Iranul scumpește riscul energetic la Hormuz

Anunțul contestat al Iranului că ar fi închis Strâmtoarea Hormuz a produs deja efectul economic pe care o blocadă fizică l-ar fi generat abia după câteva zile: a schimbat prețul riscului. Cotațiile petrolului și ale GNL au reacționat, asigurătorii au început să revizuiască acoperirea pentru riscuri de război, iar departamentele de conformitate ale marilor traderi europeni au pus sub observație contrapărțile legate de Golf. Chiar dacă niciun petrolier nu a fost întors din drum, mecanismul comercial care intră în costurile energiei europene s-a mișcat deja.

Prin strâmtoare trec aproximativ 20 mil. de barili de petrol pe zi și circa o cincime din GNL-ul mondial. Europa nu este cel mai mare cumpărător direct de energie din Golf, dar petrolul și gazul sunt tranzacționate pe repere globale de preț. Când aceste repere cresc, importatorii europeni plătesc mai mult indiferent de originea încărcăturilor.

Riscul Hormuz se mișcă mai repede decât navele

Oficiali americani ar fi spus că traficul pare normal. Autorități iraniene apropiate de structurile militare au susținut că strâmtoarea a fost închisă ca răspuns la presupuse încălcări ale armistițiului. Potrivit părții a III-a din UNCLOS, cadrul de drept internațional care reglementează navigația prin strâmtori, niciun stat nu poate închide legal Hormuz prin simplă declarație. Piețele nu așteaptă însă o decizie juridică. Evaluează probabilitatea.

Această probabilitate ajunge la consumatorii europeni prin trei canale.

Primul este chiar prețul de referință al petrolului și al GNL. Traderii adaugă o primă de risc pentru încărcăturile din Golf imediat ce crește riscul credibil de perturbare. Când un memorandum anterior între SUA și Iran a sugerat o detensionare, petrolul s-a ieftinit pe așteptări de stabilitate (CNBC, The Guardian). Mecanismul funcționează și invers, iar primele mișcări pot fi corectate rapid.

Al doilea canal este asigurarea. Armatorii au acoperire de tip protection and indemnity, sau P&I, o formă de asigurare mutuală pentru răspunderi. Această acoperire poate fi retrasă sau repricinguită pentru tranzitul prin Hormuz. West of England P&I avertizează membrii că acoperirea pentru Hormuz poate fi modificată sau retrasă. Un petrolier poate fi apt să navigheze și, în același timp, blocat comercial: fără acoperire de răspundere sau cu prime de risc de război prea mari pentru ca voiajul să fie rentabil, nava rămâne în port.

Organizațiile din industrie tratează deja ruta ca pe una ieșită din regimul normal. INTERCARGO le cere membrilor să facă evaluări de risc pentru fiecare navă. IMO, agenția ONU pentru transport maritim, trimite operatorii către ghidaje de securitate actualizate în timp real.

Al treilea canal este conformitatea cu sancțiunile. Biroul Trezoreriei SUA pentru sancțiuni, OFAC, menține restricții permanente asupra tranzacțiilor legate de Iran. Băncile, traderii și armatorii care își reevaluează expunerea la Golf pot încetini tranzacțiile și pot reduce numărul contrapărților dispuse să lucreze înainte să apară o perturbare fizică.

Cotațiile mai mari ale țițeiului se transmit în motorină, benzină și kerosen. Cotațiile mai mari ale GNL ridică prețurile la electricitate și încălzire. Ministrul italian de externe, Antonio Tajani, ar fi legat libertatea navigației prin Hormuz de prețurile petrolului, benzinei și fertilizanților, trei costuri pe care gospodăriile italiene le simt direct.

Stocurile de petrol cumpără timp, nu plafonează prețurile

Cea mai solidă protecție a Europei este rezerva de petrol pentru situații de urgență. Legislația UE cere statelor membre să dețină stocuri echivalente cu 90 de zile de importuri nete sau 61 de zile de consum intern, în funcție de valoarea mai mare (Directiva 2009/119/CE). Cadrul de securitate petrolieră al AIE adaugă un nivel de coordonare pentru perturbări grave. Aceste rezerve amortizează o întrerupere fizică scurtă.

Nu pot controla însă prețul cerut de piață. Stocurile de urgență nu pot obliga asigurătorii să reducă primele pentru riscuri de război și nici nu pot convinge navlositorii să accepte încărcări din Golf la tarife normale.

Protecția pe gaz este mai subțire. Regulamentul 2022/1032, adoptat după criza energetică din 2022, a introdus obligații de umplere a depozitelor, dar nu a creat ceva comparabil cu o rezervă strategică de GNL. Europa cumpără prin Hormuz doar o parte limitată din GNL-ul său, în principal din Qatar. Datele Bruegel plasează această pondere la aproximativ o zecime din importurile de GNL ale UE. Expunerea la țiței este în zona inferioară a intervalului de 10-20 % din importuri (Eurostat). Niciuna dintre cifre nu este, izolată, catastrofală. Dar dacă cumpărătorii asiatici concurează mai agresiv pentru alternative din afara Golfului, Europa plătește și ea mai mult.

Afirmația contestată se poate estompa dacă discuțiile SUA-Iran, relatate ca fiind mediate printr-un canal diplomatic elvețian, produc o detensionare credibilă. Se poate agrava dacă întârzieri ale petrolierelor, devieri de rută sau incidente navale confirmă o perturbare fizică. Actorii care pot reduce primele sunt clari: decidenții iranieni, negociatorii americani, cluburile P&I care stabilesc tarifele pentru riscuri de război și traderii de energie care reevaluează încărcăturile din Golf. Guvernele UE își controlează rezervele de petrol. Nu controlează prețul global al riscului într-un punct de strangulare maritim la care nu au acces.