Hormuz scumpește asigurările petroliere

Prin Strâmtoarea Hormuz, canalul îngust dintre Iran și Oman, trec zilnic aproximativ 20 mil. de barili de petrol. Riscul urmărit de toată lumea este închiderea strâmtorii. Riscul care începe să se materializeze este altul: Hormuz rămâne deschisă, dar accesul prin ea capătă prețuri politice diferite de la o navă la alta. Iranul și Omanul avansează un plan prin care navele care tranzitează strâmtoarea sau folosesc servicii maritime ar urma să plătească taxe, cu tratament preferențial pentru țările considerate „prietene”. Nu există încă un text juridic aplicabil, iar Statele Unite se opun planului (Gulf News, via Times of India). Piețele însă nu așteaptă forma finală a documentelor. Prețuiesc incertitudinea imediat.

Cum devine o propunere politică un cost de transport

Transmiterea costului, de la o propunere din Golf la prețurile plătite de industria europeană, se face în lanț. Mai întâi, asigurătorii scumpesc acoperirea pentru voiaj. Apoi companiile de transport maritim introduc suprataxe. Importatorii plătesc mai mult pentru energie și materii prime. Producătorii mari consumatori de energie absorb șocul înainte ca acesta să ajungă vizibil la consumatori.

Blocajul este la asigurări. Primele pentru risc de război, adică taxa suplimentară aplicată de asigurători când o navă intră într-o zonă apropiată de conflict, au urcat de la niveluri aproape neglijabile la circa 1–4 % din valoarea corpului navei pentru fiecare traversare. Pentru un petrolier încărcat, asta înseamnă un cost suplimentar de 2–8 mil. dolari la un singur tranzit (DW). Înaintea escaladărilor recente, primele erau în zona de 0,05–0,25 % (Khaleej Times, Corriere della Sera).

Mai important decât prețul este veto-ul comercial. West of England P&I Club, un asigurător mutual care acoperă răspunderea armatorilor, și-a avertizat membrii că acoperirea pentru Hormuz poate fi anulată sau recalculată în orice moment (West P&I). O navă poate avea dreptul legal să navigheze, dar să nu poată obține asigurare în condiții comerciale acceptabile. De aceea, propunerea iraniană produce efecte economice înainte să devină lege: un regim de acces preferențial, care lasă navele „neprietene” într-o zonă juridică neclară, menține riscul ridicat pentru asigurători.

Europa plătește prețul global

Europa nu depinde masiv, direct, de petrolul și gazele din Golf. Aproximativ 84 % din petrolul care trece prin Hormuz merge spre Asia (EIA). GNL-ul Germaniei, adică gazul natural lichefiat transportat cu nave și regazificat la destinație, vine în principal din Statele Unite (t-online). Qatarul a furnizat aproximativ 6,6 % din importurile de GNL ale Uniunii Europene la începutul lui 2026 (Trade Arabia).

Dar energia se tranzacționează pe baza unor prețuri de referință globale, folosite de cumpărători indiferent de originea exactă a încărcăturii lor. Când riscul din Hormuz scumpește petrolul destinat Asiei, cumpărătorii europeni plătesc și ei mai mult.

Germania arată deja această vulnerabilitate. Destatis a raportat pentru luna mai o creștere anuală de 6,8 % a prețurilor de import, cu energia importată în urcare cu 37,2 %, iar îngrășămintele și compușii de azot cu 31,4 % (Destatis). Datele nu dovedesc că Hormuz a cauzat creșterea, dar arată că mecanismul este activ: industria germană suportă deja presiunea energiei importate, iar orice risc suplimentar în Golf se adaugă peste aceasta. Țările de Jos, dependente în proporție de 77 % de energia din import potrivit CBS, au aceeași expunere prin complexul de rafinare și alimentare a navelor din Rotterdam (CBS). Parlamentari olandezi au legat deja evoluțiile din Hormuz de costurile îngrășămintelor (Tweede Kamer).

Cine câștigă, cine pierde

Câștigătorii sunt marii armatori. O analiză BIMCO arată că incertitudinea din Hormuz susține tarife mai ridicate de transport maritim (Cyprus Shipping News). Maersk a continuat să opereze în Golf, iar analiștii au descris escaladarea drept „pozitivă pe termen scurt” pentru veniturile transportatorilor (BT).

Perdanții sunt producătorii mari consumatori de energie, importatorii mai mici loviți de suprataxe de urgență între 300 și 7.200 de dolari pe container pentru mărfuri aflate deja în tranzit și companiile expuse la îngrășăminte și inputuri chimice. Cercetarea DNB identifică prețurile energiei importate drept un factor central al inflației pe termen scurt în zona euro, iar Banca Centrală Europeană notează că șocurile energetice continuă să se transmită în costurile de transport, alimente și industrie (DNB, ECB).

Marea necunoscută este conformarea. Dacă taxa trebuie plătită prin entități iraniene sancționate, orice companie care o achită riscă sancțiuni secundare americane, adică penalități impuse de Washington firmelor din afara Statelor Unite care fac tranzacții cu părți sancționate (OFAC). Neplata poate însemna întârzieri sau pierderea asigurării. Nu se știe încă dacă Omanul poate oferi o acoperire juridică reală. Iar asigurătorii își fac propriile evaluări, după calendare care nu depind de comunicate diplomatice (LMA). Strâmtoarea rămâne deschisă. Se schimbă condițiile în care se trece prin ea.