Procesul care amenință coridoarele NATO

Disputa a pornit ca un dosar administrativ: contestarea în instanță a licenței de funcționare a ROMATSA, singura companie civilă certificată să gestioneze traficul aerian din România. A ajuns însă pe masa CSAT, cea mai importantă structură de securitate națională a statului român, cu un avertisment direct: o eventuală suspendare ar putea perturba misiunile NATO de pe flancul estic și ar forța redesenarea unor coridoare aeriene europene (HotNews, Adevărul).

Spațiul aerian nu a fost închis. Decizia Curții de Apel București nu era definitivă și nici executorie imediat (Digi24). Dar viteza cu care un litigiu de licențiere a urcat din sala de judecată în Consiliul Suprem de Apărare a Țării arată o vulnerabilitate care depășește România. Operațiunile NATO de pe flancul estic depind de infrastructură civilă pe care comandamentele Alianței nu o pot controla legal.

Cine controlează spațiul aerian și cine nu poate interveni

În cadrul regulilor europene privind Cerul Unic European, fiecare stat trebuie să certifice și să supravegheze companiile care administrează traficul aerian în spațiul său aerian (Regulation 550/2004). ROMATSA deține această certificare unică în România. Nu există o alternativă civilă autorizată, deși oficialii au discutat un plan de rezervă prin care armata ar putea prelua controlul traficului civil (Știrile ProTV). Nu este însă testat dacă România are baza legală și controlorii pregătiți pentru o asemenea trecere.

Monopolul este punctul de blocaj. Avioanele militare, zborurile logistice ale aliaților, cursele civile și rutele de tranzit folosesc același spațiu aerian administrat național. Eurocontrol, organismul paneuropean care coordonează fluxurile de trafic aerian pe continent, poate redirecționa aeronavele în jurul unei probleme. Nu poate înlocui autoritatea de trafic aerian a unui stat (Eurocontrol). Comandamentul Aerian al NATO poate coordona misiuni militare, dar nu are mandat să opereze servicii civile de trafic aerian în interiorul unui stat membru (NATO Air Command). Dacă furnizorul civil cade, România pierde mecanismul care separă în siguranță traficul militar de cel civil. Legal, nu există cineva care să îl preia automat.

Aceeași slăbiciune pe flancul estic

Cazul României este cel mai vizibil, dar dependența se regăsește de-a lungul întregului flanc estic al NATO. Fiecare stat aliat din regiune se bazează pe sisteme civile pentru mobilitatea militară, iar fiecare sistem are propriile puncte vulnerabile.

Planul german Operationsplan Deutschland spune explicit că deplasarea întăririlor NATO spre est depinde de porturi, poduri, căi ferate, drumuri și aeroporturi civile (BMVg). Potrivit Focus, un tren militar din Franța până în Polonia are nevoie în prezent de 45 de zile; planificatorii europeni vor să reducă acest interval la trei zile (Focus, Democrata). Polonia susține ceea ce numește „Schengen militar”: ideea că trupele și echipamentele ar trebui să treacă frontierele la fel de rapid ca mărfurile, cu aeroporturi și terminale feroviare disponibile pentru uz militar în situații de criză.

Tiparul este același. Descurajarea NATO se sprijină pe controlori de trafic, terminale feroviare și aeroporturi civile, toate administrate național și toate expuse unor vulnerabilități locale.

Ce rămâne nerezolvat

Avertismentul CSAT a avut două efecte. A semnalat o slăbiciune reală: potrivit HotNews, care citează modelări Eurocontrol, spațiul aerian al României gestionează aproape 2.000 de survoluri zilnice, iar conectivitatea aeriană a Republicii Moldova depinde de el (HotNews). În același timp, a pus presiune politică pe justiție și pe executiv pentru ca dosarul să fie rezolvat înainte ca efectele să apară.

Problema de fond rămâne și după acest litigiu. Dacă un furnizor civil de navigație aeriană se oprește din motive juridice, financiare sau tehnice, are vreun stat NATO de pe flancul estic o alternativă verificată? România a convocat discuții de urgență. Operationsplan Deutschland recunoaște dependența de infrastructura civilă, dar păstrează detaliile privind spațiul aerian în zona informațiilor clasificate. Niciun guvern nu a arătat public că are un plan de rezervă testat. Flancul estic al NATO a fost construit pe presupunerea că sistemele civile vor continua să funcționeze. Un litigiu românesc a verificat această presupunere, iar răspunsul nu există încă.