Servicii gratuite pentru euro digital

Numerarul digital este partea ușor de explicat publicului. Proiectul atribuit Parlamentului European ar face gratuite serviciile de bază pentru euro digital, ar lărgi accesul dincolo de persoanele care au cont bancar și ar limita excluderea automată legată de sancțiuni impuse de țări terțe, potrivit Il Fatto Quotidiano. La prima vedere, miza este confortul consumatorului. În fond, este și un proiect de suveranitate: Europa vrea un sistem public de plăți în care utilizatorii să aibă încredere, firmele private să îl distribuie, iar costurile să fie suportate în altă parte.

Proiectul clarifică târgul politic din spatele euro digital. Propunerea Comisiei Europene a stabilit arhitectura juridică pentru o nouă formă publică de bani digitali, în timp ce dosarul de procedură al Parlamentului arată că textul este încă în negociere. Atracția politică vine din controlul asupra unui serviciu de bază care depinde acum masiv de bănci, scheme de carduri, portofele digitale și rețele din afara Europei.

Numerarul digital schimbă cine controlează plata

Banii publici există deja sub forma numerarului. Euro digital ar aduce această garanție publică în telefoane, carduri și plăți online. Banca Centrală Europeană repetă, inclusiv în materialele sale naționale pentru Germania și Franța, că euro digital ar funcționa alături de numerar. Mesajul este esențial, pentru că proiectul are nevoie ca cetățenii să creadă că plata digitală mai comodă nu va însemna dispariția banilor fizici.

Schimbarea se produce prin distribuție. Băncile și firmele de plăți ar continua să deschidă portofele, să verifice identitatea clienților, să ofere suport și să conecteze comercianții la sistem. Banca centrală ar emite banii, iar propunerea Comisiei păstrează firmele private între Eurosistem și utilizatori.

Această formulă menține relația cu clientul în zona băncilor, dar schimbă raportul de forțe. Astăzi, rețelele private decid mare parte din prețul, accesul și experiența plăților digitale. O opțiune publică ar da Europei o soluție de rezervă atunci când aceste rețele devin scumpe, controlate din afară sau expuse politic.

Gratuit pentru utilizatori înseamnă plătit de altcineva

Cea mai puternică promisiune pentru consumatori este gratuitatea serviciului de bază. Ar putea ajuta persoanele fără cont bancar, utilizatorii slab deserviți de aplicațiile comerciale și pe cei care au nevoie de o metodă simplă de plată transfrontalieră. Valoarea apare doar dacă accesul este practic. Dreptul legal la un portofel digital contează puțin dacă, în realitate, poarta de intrare este un smartphone, o verificare de identitate fără blocaje și o bancă dispusă să te deservească.

Gratuitatea nu elimină costurile. Băncile și firmele de plăți ar plăti tehnologia, controalele antifraudă, verificările de identitate și suportul pentru clienți. Comercianții ar putea avea costuri de integrare. Autoritățile publice ar putea fi nevoite să finanțeze accesul de rezervă acolo unde firmele private nu văd profit. Proiectul poate face portofelul gratuit la intrare, dar factura se mută la bănci, comercianți, contribuabili sau într-un sistem de compensare.

Această împărțire decide cine câștigă. Consumatorii câștigă dacă portofelul este ușor de folosit, acceptat pe scară largă și disponibil când sistemele comerciale nu funcționează. Comercianții câștigă dacă euro digital le dă mai multă putere de negociere față de comisioanele cardurilor și regulile platformelor. Băncile pierd dacă suportă povara operațională, în timp ce banii publici concurează pentru soldurile clienților.

Depozitele bancare sunt banii pe care gospodăriile și firmele îi țin în conturi, iar băncile îi folosesc pentru a finanța creditarea. Propunerea Comisiei permite plafoane de deținere, astfel încât euro digital să rămână în primul rând un instrument de plată. BCE transmite același mesaj în materialele pentru Lituania și Țările de Jos. Dacă un portofel public ar deveni loc de economisire, băncile ar trebui să muncească mai mult pentru a păstra depozitele.

Costurile mai mari de finanțare ale băncilor, adică prețul pe care îl plătesc pentru a susține creditarea, se pot transfera în împrumuturi mai scumpe pentru gospodării și firme. Plafonul este punctul în care confortul consumatorului se întâlnește cu bilanțurile bancare.

Suveranitatea depinde de folosirea de zi cu zi

Argumentul suveranității devine real doar dacă oamenii și magazinele folosesc sistemul. Lucrările BCE privind rolul internațional al euro tratează plățile ca parte a capacității Europei de a-și administra propriul sistem monetar. Testul zilnic este mai simplu: poate o persoană să plătească chiria, cumpărăturile sau o factură mică fără să fie împinsă înapoi spre aceleași rețele private?

Formularea privind sancțiunile, relatată în legătură cu proiectul, arată de ce contează acest lucru. Il Fatto Quotidiano scrie că Parlamentul vrea protecții împotriva excluderii automate legate de sancțiuni impuse de țări terțe. Problema este a cui lege guvernează accesul de bază la bani în interiorul Europei.

Confidențialitatea este celălalt test de încredere. Propunerea Comisiei promite garanții solide și utilizare offline. Plata offline contează pentru că poate face ca o tranzacție digitală să semene mai mult cu numerarul la punctul de vânzare. Plățile online vor implica în continuare verificări de identitate și conformitate, astfel că regulile finale trebuie să arate ce date sunt văzute, de cine și pentru cât timp.

Euro digital poate oferi Europei un prag public sub plățile digitale. Poate deveni însă și un strat costisitor pe care cetățenii îl ignoră, dacă băncile îl privesc ca pe o povară, comercianții îl găsesc greoi sau utilizatorii vulnerabili nu ajung să îl folosească. Europa vinde numerarul digital ca pe un câștig de confort. Va funcționa doar dacă oamenii cu cea mai mică putere de piață îl pot folosi fără să plătească pe altă cale.