Veto-ul Letoniei amenință 2,600 de sancțiuni

Prelungirea de urgență care menține în vigoare aproximativ 2.600 de sancțiuni împotriva unor persoane și entități asociate Rusiei expiră la miezul nopții de 22 septembrie. Acordul propus pentru salvarea lor s-a prăbușit în seara de 21 septembrie, după ce Letonia a refuzat să-l aprobe, iar ambasadorii UE încearcă să se reunească din nou cu doar câteva ore înaintea termenului-limită (Kyiv Independent, BB.lv).

După cum am relatat săptămâna trecută, Franța și Slovacia au blocat la începutul lui septembrie reînnoirea obișnuită pentru șase luni, obligând statele membre să adopte o prelungire-punte de șapte zile, până la 22 septembrie (Euronews, The Straits Times). Măsura trebuia să ofere timp pentru un compromis. Compromisul a apărut, apoi Letonia l-a blocat.

Schimbul propus

Acordul negociat ar fi eliminat de pe lista de sancțiuni miliardarii Mikhail Fridman și Alisher Usmanov. În schimb, celelalte desemnări ar fi fost prelungite cu 36 de luni, în locul perioadei obișnuite de șase luni (Kyiv Independent, Euronews). Majoritatea ambasadorilor din Coreper, comitetul în care reprezentanții statelor membre pregătesc deciziile Consiliului, au susținut textul, iar președinția irlandeză, care coordonează negocierile dintre guverne, l-a transmis spre aprobare prin procedură scrisă (BB.lv).

Biroul premierului leton s-a opus (BB.lv). Un singur vot împotrivă a fost suficient. Sancțiunile țin de politica externă și de securitate comună a UE, unde fiecare guvern trebuie să fie de acord, potrivit articolului 31 din TUE. Aceeași regulă a unanimității pe care Franța și Slovacia au folosit-o pentru a obține eliminarea celor doi de pe listă i-a dat Letoniei posibilitatea să oprească acordul.

Cum s-a amplificat negocierea prin veto

Blocajul a început la 4 septembrie, când Slovacia și-a retras acordul pentru o prelungire pe o perioadă mai lungă (TA3). Poziția publică a Bratislavei era că dorește menținerea evaluării sancțiunilor la fiecare șase luni. Presa slovacă a relatat că cererea reală viza eliminarea lui Fridman și Usmanov (Pravda). Până la 11 septembrie, Franța s-a alăturat demersului, invocând motive de securitate națională care nu au fost făcute publice (Euronews).

Tactica poate fi folosită acum de orice guvern: acordul pentru o listă care vizează mii de persoane poate fi condiționat de tratamentul aplicat unuia sau două nume. Orice stat dispus să reziste până în momentul potrivit poate influența rezultatul final.

Instanțele au făcut diferența între cei doi oameni

Includerea celor două eliminări în aceeași concesie ignoră o distincție juridică stabilită de propria instanță a UE. În februarie 2024, Tribunalul UE, instanța inferioară competentă pentru litigiile administrative, a menținut sancțiunile împotriva lui Usmanov, acceptând că acesta activa în sectoare care generau venituri importante pentru statul rus (CURIA, T-237/22).

Cazul lui Fridman a avut un rezultat opus. În aprilie 2024, aceeași instanță a anulat sancțiunea, stabilind că averea și legăturile de afaceri nu dovedeau, singure, sprijinul necesar pentru factorii de decizie ruși (CURIA, T-301/22). Consiliul l-a înscris din nou pe listă la reînnoirile ulterioare. Notificările publice privind aceste reînnoiri nu indică existența unor dovezi noi care să răspundă obiecțiilor instanței (EEAS), deși dosarul complet al Consiliului ar putea conține informații care nu au fost încă publicate.

Menținerea lui Usmanov pe listă are susținere judiciară. Menținerea lui Fridman fără dovezi publice noi implică un risc de litigiu. Tratarea celor două cazuri ca și cum ar fi identice slăbește argumentele pentru oricare dintre variante.

Ce înseamnă termenul-limită

Dacă prelungirea-punte expiră fără un înlocuitor, restricțiile de călătorie legate de decizia de politică externă își vor pierde temeiul juridic european. Înghețarea activelor se bazează pe un instrument separat, Regulamentul 269/2014, care nu expiră în același timp. El pune însă în aplicare decizia aflată la final de valabilitate, ceea ce l-ar expune unor contestații în instanță.

Perioada de trei ani propusă ar fi amânat următoarea ocazie în care un singur guvern ar fi putut bloca întreaga listă. Compromisul implică însă un risc propriu: o reînnoire mai lungă, fără o evaluare periodică obligatorie, ar putea lăsa sancțiuni insuficient fundamentate neverificate ani la rând. Nicio versiune publicată a pachetului diplomatic nu a confirmat existența unei astfel de garanții (Decizia 2014/145/PESC).

Franța și Slovacia au folosit unanimitatea pentru a forța negocierea. Letonia a folosit-o pentru a o opri. O reînnoire de ultim moment ar putea menține lista în vigoare, dar va lăsa fiecărui guvern posibilitatea de a redeschide aceeași confruntare la următoarea expirare.