Pistorius anulează fregatele olandeze de €5 billion

Șase fregate comandate, miliarde cheltuite, livrări împinse cu ani în urmă. Ministerul german al Apărării vrea acum să închidă programul și să o ia de la capăt cu un șantier naval german.

F126, cel mai mare proiect naval al Germaniei de după Războiul Rece, se îndreaptă spre anulare. Ministrul Apărării, Boris Pistorius, intenționează să înlocuiască cele șase fregate mari F126 cu opt nave mai mici MEKO A-200, construite de TKMS, o companie germană (Reuters, Handelsblatt). Nu există încă o notificare oficială de anulare și nici un nou contract publicat. Relatările sunt însă suficient de convergente pentru ca direcția să fie luată în serios.

Cum s-a prăbușit încrederea

Programul a început în 2020 sub un alt nume, MKS 180: patru fregate pentru circa 5,27 mld. euro, cu Damen Naval, constructor naval olandez, în rolul de contractor principal. Comanda a fost extinsă ulterior la șase nave. Prima livrare era așteptată în jurul anului 2028.

Calendarul a cedat apoi. Potrivit Spiegel, livrarea a fost împinsă cel mai devreme în 2032. Berlinul și-a pierdut încrederea în structura condusă de compania olandeză. La sfârșitul anului trecut, ministerul a retras Damen din poziția de antreprenor general, deși rolul exact rămas pentru companie nu este clar. NVL Group, companie deținută de Rheinmetall, a analizat dacă poate salva programul. Anunțul privind MEKO sugerează că și această variantă a eșuat.

Patru dintre aceste nave erau legate de angajamente față de NATO. Întârzierea creează astfel și un gol în planificarea maritimă aliată (Reuters).

Mai multe corpuri de navă, fregate mai mici

MEKO A-200 este modelul de fregată standard al TKMS: mai mic, mai ieftin și mai rapid de construit. Opt astfel de nave ar oferi Germaniei mai multe platforme pentru patrulare, escortă și supraveghere. Operațiunile NATO din Marea Baltică au nevoie exact de acest tip de prezență constantă: BALTOPS 2026, exercițiul anual al alianței în regiune, a repetat luna aceasta scenarii de luptă antisubmarin și contramăsuri împotriva minelor (Stars and Stripes).

Înlocuirea a șase fregate mari cu opt nave mai mici schimbă însă capacitatea reală a marinei germane. Nu se poate spune acum dacă acest compromis este acceptabil. Berlinul nu a publicat încă o comparație între senzori, armament, autonomie sau datele de livrare.

Cine plătește, cine decide

Relatările indică peste 2 mld. euro deja cheltuiți pentru F126 (Spiegel). Bundestagul, Parlamentul Germaniei, a aprobat și peste 250 mil. euro pentru finanțări preliminare legate de MEKO (Handelsblatt), semn că Berlinul își pregătea o ieșire înainte ca informația să devină publică. Atât anularea formală, cât și noul contract au nevoie de aprobarea Bundestagului. Rămâne neclar cine va absorbi costurile deja angajate și dacă Damen va contesta juridic ieșirea Germaniei din proiect.

Daunele industriale trec dincolo de granițele Germaniei. Înlăturarea Damen scoate o companie olandeză dintr-un contract german de apărare cu valoare de referință. Platforma olandeză de politici NL-PROV susține că revenirea Berlinului la un campion național pune presiune pe lanțurile europene de aprovizionare navală (NL-PROV). Pentru Polonia, problema este mai directă: fiabilitatea operațională. Varșovia și Berlinul au semnat recent un acord bilateral de apărare care acoperă mobilitatea militară și securitatea în Marea Baltică (PISM). Din perspectiva Varșoviei, contează ca navele germane să fie acolo unde trebuie, nu cine le construiește.

Contractele se întorc acasă

Prăbușirea F126 vine după eșecul FCAS, avionul de luptă franco-german de generația a șasea, blocat de disputa privind împărțirea lucrărilor și controlul suveran asupra tehnologiilor (ICDS). Luna aceasta, Palatul Élysée a anunțat un nou acord privind KNDS, societatea mixtă franco-germană pentru sisteme terestre (Élysée). Parisul și Berlinul continuă să vorbească despre cooperare. Contractele se întorc însă tot mai des spre industria națională.

Tiparul este clar: când presiunea livrărilor crește, guvernele europene se retrag spre control industrial național. Programele comune rezistă atunci când contractorul principal este clar, etapele sunt credibile, iar obiectivul rămâne limitat. Proiectele mari, care combină ambiția tehnologică cu împărțirea transfrontalieră a lucrărilor, se fisurează când o criză de securitate face ca viteza să conteze mai mult decât arhitectura industrială.

Germania ar putea să fi găsit o soluție pragmatică pentru un gol de capabilitate în NATO. Dar această concluzie depinde de publicarea de către Berlin a termenelor de livrare, costurilor, specificațiilor de capabilitate și răspunderilor contractuale pentru programul MEKO. Până atunci, Germania a înlocuit o achiziție care nu mai funcționa cu o promisiune.