NATO fixează pragul de 5%

Ce înseamnă o promisiune comună când fiecare guvern păstrează spațiu să o interpreteze diferit? La summitul NATO de la Ankara, cei 32 de aliați au promis să ajungă până în 2035 la cheltuieli pentru apărare de 5 % din PIB (NATO, Euronews). Declarația a fost unanimă. Consensul asupra cheltuielilor care pot fi trecute în contul acestei ținte a fost mult mai fragil.

De ce există această cifră

Ținta pleacă de la un avertisment, nu de la o ambiție politică abstractă. Înaintea summitului, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a formulat problema direct: Statele Unite își planifică acum resursele militare pentru conflicte dincolo de Europa și și-au redus contribuțiile la Force Model-ul NATO, instrumentul prin care alianța potrivește forțele disponibile cu amenințările anticipate. Guvernele europene trebuie să finanțeze capacități pe care, multă vreme, au presupus că le va asigura Washingtonul.

Ținta de 5 % transformă acest deficit într-o factură bugetară. Formula stabilită la summitul de la Haga din 2025 împarte suma în 3,5 % pentru cheltuieli militare de bază și 1,5 % pentru apărare și securitate în sens mai larg. Ankara a adăugat cerința unor planuri naționale pe care NATO să le poată verifica, cu o evaluare în 2029. Ceea ce nu a fost definit este ce se întâmplă cu un guvern care ratează ținta.

Trei țări, trei definiții

Lituania arată cum arată presiunea strategică la frontiera estică a alianței. Președintele Gitanas Nausėda a venit la Ankara cu cheltuieli de apărare deja la 5,38 % din PIB și cu cererea unui angajament ferm al SUA față de Articolul 5, clauza tratatului potrivit căreia un atac împotriva unui aliat este considerat atac împotriva tuturor. Guvernul său a obținut un rezultat concret: reclasificarea misiunii de poliție aeriană din statele baltice într-o misiune de apărare aeriană. Diferența contează: poliția aeriană supraveghează și interceptează, în timp ce apărarea aeriană este pregătită să respingă un atac.

Spania se află la capătul opus. Premierul Pedro Sánchez a respins public ținta de 5 %, susținând că NATO ar trebui să evalueze capacitățile, nu procentele. Guvernul său l-a acuzat pe Rutte că încearcă să îl liniștească pe Trump și a prezentat contribuțiile operaționale ale Spaniei drept suficiente. Disidența publică oferă un model pentru orice aliat constrâns fiscal: semnezi declarația, apoi contești definiția.

Germania este între cele două poziții. Cancelarul Friedrich Merz a promis că va ajunge la 3,5 % pentru cheltuielile de apărare de bază până în 2029. Berlinul a raportat cheltuieli record de 124,7 mld. euro, adică 2,69 % din PIB, o creștere puternică, dar încă departe chiar și de ținta de bază. Presa germană a citit summitul atât ca o reasigurare reală, cât și ca un exercițiu de gestionare a lui Trump. Golurile de capacitate ale Bundeswehr și deficitul de personal mențin distanța dintre sumele înscrise în buget și forțele care pot fi efectiv desfășurate.

O promisiune fără sancțiuni

Franța ridică întrebarea pe care dezbaterea despre cheltuieli o ocolește. Le Monde a relatat că armatele europene devin mai puternice, dar în mod fragmentat și necoordonat. Le Figaro a formulat mai direct: Europa vrea predictibilitate de la Washington, iar Washingtonul nu este dispus să o ofere. Mai mulți bani cheltuiți în cadrul NATO nu reduc automat dependența de Statele Unite.

Articolul 5 este mai puțin automat decât pare: Tratatul de la Washington spune că fiecare aliat va lua „măsurile pe care le consideră necesare”, lăsând forma și amploarea răspunsului la decizia fiecărui stat. Ankara nu a creat un mecanism de aplicare a țintei de 5 % și nici sancțiuni pentru planurile ratate. Rutte a numit reuniunea un „summit al livrării”. În 2029, NATO va afla dacă guvernele au cumpărat capacitate militară sau doar timp.