Pentagonul retrage 5,000 de soldați

Comandantul suprem al NATO în Europa, generalul Alexus Grynkewich, a declarat la 19 mai, într-o conferință de presă la Bruxelles, că este „foarte confortabil” cu retragerea a 5.000 de militari americani din Germania și cu anularea rotației unei brigăzi în Polonia. Câteva ore mai târziu, Kaja Kallas, șefa diplomației UE, le-a spus eurodeputaților din Parlamentul European, legislativul ales direct al Uniunii, că reducerea prezenței americane „era de așteptat” și că descurajarea NATO rămâne „intactă”. Două declarații făcute în aceeași zi au transformat o retragere americană care neliniștește capitalele europene într-un punct de plecare oficial pentru planificarea securității continentului.

Retragerea ca doctrină

Grynkewich a prezentat reducerea prezenței americane drept o etapă de maturizare strategică. „Pe măsură ce aliații își dezvoltă capacitățile, Statele Unite pot să retragă capabilități și să le folosească pentru alte priorități globale”, a spus generalul, numind procesul „NATO 3.0”. A adăugat că „ar trebui să ne așteptăm în mod clar la redislocări suplimentare” în următorii ani. Limbajul fixează retragerea treptată a SUA în planificarea militară oficială a NATO, ca doctrină, nu doar ca opțiune a unei administrații de la Washington.

Vicepreședintele Vance a oferit în aceeași zi o formulare mai prudentă, insistând că desfășurarea din Polonia a fost „amânată, nu anulată”, dar recunoscând că Washingtonul „nu a luat decizia finală” privind destinația acelor trupe. Armata planifică o retragere de durată. Politicienii încearcă să păstreze opțiunile deschise. Cele două poziții nu se potrivesc ușor.

Trei strategii, niciun plan comun

Răspunsul Europei s-a împărțit în trei direcții care nu trag în același sens.

Statele din est concurează pentru o prezență americană tot mai limitată. Polonia, România și statele baltice fac presiuni la Washington pentru ca trupele retrase să fie mutate spre est, nu trimise acasă, oferind condiții mai bune pentru baze și aliniere politică. La Varșovia, subiectul a devenit armă de politică internă. Liderul opoziției PiS, Jarosław Kaczyński, îl acuză pe premierul Donald Tusk că „a distrus relația cu SUA în doi ani”; Tusk susține că opoziția dă vina pe Polonia pentru decizii luate la Washington.

Franța construiește o arhitectură de securitate paralelă în jurul arsenalului său nuclear. Adunarea Națională franceză a aprobat la 19 mai 36 mld. euro cheltuieli militare suplimentare. Doctrina de „descurajare avansată” a lui Emmanuel Macron invită opt țări partenere să participe la exerciții de planificare nucleară franceză, fără ca Parisul să cedeze autoritatea de lansare. Calculul Franței este că plecarea americanilor face din umbrela sa nucleară singura alternativă europeană credibilă.

Germania pompează bani în forțele convenționale. Cancelarul Friedrich Merz a declarat că Bundeswehr, forțele armate germane, ar trebui să devină „cea mai puternică armată convențională din Europa”, obiectiv susținut printr-o creștere majoră a bugetului apărării. Ambiția se lovește însă de recrutare: Germania are nevoie de zeci de mii de militari în plus, dar armata sa se reduce în prezent. Asociația Bundeswehr numește ținta „un pariu imprudent pe viitor”.

SAFE trebuia să adune aceste direcții

Instrumentul european de împrumuturi pentru apărare SAFE, prin care Comisia Europeană se împrumută de pe piețele de capital și redirecționează banii către statele membre în condiții avantajoase, a fost gândit pentru a transforma acest moment într-un program de achiziții comune. Polonia a semnat prima, revendicând 43,7 mld. euro, cea mai mare parte a sumei fiind destinată firmelor poloneze. Au urmat Croația, Cehia și România.

Instrumentul este deja sub presiune. Italia nu și-a activat alocarea; premierul Giorgia Meloni amână participarea până când Bruxellesul va accepta concesii fiscale legate de cheltuielile pentru energie. Cerințele SAFE privind achizițiile de origine europeană irită capitalele din est, a căror modernizare militară se bazează pe avioane F-35 și tancuri Abrams produse în SUA. Kallas a avertizat exact asupra acestei fragmentări, la o conferință de securitate din 17 mai: „Sunt foarte îngrijorată, pentru că uneori văd și țări mergând pe această cale”, a acordurilor bilaterale în locul celor colective.

Franța construiește un pilon nuclear, Germania unul convențional, iar niciuna nu a acceptat o comandă unificată. Statele din est licitează pentru prezența americană, în timp ce folosesc fonduri europene concepute tocmai pentru reducerea dependenței de SUA. Grynkewich a dat Europei un calendar măsurat în ani. Nu a explicat încă nimeni cine decide, cine comandă și cine plătește când ultima brigadă americană pleacă acasă.