Irlanda interzice bunurile din colonii

Irlanda testează limita dintre politica națională și competența comercială a Uniunii Europene, dar o face cu instrumentul cel mai îngust pe care Dublinul crede că îl poate apăra juridic. Dáil, camera inferioară a parlamentului irlandez, a adoptat fără vot proiectul privind teritoriile ocupate, potrivit Irish Times. Textul interzice bunurile provenite din teritorii ocupate, dar nu și serviciile. Limitarea este încercarea Irlandei de a acționa la nivel național împotriva comerțului cu produse ale coloniilor fără să ofere Bruxellesului un caz juridic simplu.

Miniștrii spun că proiectul urmează avizul procurorului general, după cum a relatat RTE, dar nu au publicat acest aviz. Confidențialitatea contează, pentru că Irlanda intră într-o zonă a dreptului comercial pe care tratatele UE o rezervă în mare parte Uniunii. Mesajul politic este direct. Construcția juridică este prudentă.

De ce au rămas bunurile

Bunurile lasă urme administrative. Trec prin vamă, au documente de origine și se încadrează în coduri de produs. Asta îi permite Irlandei să le spună importatorilor ce este interzis, să ceară dovezi și să sancționeze încălcările.

Serviciile nu funcționează la fel. O rezervare hotelieră, un contract juridic, un serviciu financiar sau o plată de consultanță pot avea legături mult mai greu de stabilit cu un teritoriu. Irlanda ar putea încerca să le reglementeze, dar fiecare canal suplimentar ar da comercianților mai mult spațiu să conteste legea și autorităților mai mult de demonstrat.

De aici vine frustrarea organizațiilor și parlamentarilor care susțineau un text mai dur. Paul Murphy a acuzat coaliția că a „golit complet” proiectul prin eliminarea serviciilor și limitarea timpului de dezbatere, potrivit Irish Times. Are dreptate în privința razei de acțiune. Guvernul a păstrat partea pe care vameșii o pot aplica și a renunțat la presiunea economică mai largă asupra serviciilor.

Linia juridică rămâne însă riscantă. Articolul 207 din TFUE pune politica comercială a UE cu statele din afara Uniunii, inclusiv bunurile și serviciile, în mâinile Uniunii. Deschiderea pe care mizează Irlanda este că dreptul UE face deja diferența între bunurile din colonii și bunurile provenite din Israelul propriu-zis.

Această diferență are deja un istoric juridic. În cauza Brita, Curtea de Justiție a UE a decis că bunurile din Cisiordania nu pot beneficia de preferințele tarifare UE-Israel ca produse israeliene. Notificarea Comisiei privind indicarea originii a cerut etichetarea corectă a produselor din colonii, iar cauza Psagot a confirmat această abordare pentru informarea consumatorilor. Dar etichetarea și tratamentul tarifar nu sunt același lucru cu o interdicție de import.

Cazul pe care l-ar putea deschide Bruxellesul

Comisia Europeană trebuie să decidă dacă Irlanda aplică o distincție recunoscută de dreptul UE sau dacă își construiește propria politică comercială. Dacă va considera că Dublinul a trecut această limită, poate declanșa procedura de infringement prevăzută de articolul 258, adică mecanismul prin care un stat membru poate fi dus în fața Curții pentru încălcarea dreptului UE. Importatorii ar putea contesta, la rândul lor, interdicția în instanțele irlandeze, care pot trimite întrebări preliminare la Luxemburg.

De aceea, avizul juridic ținut secret are importanță dincolo de politica internă irlandeză. Irlanda le cere celorlalte guverne să accepte că proiectul rămâne în interiorul dreptului UE, dar păstrează raționamentul confidențial. Această tactică poate funcționa la Dublin. Ca precedent european, este mai fragilă.

Dezbaterea din Olanda arată testul practic. O propunere similară privind bunurile din colonii apare în dosarul parlamentar neerlandez 36807, iar JNS a relatat că Consiliul de Stat a văzut spațiu pentru o astfel de măsură în dreptul olandez și european. Problema dificilă nu a fost intenția morală, ci trasabilitatea, proba și sancțiunile care pot rezista într-un proces.

O rută ocolitoare într-o UE blocată

Miza europeană nu este volumul comerțului. Întrebarea este dacă un guvern poate construi o rută națională legală acolo unde acțiunea comună a UE este blocată politic. Dacă Irlanda reușește, alte state primesc un model. Dacă nu, vechea limită rămâne în picioare: guvernele pot condamna, eticheta și diferenția, dar nu pot închide singure ușa comercială.

Această limită contează pentru că ruta europeană rămâne politică, nu automată. Ursula von der Leyen a trimis suspendarea Acordului de asociere UE-Israel, pactul comercial și de cooperare dintre bloc și Israel, înapoi la guvernele naționale, potrivit Europa Press. Euractiv a descris aceeași dispută ca pe un blocaj între guvernele din Consiliu, nu doar ca pe o ezitare a Comisiei.

Irlanda nu a rezolvat acest blocaj. L-a făcut vizibil. Proiectul își păstrează plauzibilitatea juridică tocmai prin restrângerea țintei la bunuri, acolo unde vama poate verifica ceva concret, iar jurisprudența UE trasează deja linii teritoriale. Costul este clar: Dublinul a renunțat la raza economică mai largă pe care o doreau susținătorii campaniei. Acesta este compromisului din interiorul legii și motivul pentru care instanțele și Comisia Europeană contează acum mai mult decât aplauzele parlamentare.