Pentagonul reduce brigăzile SUA din Europa

Pentagonul a redus săptămâna trecută numărul brigăzilor americane de luptă din Europa de la patru la trei, readucând forțele terestre ale SUA la nivelul de dinaintea invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina (Stars and Stripes, Washington Examiner). Câteva ore mai târziu, Donald Trump a scris pe Truth Social că va trimite „5.000 de militari suplimentari în Polonia”. Nu au urmat detalii operaționale. Pentagonul i-a trimis pe jurnaliști la Casa Albă, iar Casa Albă i-a trimis înapoi la postarea de pe rețeaua socială (Stars and Stripes). Ministrul polonez de Externe, Radosław Sikorski, a interpretat promisiunea ca pe o „menținere a prezenței trupelor americane mai mult sau mai puțin la nivelul actual” (Notes from Poland).

Diferența dintre anunțul politic și aritmetica militară a dominat săptămâna în care miniștrii de Externe ai NATO s-au reunit la Helsingborg, în Suedia, pentru a pregăti summitul din iulie de la Ankara.

Succesiunea retragerilor

La 1 mai, Trump a ordonat retragerea a 5.000 de militari din Germania. La 13 mai, secretarul Apărării, Pete Hegseth, a anulat rotația unei brigăzi blindate de 4.000 de militari către Polonia, deși echipamentele erau deja pe drum, iar unitățile avansate ajunseseră pe teren (Breaking Defense, Politico). Liderii armatei au spus în Congres că aflaseră despre anulare cu doar câteva zile înainte.

Au urmat informații potrivit cărora Trump l-ar fi sunat pe Hegseth pentru a cere explicații, nemulțumit că fusese vizată Polonia, nu un aliat considerat mai puțin cooperant. Apoi a apărut postarea de pe Truth Social despre „5.000 în Polonia”. Cea mai simplă cale ar fi reluarea exactă a rotației care tocmai fusese anulată.

Per ansamblu, forța rotațională americană din Europa ar urma să scadă cu aproximativ 5.000 de militari. Comandantul Suprem Aliat în Europa, SACEUR Alexus Grynkewich, a confirmat cifra la 19 mai și le-a transmis aliaților să se aștepte „absolut” la redislocări suplimentare (NATO). Pentagonul și-a redus discret și angajamentele față de Modelul de Forțe al NATO, cadrul clasificat prin care statele membre promit unități pentru activare în caz de război. Pentru că această mișcare ocolește plafoanele formale de trupe stabilite prin legislația americană, Congresul nu o poate bloca (Military Times).

Germania suportă costul

Redistribuirea urmează un tipar vizibil. Aliații care au cooperat cu operațiunile militare ale Washingtonului împotriva Iranului și-au păstrat trupele. Cei care s-au opus au pierdut o parte din ele. Germania, al cărei cancelar Friedrich Merz a criticat public strategia lui Trump față de Iran, a pierdut atât militari, cât și o desfășurare planificată de rachete de croazieră Tomahawk. Polonia, unde președintele Karol Nawrocki păstrează un canal personal cu Trump, a primit o recompensă pe rețelele sociale (Der Spiegel).

Berlinul a absorbit umilința fără confruntare publică. Ministrul de Externe Johann Wadephul a reformulat retragerea ca pe o „rotație așteptată”, de rutină (Deutschlandfunk). Merz, care susținuse public achiziția a 400 de rachete Tomahawk produse în SUA, nu a mai ridicat subiectul după ce Washingtonul nu a răspuns cererii de cumpărare. Germania analizează acum un parteneriat pentru producția internă de rachete de croazieră (ZDF).

Ministrul estonian de Externe, Margus Tsahkna, a exprimat la Helsingborg frustrarea mai largă a aliaților: „Tot ce ține de descurajarea și capabilitățile NATO trebuie să se întâmple în mod coordonat” (Estonian MFA). Obiecția sa nu viza împărțirea poverii în sine, ci deciziile luate fără consultarea aliaților care trebuie să suporte consecințele.

Hormuz, fregate și cursa pentru reînarmare

Secretarul de stat Marco Rubio a adăugat la Helsingborg un al doilea punct de presiune, cerându-le aliaților să pregătească un „Plan B” pentru Strâmtoarea Hormuz dacă Iranul refuză să redeschidă ruta maritimă. A prezentat chestiunea drept un test al valorii NATO pentru Washington (NATO). Franța a respins premisa. „Tratatul Atlanticului de Nord se aplică Atlanticului de Nord”, a spus un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe. „Nu acesta este scopul său și nu aceasta este alianța potrivită pentru un subiect din Orientul Mijlociu” (Iran International).

Răspunsul european se mută treptat de la protest la achiziții militare. Suedia a semnat un acord pentru patru fregate de la Naval Group, cea mai mare achiziție militară a sa din anii 1980 (Le Monde, Euronews). Franța și-a extins umbrela de descurajare nucleară către opt țări partenere, iar grupuri bilaterale de coordonare funcționează deja cu Germania, Suedia și Danemarca (L'Éventail). Retragerile punitive au fost gândite pentru a forța conformarea aliaților. Efectul lor este să accelereze construcția unei apărări europene care, în timp, ar putea reduce pârghiile Washingtonului.