Iranul impune rute proprii în Hormuz

Strâmtoarea Hormuz este deschisă doar condiționat: navele pot trece, dar Iranul vrea să treacă după regulile sale. La sfârșitul lunii iunie, Gardienii Revoluției au transmis armatorilor că sunt permise doar rutele desemnate de Teheran prin strâmtoare și au avertizat cu un „răspuns sever” împotriva navelor care refuză (CNBC). Prin Hormuz trec aproximativ 20 mil. de barili de țiței pe zi și circa o cincime din comerțul global cu GNL (EIA). Pentru Europa, miza imediată este practică: dacă asigurătorii și armatorii acceptă ruta impusă de Teheran înainte ca guvernele să reacționeze, Iranul obține control operațional fără să închidă formal strâmtoarea.

Două culoare, o singură amenințare

După ce SUA și Iranul au convenit, la 17 iunie, un cadru provizoriu de redeschidere, Omanul a propus un coridor fără taxă de-a lungul propriei coaste, coordonat cu IMO, organismul ONU pentru siguranța navigației maritime (Gulf Industry/ONA). Navele au început să îl testeze. La 24 iunie, 78 de nave au traversat strâmtoarea, iar 42 % au folosit ruta omană (S&P Global). A doua zi, IRGC a respins orice culoar care nu este controlat de Iran.

De aici apare problema centrală. Potrivit UNCLOS, convenția ONU privind dreptul mării, niciun stat riveran nu poate suspenda „trecerea în tranzit” prin strâmtorile folosite pentru navigație internațională (UNCLOS). Pretenția Iranului merge mai departe: Teheranul susține că poate decide care rută este legitimă și poate amenința navele care aleg alt traseu.

Cine decide, de fapt, un voiaj

Guvernele enunță principii. Căpitanii decid voiajele. O navă care se apropie astăzi de Hormuz verifică asigurarea pentru risc de război, recomandările cluburilor P&I, adică asigurătorii mutuali care acoperă răspunderea pentru accidente maritime, consultanța privind sancțiunile și clauzele contractului de navlosire înainte să verifice vremea. Cluburile P&I au spus că acoperirea nu este disponibilă pentru comerț care încalcă sancțiunile (Shipowners' Club). Clauzele standard BIMCO privind riscul de război le permit proprietarilor de nave să refuze orice tranzit pe care îl consideră nesigur (BIMCO). Asigurătorii spun că ar putea avea nevoie de luni de stabilitate înainte ca primele să scadă (CNBC).

Rezultatul este o constrângere dublă. Folosirea culoarului aprobat de Teheran poate crea expunere la sancțiuni. Evitarea lui poate însemna risc fizic și costuri de asigurare imposibil de susținut. Iranul nu are nevoie să blocheze strâmtoarea dacă actorii privați care controlează accesul comercial închid, prin deciziile lor, alternativele.

Ce poate și ce nu poate face Europa

UE a reacționat, dar cu instrumente gândite pentru alt tip de presiune. La 8 iunie, Consiliul, instituția în care guvernele statelor membre iau decizii comune, a impus sancțiuni împotriva unei unități navale IRGC și a două persoane în baza unui cadru extins recent, fiind prima dată când UE a folosit sancțiuni explicit pentru apărarea libertății de navigație (2eu.brussels, Firstpost). Franța cere navigație liberă, fără condiții, și prezintă orice reacție militară drept operațiune de deminare și escortă (La Gazette France).

Sancțiunile îngheață active și restricționează călătorii. Nu elimină mine și nu transformă un culoar nesigur într-o rută viabilă comercial. Cele două misiuni navale europene din zonă arată această limită. EMASOH/Agenor, o operațiune europeană de supraveghere condusă de Franța, la care contribuie aproximativ opt state membre, monitorizează strâmtoarea, dar nu are mandat de aplicare a forței (EMASOH). Operațiunea ASPIDES, lansată în 2024 pentru protejarea transportului maritim în Marea Roșie, poate escorta nave prin zone periculoase, însă a fost concepută pentru descurajarea atacurilor houthi, nu pentru a obliga un stat riveran să accepte coridoare alternative (Council of the EU).

Legătura energetică a Europei cu Hormuz trece mai ales prin prețuri, nu prin conducte. Cea mai mare parte a țițeiului care traversează strâmtoarea merge spre Asia, astfel că o perturbare lovește Europa prin scumpirea petrolului și a transportului maritim la nivel global, nu prin absența directă a petrolierelor. Comisia Europeană a indicat combustibilul pentru aviație ca unul dintre sectoarele unde presiunea ar putea fi mai puternică (EIA, Infobae/EFE).

Licența americană de sancțiuni pe 60 de zile, pe care se sprijină actualul armistițiu, expiră la 21 august. Dacă navele continuă să folosească coridorul Omanului, iar subscriitorii încep să ofere prețuri suportabile pentru această rută, controlul Iranului slăbește. Dacă minele și atacurile lasă doar ruta iraniană suficient de sigură pentru asigurare, trecerea în tranzit, regula juridică potrivit căreia niciun stat riveran nu poate bloca o strâmtoare internațională, ajunge să depindă de permisiunea celui care formulează amenințarea. Precedentul ar conta mult dincolo de Golf.