale UE în 2025 (S&P Global). Ponderea pare mică, dar subestimează efectul real, pentru că prețul gazului se formează global: când GNL-ul din Golf dispare de pe piețele asiatice, cumpărătorii asiatici și europeni licitează unii împotriva altora pentru volumele rămase. Ultima încărcătură disponibilă ajunge să stabilească prețul pentru toți.

Prețul de referință al gazului european, TTF, a ajuns la 14,80 dolari/MMBtu în săptămâna încheiată la 24 aprilie, cu 35 % peste nivelurile de dinaintea închiderii (EIA). Strâmtoarea nu trebuie să fie blocată complet pentru ca Europa să simtă presiunea. Este suficient să devină destul de riscantă încât armatorii să o evite.

Datele Lloyd's Market Association arată cât de mult s-a redus traficul. De la începutul lunii martie au fost înregistrate doar 111 tranzitări ale navelor cargo, iar peste 60 % dintre acestea ar fi avut o legătură iraniană sau un acord negociat pentru trecere (LMA). Strâmtoarea a devenit un coridor degradat și cu risc ridicat, în care costurile de asigurare, amenințările navale și aprobarea politică decid cine circulă și cine așteaptă.

Piața se repoziționează deja. Între martie și mai, ponderea SUA în importurile de GNL ale UE a crescut de la 56 % la 60 %. Livrările norvegiene de GNL către UE au urcat cu 84 % față de anul anterior. GNL-ul rusesc a crescut cu 25 % (Euronews). Europa găsește volume, dar la costuri mai mari și, în unele cazuri, de la furnizori de care a încercat ani la rând să se desprindă.

Stocurile de urgență nu acoperă prețurile

Comisia Europeană, executivul UE, cere ca depozitele de gaze să fie umplute în proporție de 90 % înainte de iarnă (Commission). ICIS a avertizat la începutul lunii iunie că, dacă ritmul lent al injecțiilor continuă, depozitele UE ar putea ajunge la doar 73 % până în noiembrie, mult sub țintă înaintea sezonului rece (ICIS). Regulamentul privind securitatea aprovizionării cu gaze, cadrul prin care UE coordonează răspunsul de urgență și protejează gospodăriile în cazul penuriilor, creează obligații de solidaritate între statele membre, dar nu poate produce încărcături de GNL care nu există (EUR-Lex). Pentru petrol, legislația UE cere stocuri de urgență pentru 90 de zile, iar Agenția Internațională pentru Energie poate coordona eliberări din rezerve. Aceste amortizoare există, dar răspund problemei aprovizionării fizice. Nu rezolvă prețul.

Un document de strategie de criză publicat de Comisie în această primăvară a formulat direct realitatea de fond: 57 % din energia UE provine încă din combustibili fosili importați, iar blocul a absorbit costuri suplimentare de 24 mld. euro pentru importurile de energie din martie încoace (AccelerateEU).

Două răspunsuri, aceeași factură

Statele membre plătesc același preț global în creștere, dar răspunsurile politice diferă puternic. Ministrul italian de externe, Antonio Tajani, a exclus o misiune militară unilaterală, spunând că orice desfășurare ar avea nevoie de un mandat al UE sau al ONU și de o nouă aprobare parlamentară (Adnkronos). Banco de España a descris impactul economic al războiului drept „limitat” în scenariul central, dar scenariul advers include Brent la 145 dolari/baril și inflație de 6,8 % (Cadena SER). Separat, ministrul spaniol de externe, José Manuel Albares, a cerut negociere în locul acțiunii militare (La Moncloa). Distanța dintre scenariul liniștitor și cel dur arată cât de puțină certitudine are, de fapt, orice guvern european.

Absența majoră este aceeași în toate capitalele: niciun guvern nu a publicat un tabel transparent al expunerii, care să arate ce încărcături, contracte, terminale și poziții de stocare depind de fluxurile din Golf. Dezbaterea politică funcționează pe scenarii și mesaje de calm. Datele la nivel de încărcătură rămân la traderi. Până când acest lucru se schimbă, cetățenii europeni nu pot evalua dacă au în față o criză de aprovizionare, un șoc de preț sau o problemă de securitate maritimă care rearanjează mai ales structura pieței globale. Pe baza datelor disponibile, șocul de preț este real și a început deja. Întrebarea deschisă pentru fiecare gospodărie care intră în iarnă este dacă sezonul de umplere a depozitelor va acoperi diferența înainte ca diplomația să redeschidă strâmtoarea.