Petrolul ieftin coboară inflația

Inflația din zona euro a coborât în iunie la 2,8 %, de la 3,2 % în mai, o scădere mai mare decât anticipau economiștii (Eurostat, Irish Times). Principalul motor a fost petrolul: Brentul a coborât de la vârfurile de peste 120 de dolari pe baril, atinse în perioada de război, la aproximativ 73 de dolari (tagesschau).

Banca Centrală Europeană, care stabilește dobânzile pentru cele 20 de state ce folosesc euro, nu tratează însă această scădere ca pe un punct de cotitură. Inflația din servicii este încă la 3,2 %, inflația de bază, care exclude energia și alimentele volatile, rămâne la 2,4 %, iar președintele Bundesbank, Joachim Nagel, avertizează că șocul energetic „este încă în sistem” (CNBC, ECB Economic Bulletin). Presiunea directă din petrol se retrage. Problema BCE este dacă urmele lăsate în salarii, servicii și alimente vor ține inflația peste ținta de 2 % până în 2027.

Cum devine un șoc petrolier o problemă salarială

Mecanismul este relativ simplu. Când energia se scumpește, companiile plătesc mai mult pentru combustibil, transport și materii prime. O parte din aceste costuri ajunge în prețurile finale. Salariații, văzând că puterea de cumpărare scade, cer creșteri de venituri. Serviciile — restaurante, sănătate, frizerii — depind mult de muncă, astfel că majorările salariale se transmit rapid în prețuri.

Președinta BCE, Christine Lagarde, a spus în Parlamentul European că prețurile la energie apăsau asupra veniturilor reale și că așteptările de inflație pe termen scurt urcaseră „mult peste nivelurile de dinaintea războiului”, chiar dacă așteptările pe termen lung rămâneau aproape de 2 % (BIS/Lagarde).

Proiecțiile BCE din iunie arată dilema în cifre. Inflația ar urma să fie în medie 3,0 % anul acesta, 2,3 % în 2027 și să ajungă la 2 % abia în 2028. Creșterea economică pentru 2026 a fost revizuită în jos, la 0,8 %, de la 0,9 % în martie (ECB projections). Prețurile sunt încă prea ridicate pentru reduceri agresive de dobândă, iar economia este prea slabă ca să suporte confortabil costul banilor scumpi.

Patru țări, patru canale

Media zonei euro ascunde presiuni naționale foarte diferite.

Germania arată partea industrială a problemei. Comenzile din industrie au scăzut cu 3,8 % de la o lună la alta, iar inflația generală s-a temperat la 2,3 %. Prețurile serviciilor au crescut însă în continuare cu 3,1 % (DIW, tagesschau). Fabricile sunt slabe, dar bunurile și serviciile cumpărate zilnic de gospodării continuă să se scumpească.

Italia iese din tiparul inflației de bază persistente. Inflația de bază a coborât la 1,6 %, în timp ce alimentele neprocesate, cu o creștere de 4,5 %, au împins în sus indicele general (ISTAT). Vulnerabilitatea reală a Italiei este datoria: împrumuturile publice de 137,1 % din PIB fac ca dobânzile BCE menținute sus mai mult timp să se transforme direct în costuri mai mari de refinanțare pentru stat (ECB Economic Bulletin). Cu fiecare lună de dobânzi ridicate, Roma plătește mai mult, iar spațiul bugetar mai îngust se transmite apoi în condițiile de creditare pentru companii și gospodării.

Spania se confruntă mai ales cu canalul alimentar. Inflația din iunie a ajuns la 3,2 %, iar inflația de bază la 2,9 %, ambele peste media zonei euro (DSN/INE). Madridul a răspuns cu un pachet de urgență de 300 mil. euro pentru fermierii și pescarii afectați de costurile motorinei și îngrășămintelor (MAPA). Riscurile legate de valurile de căldură și de El Niño ar putea împinge prețurile alimentelor și mai sus, deși nicio instituție nu a cuantificat încă acest efect pentru 2026 (EEA).

Belgia are cel mai automat mecanism de transmitere. Sistemul de indexare a salariilor majorează salariile din sectorul public, pensiile și prestațiile sociale cu 2 % atunci când este depășit un prag de prețuri, iar activarea acestui mecanism este programată pentru septembrie (Bureau fédéral du Plan, 21news). Indexarea protejează lucrătorii acoperiți de sistem. În același timp, fixează costuri mai mari în economie pentru o perioadă mai lungă.

Cine plătește de fapt

Diferențele dintre țări arată cine absoarbe costul. În Belgia, salariații indexați sunt protejați, iar angajatorii și bugetul public preiau povara. În Italia, statul și debitorii plătesc prin facturi mai mari de refinanțare. În Spania, fermierii și cumpărătorii de alimente sunt presați din ambele direcții.

În toate cele patru cazuri, gospodăriile cu venituri mici pierd cel mai mult, pentru că alocă o parte mai mare din venit pentru alimente și energie, categoriile în care prețurile rămân cele mai tensionate.

Inflația generală se mișcă în direcția corectă. Dar BCE are mai puțin spațiu să reducă dobânzile decât sugerează cifra de 2,8 %. Propriii economiști ai băncii nu se așteaptă ca ecoul șocului energetic din salarii, servicii și alimente să dispară înainte de 2028.