Italia blochează 12 transferuri de azil

Între 12 iunie și 7 iulie, opt state membre ale UE au cerut Italiei să preia solicitanți de azil în baza noilor reguli europene privind migrația. Italia a refuzat toate cele 12 transferuri solicitate (2eu.brussels, Visaverge). Roma blochează transferurile primite din decembrie 2022, cu excepția cazurilor de familie care implică minori neînsoțiți. Prima verificare a Comisiei Europene privind aplicarea noilor reguli, publicată la 16 iulie, nu a găsit niciun semn că suspendarea s-ar fi încheiat (evaluarea Comisiei). Primul test de aplicare al Pactului arată limita centrală a sistemului: dreptul UE poate stabili cine este responsabil, dar nu poate obliga un guvern să deschidă efectiv ușa.

Apărarea Romei stă slab pe hârtie

Ministrul de interne Matteo Piantedosi invocă două argumente. Primul este că vechile dosare de azil ale persoanelor ajunse în Italia înainte de 12 iunie ar fi fost „aduse la zero” prin acorduri cu Germania și Franța la sfârșitul lui 2025 (Il Sole 24 Ore). Al doilea este că Germania ar trebui să compenseze cererile sale de transfer cu cei aproximativ 2.200 de migranți aduși anul acesta în porturile italiene de nave de salvare ale ONG-urilor sub pavilion german (Il Foglio).

Ambele argumente au probleme juridice. Nu există, în registrele parlamentare, în documentele Consiliului sau în actele Comisiei Europene, un text public al vreunui acord bilateral care să fi șters vechile dosare. Evaluarea Comisiei discută refuzurile Italiei fără să menționeze o astfel de derogare (evaluarea Comisiei). Regulamentele europene în materie de azil sunt direct aplicabile: două ministere de interne nu le pot suspenda printr-o înțelegere privată (RAMM).

Explicația probabilă este mai simplă. În vechiul sistem Dublin III, regulamentul care stabilea responsabilitatea pentru cererile de azil înainte de Pact, Germania avea șase luni pentru a transfera fizic o persoană după ce Italia accepta preluarea. Dacă termenul era depășit, responsabilitatea trecea automat la Germania. Curtea de Justiție a UE a confirmat acest principiu în hotărârea Shiri (Dublin III, CJUE Shiri). „Resetarea” invocată de Roma pare mai degrabă o serie de termene expirate, reambalate ca succes diplomatic.

Ceasul rămâne singurul instrument de constrângere

Noul Pact, formal Regulamentul privind gestionarea azilului și migrației, încearcă să reducă distanța dintre deciziile juridice și transferurile efective. Procedurile de reprimire devin mai automate. Statul prin care o persoană a intrat prima dată în UE rămâne responsabil 20 de luni, nu 12 ca înainte (RAMM, Verfassungsblog).

Blocajul italian arată însă ce nu a rezolvat Pactul: lipsa unui mecanism real de executare. Lanțul instituțional funcționează astfel. Un stat membru, precum Germania, cere transferul. Italia trebuie fie să accepte, fie să propună o alternativă. Comisia Europeană poate evalua respectarea regulilor, poate publica concluzii și poate deschide, în ultimă instanță, o procedură de infringement, instrumentul prin care încearcă să oblige statele să respecte dreptul UE. Instanțele pot interpreta termenele. Doar autoritățile italiene pot pune efectiv o persoană într-un avion.

Cifrele Germaniei arată cât de prost funcționa deja acest lanț. În 2024, Germania a depus 74.583 de cereri de transfer Dublin la nivelul UE, a primit 44.431 de acceptări și a finalizat doar 5.827 de transferuri efective, potrivit Brussels Signal. Aproximativ o acceptare din opt s-a transformat într-o mutare reală.

Selectivă, nu incapabilă

Un detaliu slăbește poziția Romei. Potrivit NZZ, Italia a acceptat 51 de cereri elvețiene de reprimire după 12 iunie. Elveția nu este membră a UE, dar participă la sistemul Dublin. Tiparul sugerează o alegere politică, nu o administrație depășită.

Alte guverne citesc situația în aceeași cheie. Țările de Jos tratează blocajul drept primul test de credibilitate al Pactului (Upday NL). Austria privește prin prisma Pasului Brenner, coridorul alpin prin care migranții ajunși în Italia trec spre teritoriul austriac și german, și vede refuzul Romei ca pe exportarea unei probleme create la frontiera italiană (Kurier).

Următoarea evaluare amplă a Comisiei Europene este așteptată în octombrie. Până atunci, termenele de transfer pentru primele cazuri post-Pact vor începe să expire. Dacă Italia continuă să refuze, responsabilitatea pentru acele cereri de azil va reveni Germaniei și celorlalte state solicitante, nu prin negociere, ci prin aplicarea automată a regulamentului (RAMM). Pactul a oferit Europei temeiuri juridice mai solide pentru a cere cooperarea Italiei. Nu a dat nimănui puterea să execute un transfer pe care Roma nu îl dorește.