NATO întărește apărarea aeriană baltică

Timp de 22 de ani, din 2004, misiunea NATO de poliție aeriană în statele baltice a funcționat ca o rutină de timp de pace: avioane de vânătoare aliate, staționate prin rotație în baze din Lituania și Estonia, erau ridicate de la sol când aeronave rusești zburau fără transpondere, le identificau vizual și le escortau în afara zonei (LRT). La summitul NATO din această săptămână, Alianța a reclasificat misiunea drept apărare aeriană. Cancelarul german Friedrich Merz a vorbit despre un moment de referință, determinat de provocările Rusiei (Bundesregierung). Diferența reală se va vedea însă în proceduri, echipamente și lanțul de comandă, nu în formula folosită la summit.

Ce putea și ce nu putea vechea misiune

Cele trei state baltice nu au avioane de vânătoare proprii. Spațiul lor aerian depinde integral de aliați, care trimit aeronave în rotații de câte patru luni. NATO descrie misiunea de poliție aeriană în termeni clari: detectare, interceptare, identificare vizuală și escortare (NATO). În cazul unui avion militar rusesc, mecanismul funcționează. În cazul unei drone care zboară la joasă altitudine sau al unei rachete de croazieră, identificarea vizuală devine prea lentă și, în practică, insuficientă.

Apărarea aeriană, în logica sistemului integrat NATO de apărare aeriană și antirachetă, este construită pentru o amenințare mai dificilă: centre de comandă, senzori, avioane de vânătoare și interceptoare terestre care lucrează împreună pentru a detecta și distruge drone, rachete și aeronave (NATO IAMD). Distanța dintre cele două modele se măsoară în secunde disponibile pentru decizie.

În mai, un F-16 românesc aflat în rotație baltică a doborât o dronă în spațiul aerian al Estoniei, prima țintă distrusă de această misiune în peste două decenii (Romania Insider, defence-industry.eu). Câteva zile mai târziu, cei trei președinți baltici au cerut împreună trecerea la apărare aeriană. NATO nu a clarificat dacă doborârea dronei s-a făcut pe baza unei schimbări formale a regulilor sau printr-o autorizare punctuală. Incidentul a arătat tensiunea de fond: o misiune gândită să escorteze avioane ajunsese să fie folosită împotriva dronelor.

De unde ar veni ordinul

Fostul șef al forțelor aeriene estoniene, Jaak Tarien, a declarat pentru ERR că principalul câștig practic ar fi un lanț de comandă mai clar pe timp de pace: cine vede amenințarea, cine o clasifică și cine dă ordinul de tragere (ERR). Acest lanț trece prin CAOC Uedem, centrul NATO pentru operațiuni aeriene din nord, aflat în Germania, care controlează activitatea aeriană aliată de la Arctica până la Alpi (CAOC Uedem).

Concret, un operator radar baltic detectează o dronă neidentificată. Traseul este transmis la Uedem. Un ofițer de acolo trebuie să decidă dacă are autoritatea permanentă să ordone distrugerea țintei. În vechiul model de poliție aeriană, răspunsul era aproape automat: se ridică avioanele și se verifică vizual. Apărarea aeriană cere un răspuns mai rapid.

Alianța testează deja părți ale acestei arhitecturi. În iunie, avioane de vânătoare, interceptoare terestre și radare aeropurtate NATO au operat împreună în exerciții desfășurate în zona Mării Baltice și a Mării Negre (IRIA, defence-industry.eu). Achiziția planificată de NATO a aeronavelor de avertizare timpurie Saab GlobalEye vizează tocmai amenințările care zboară jos și pe care radarele de la sol le detectează mai greu (GP). Componentele există. Întrebarea este dacă vor funcționa pe baza unei autorități permanente sau tot prin aprobări ad-hoc.

Ce nu a arătat NATO

Nicio sursă consultată nu a confirmat schimbările care ar da greutate noului termen: reguli noi de angajare pe timp de pace, eliminarea obligației de identificare vizuală, apărare aeriană terestră permanentă în statele baltice sau autoritate predelegată care să permită unui ofițer CAOC să ordone doborârea unei ținte fără să consulte mai întâi o capitală națională. Tarien a notat că detaliile sensibile vor rămâne probabil clasificate. Este firesc în cazul regulilor de angajare. Este mai greu de justificat când vorbim despre existența efectivă a bateriilor de interceptare în statele baltice.

Zborurile dronelor rusești deasupra teritoriului aliat au testat exact această vulnerabilitate. Un raport IISS le-a descris drept recunoaștere prin luptă, adică încercări de a măsura cât timp îi ia NATO să treacă de la detectare la decizia de a trage (Forsal). Dezbaterea din Polonia ajunge la aceeași concluzie dinspre partea tehnică: deciziile mai rapide nu valorează mult fără baterii, senzori și muniții capabile să le execute (Defence24).

NATO a făcut trecerea politică. Doborârea dronei de către F-16-ul românesc, în mai, a arătat că vechiul model era deja depășit. CAOC Uedem și guvernele aliate care trimit avioane și baterii trebuie acum să dovedească partea operațională: sisteme desfășurate acolo unde pot fi văzute, reguli permanente acolo unde sunt necesare și o doctrină care nu așteaptă ca un pilot să rezolve vizual o problemă de rachetă.