Pentagonul reduce întăririle secrete ale NATO

Discuția publică urmărește redistribuirea trupelor americane în Europa decisă de Trump, dar schimbarea mai importantă are loc în camere de briefing clasificate. Statele Unite reduc angajamentele față de sistemul NATO de mobilizare în caz de război, iar niciun for democratic nu are competența să verifice aceste tăieri.

Pe 22 mai, Alex Velez-Green, adjunctul șefului politicii Pentagonului, Elbridge Colby, le-a spus oficialilor aliați din domeniul apărării reuniți la Bruxelles că SUA își vor reduce „semnificativ” contribuția la NATO Force Model, sistemul pe niveluri prin care Alianța stabilește ce trupe pot fi mobilizate rapid într-o criză (Military Times, Defense News). Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a confirmat anunțul, dar a spus că „nu are voie să dezvăluie” detalii (Stars and Stripes).

Adoptat în 2022-2023, Force Model alocă dinainte forțe naționale pentru planurile de apărare ale NATO, în trei trepte: aproximativ 100.000 de militari în 10 zile, 200.000 în 30 de zile și 500.000 în șase luni. Întăririle americane din treapta a treia, adică unitățile care ar traversa Atlanticul într-un război prelungit, sunt elementul portant al sistemului. Fără ele, planurile de apărare ale flancului estic riscă să devină „ficțiune diplomatică” (CSIS).

Lacuna de control

Legea bugetului apărării pentru 2026 interzice Pentagonului să reducă numărul trupelor americane din Europa sub 76.000 fără o certificare transmisă Congresului (Washington Examiner). Acest prag se referă la militarii staționați fizic în Europa. Angajamentele din Force Model, adică forțele de întărire promise din teritoriul american pentru un război, sunt clasificate, nu au un prag stabilit prin lege și țin exclusiv de autoritatea prezidențială.

Diferența este majoră. Când Trump a anulat, la mijlocul lunii mai, desfășurarea unei brigăzi de 4.000 de militari în Polonia, decizia a provocat reacții dure în Congres și a ajuns pe primele pagini (Stars and Stripes). Desfășurările rotaționale, în care unitățile sunt schimbate la aproximativ nouă luni, pot fi oprite rapid. Staționarea permanentă, care presupune relocarea familiilor și construcția de baze, se desface în ani. Reducerea promisiunilor de întărire din treapta a treia se poate produce însă fără document public și fără verificare congresională.

Competiția pentru atenția Washingtonului

Guvernele europene răspund prin oferte bilaterale către Washington, nu printr-o poziție colectivă.

Ministrul adjunct al apărării din Polonia, Paweł Zalewski, a oferit Pentagonului „staționare permanentă” în timpul unei vizite la Washington, pe 20-21 mai, promițând să „construiască un mic oraș” pentru trupele americane și să acopere costurile (Polsat News). Pentagonul a promis o propunere „în următoarele săptămâni”, dar nu a acceptat nimic concret (gov.pl).

Germania pierde o brigadă Stryker, unitate de luptă cu blindate medii, din Bavaria. Cancelarul Merz încearcă să transforme retragerea într-o oportunitate, accelerând programele interne de rachete. Susține că neinstalarea în Germania a rachetelor americane Tomahawk cu lansare de la sol, promise de mult timp pentru contracararea armelor rusești cu rază intermediară, ține de blocaje de producție în SUA, nu de o sancțiune politică (Tagesspiegel, Spiegel).

România a primit laude din partea secretarului de stat Rubio pentru găzduirea unor trupe americane suplimentare în operațiuni legate de Iran, dar nu a obținut angajamente privind o prezență permanentă. Un consilier prezidențial a admis că țara este „relevantă” pentru Washington, dar nu „vitală” (HotNews). Ministrul apărării din Estonia a confirmat că forțele americane vor rămâne, dar a avertizat că „deciziile politice din SUA ajung acum la nivel militar” (ERR).

Franța este cazul separat. Parisul a construit alternative înaintea retragerii americane: un cadru prin care opt parteneri europeni să fie incluși în planificarea și consultările legate de descurajarea nucleară franceză, plus presiuni pentru plasarea mai multor ofițeri europeni în funcții superioare de comandă NATO (Le Monde, IFRI). Autonomia franceză a fost însă gândită să completeze prezența americană, nu să o înlocuiască.

La summitul NATO din 7-8 iulie, de la Ankara, Alianța are de ales între două variante: să își redeseneze planurile de apărare în jurul unei contribuții americane reduse sau să conteste public tăierile. Rutte a formulat agenda în jurul ideii de a pune capăt unei „dependențe nesănătoase de un singur aliat”, un limbaj care acceptă premisa americană fără să numească efectele. Planurile de apărare ale NATO au fost construite pe ipoteza participării depline a SUA într-un război. Washingtonul retrage această ipoteză prin canalul în care niciun parlament nu votează, în timp ce capitalele europene concurează separat pentru acorduri bilaterale. Întrebarea rămasă fără răspuns este dacă vreun guvern va forța calculul clasificat să iasă la lumină înainte de Ankara.