Irlanda mediază disputa bugetului UE

Irlanda a preluat la 1 iulie președinția rotativă a Consiliului UE, instituția în care miniștrii naționali negociază și votează legislația europeană, exact în momentul în care pe masă ajunge una dintre cele mai grele dispute ale blocului: bugetul pe șapte ani, estimat la aproape 1,98 trilioane de euro în propunerea Comisiei Europene (Zeit, European Commission). Președinția nu îi dă Dublinului puterea să conducă Europa. Îi dă însă controlul asupra sălii în care cele 27 de guverne încearcă să ajungă la un acord. Diferența contează, pentru că sala va deveni rapid tensionată.

Președintele de ședință, nu șeful

Președinția conduce majoritatea reuniunilor ministeriale, redactează texte de compromis și stabilește ordinea în care sunt abordate disputele. Nu poate propune legislație, nu poate trece peste vetourile naționale și nu poate inventa o majoritate de vot acolo unde ea nu există (Council of the EU). Mandatul Irlandei este prima parte a unui program de 18 luni împărțit cu Lituania și Grecia, ceea ce înseamnă că Dublinul a preluat un calendar deja încărcat, nu o pagină goală (Irish trio programme).

Cea mai mare parte a muncii reale se face sub nivelul miniștrilor, în grupuri de lucru în care funcționarii statelor membre parcurg textele juridice linie cu linie, și în Coreper, comitetul ambasadorilor statelor membre la Bruxelles, unde multe conflicte politice sunt fie atenuate, fie înghețate înainte ca miniștrii să se așeze la masă (Council preparatory bodies). O președinție reușește atunci când reduce dezacordurile înainte ca dosarele să ajungă în fața camerelor. În șase luni, Dublinul va trebui să redacteze sute de compromisuri pe zeci de dosare politice (Euronews FR).

De ce bugetul este atât de greu de închis

Cadrul financiar multianual, planul de cheltuieli al UE pe șapte ani, cunoscut drept MFF, are cea mai strictă regulă de decizie de la Bruxelles: toate cele 27 de guverne trebuie să fie de acord în unanimitate, iar apoi Parlamentul European trebuie să își dea consimțământul, adică poate aproba sau respinge întregul pachet, fără să îl rescrie linie cu linie (Council MFF). Un singur stat poate bloca acordul. De aceea, puterea președinției de a redacta compromisuri devine neobișnuit de importantă. Ordinea în care sunt discutate capitolele bugetare, cifrele care apar în textul de compromis și ritmul calendarului pot decide dacă guvernele primesc un set clar de opțiuni sau o listă prea largă ca să mai poată fi închisă.

Germania, condusă de cancelarul Friedrich Merz, a cerut reduceri substanțiale. Relatări bazate pe Reuters și preluate de publicații germane au indicat că Berlinul ar urmări tăieri de aproximativ 400 de miliarde de euro față de propunerea Comisiei, deși statutul formal al acestei cifre a rămas contestat (Deutschlandfunk, WirtschaftsWoche). Criticile Berlinului au vizat primele schițe care ar reduce cheltuielile pentru competitivitate și apărare, protejând în același timp agricultura și fondurile de coeziune, adică liniile bugetare prin care banii ajung la fermieri și la regiunile mai sărace ale UE (n-tv). Aici se vede linia reală de fractură: statele contributoare nete, precum Germania, Țările de Jos și Austria, vor un buget mai mic; statele beneficiare nete din sudul și estul Europei vor să păstreze cheltuielile care reduc decalajul față de restul Uniunii.

Premierul irlandez Micheál Martin a răspuns la lansarea președinției avertizând împotriva „pozițiilor extreme” în disputa bugetară, un semnal menit să țină ambele tabere la masă (Zeit). Pârghia lui Martin nu este votul. Este stiloul: președinția redactează casetele de compromis care definesc, în practică, între ce opțiuni aleg guvernele.

Presiune de calendar din toate direcțiile

Bugetul nu este singurul dosar care cere unanimitate și consumă atenția capitalelor. Extinderea către Ucraina și Moldova, un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei și pașii deschiși în negocierile de aderare au nevoie de consens și se lovesc, fiecare, de propriile obstacole politice (Euronews PL, Onet). Volodimir Zelenski a vizitat Dublinul și a cerut public Poloniei și Ungariei să nu blocheze parcursul Ucrainei (Rzeczpospolita). Acestea sunt semnale politice, nu rezultate instituționale. Dar fiecare dosar care cere unanimitate consumă din aceeași rezervă de disponibilitate politică, iar un blocaj bugetar ar epuiza-o rapid.

Aici stă puterea reală a președinției: nu să învingă un veto, ci să scrie textul care face folosirea lui mai costisitoare.