NATO accelerează apărarea baltică

La summitul de la Ankara, NATO a transformat misiunea de poliție aeriană din statele baltice într-o misiune de apărare aeriană (LRT, NATO). Decizia îi dă SACEUR, comandantul militar suprem al Alianței în Europa, o marjă mai largă pentru a acționa împotriva amenințărilor aeriene deasupra Estoniei, Letoniei și Lituaniei, fără să aștepte de fiecare dată o nouă aprobare politică din capitalele aliate.

Schimbarea contează: misiunea nu mai înseamnă doar identificarea și escortarea aeronavelor suspecte, ci intră într-un cadru care poate include doborârea lor. Dar informațiile publice arată mai ales o clarificare a lanțului de comandă, nu o garanție că vor exista și suficiente sisteme militare pe teren.

Ce s-a schimbat, de fapt

Vechiul model funcționa ca o supraveghere de cartier, dar cu avioane de luptă. Piloții aliați, dislocați prin rotație la baze precum Ämari, în Estonia, și Šiauliai, în Lituania, identificau aeronave suspecte, zburau lângă ele și le escortau în afara spațiului aerian vizat (Kaitsevägi). Era un instrument de suveranitate în timp de pace, nu o postură de luptă.

Noua formulă integrează misiunea baltică în mecanismul pe care NATO l-ar folosi în cazul unei amenințări aeriene reale: senzori, rachete sol-aer, sisteme anti-dronă și decizii mai rapide privind interceptarea sau doborârea unei ținte. Ministrul eston al apărării, Hanno Pevkur, a oferit cea mai concretă descriere: mai multe decizii pot trece acum prin lanțul de comandă aeriană al NATO, inclusiv prin centrul combinat de operațiuni aeriene de la Uedem, în Germania, nodul care ar transforma autoritatea SACEUR în ordine efective de interceptare (ERR). Președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, a spus că schimbarea este necesară pentru o reacție mai rapidă la amenințările aeriene (LRT).

Fostul șef al forțelor aeriene estone, Jaak Tarien, a introdus însă nuanța esențială. Numărul avioanelor de la Ämari nu va crește automat, a spus el. Noua formulă clarifică cine poate decide, nu și ce mijloace există fizic pentru ca decizia să fie executată (ERR).

Rachete puține, cereri multe

Oficialii NATO confirmă chiar ei distanța dintre autoritate și dotare. Secretarul general adjunct Radmila Shekerinska a spus, la forumul industriei de apărare organizat în marja summitului, că Alianța are nevoie de mai multe interceptoare, senzori și capacitate de comandă. NSPA, agenția de achiziții a NATO, a anunțat la Ankara cumpărarea a 700 de rachete PAC-2 și 200 de rachete PAC-3 (NATO, NATO). Anunțul arată tocmai că noua arhitectură nu este încă dublată de suficiente echipamente.

Sistemele Patriot sunt în centrul acestei penurii. Polonia a transferat Ucrainei rachete Patriot, într-o decizie coordonată cu SACEUR și prezentată ca fiind luată în limite considerate sigure (Defence24, Interia). Germania a trimis, la rândul ei, capacități Patriot către Ucraina și se confruntă cu termene lente de înlocuire (Deutschlandfunk). Fiecare rachetă trimisă Ucrainei este o rachetă care nu se află pe un lansator în statele baltice.

Dezbaterea din Letonia face problema mai concretă. Oficialii letoni s-au concentrat mai puțin pe extinderea autorității SACEUR și mai mult pe întrebarea practică: pot sistemele de avertizare, muniția și personalul să ajungă fizic în regiunile de frontieră la timp (Latvian MOD)? Un sistem disponibil undeva în Europa nu este același lucru cu un sistem poziționat, operat de echipaje și conectat la nodurile de comandă baltice înainte ca prima dronă să treacă frontiera.

Comoditatea flexibilității

Discreția acordată SACEUR rezolvă o problemă politică la fel de mult cât rezolvă una militară. Dacă deciziile privind țările care trimit anumite sisteme și locurile unde sunt trimise rămân în canalele militare, NATO evită o dispută publică despre contribuțiile naționale. Cancelarul german Friedrich Merz a declarat că securitatea statelor baltice este securitatea Germaniei (Bundesregierung). Dar nu a urmat niciun angajament german privind cote fixe de apărare aeriană pentru regiunea baltică, iar lipsa de active militare face astfel de promisiuni greu de susținut (DW).

Există și un argument militar pentru păstrarea flexibilității: amenințările pot apărea pe mai multe flancuri, iar sistemele rare nu le pot acoperi pe toate simultan. Dar, așa cum observa o analiză Friends of Europe despre summitul de la Ankara, SACEUR poate comanda doar mijloacele pe care guvernele le pun la dispoziție, atunci când le eliberează și cu condițiile pe care le atașează (Friends of Europe). Costul acestei opacități cade asupra cetățenilor baltici, care nu pot verifica deciziile clasificate privind distribuirea armelor rare.

Guvernele baltice au obținut la Ankara un lanț de comandă mai clar. Nu au obținut însă un răspuns public la întrebarea de bază a descurajării: ce anume este garantat să fie prezent înainte ca prima aeronavă ostilă sau prima dronă să apară? NATO, SACEUR și statele contributoare datorează acest răspuns. Fără el, modernizarea misiunii înseamnă ordine mai rapide către forțe a căror prezență nu a fost asumată public de niciun guvern.