Polonia cumpără submarine suedeze de €4.2bn

Marea Baltică este puțin adâncă, rece și traversată de cabluri submarine, conducte de gaze și senzori. Într-un spațiu maritim atât de strâmt, un submarin greu de detectat schimbă calculul de securitate pentru toate statele de pe litoral.

La 29 iunie, Polonia a semnat contracte ferme pentru trei submarine Saab A26/clasa Blekinge, în cadrul programului Orka, amânat ani la rând. Pachetul include navele, armamentul, instruirea echipajelor și capacitatea de mentenanță care urmează să fie construită în Polonia, la un cost de aproximativ 47-50 mld. coroane suedeze (circa 4,2 mld. euro) (Saab, Defense News). Acordul întărește descurajarea în Marea Baltică. Arată, în același timp, unde se află în practică puterea europeană de apărare: în relații industriale bilaterale, nu în instituțiile UE.

Acoperirea unui gol de 40 de ani

Forța submarină a Poloniei se redusese la o singură navă îmbătrânită, ORP Orzeł. Programul Orka are rolul să împiedice pierderea completă a competențelor subacvatice înainte ca noile platforme să intre în serviciu (DW). Pentru perioada de tranziție, Suedia va furniza un submarin mai vechi, din clasa A17/Södermanland, destinat pregătirii echipajelor până la construirea A26. Prima livrare este așteptată în jurul anilor 2030-2031 (CTV, RMF24).

A26 folosește propulsie independentă de aer, un sistem care îi permite să rămână scufundat mult mai mult decât un submarin convențional diesel-electric. În apele înguste ale Balticii, acest lucru înseamnă patrule și supraveghere discretă în apropierea Kaliningradului, a Golfului Finlandei și a infrastructurii energetice critice, de la terminale LNG la cabluri submarine (n-tv).

Cine câștigă, cine pierde

Saab Kockums își asigură decenii de activitate în șantierele navale din Karlskrona și Landskrona; presa suedeză a descris contractul drept istoric (SVT). Polonia recâștigă o capacitate subacvatică și credibilitate pe flancul estic. Premierul Donald Tusk a spus că acordul „schimbă calitativ situația de securitate în Marea Baltică” (Polsat News).

Cel mai clar perdant este TKMS (ThyssenKrupp Marine Systems), constructorul german de submarine cu sediul la Kiel, care a oferit modelul U212 CD și a pierdut licitația (Zeit). Eșecul apasă cu atât mai mult cu cât Berlinul are propriile probleme navale: ministrul apărării, Boris Pistorius, a oprit recent programul fregatelor F126, din cauza întârzierilor și a costurilor în creștere (Bundeswehr). Lituania vede câștiguri pe termen mai lung în jurul terminalului LNG de la Klaipėda și al cablurilor submarine, deși Vilniusul își concentrează acum prioritățile pe forțele terestre și pe linia de apărare baltică (LRT).

Contract național, stat cu stat

Orka arată cum se reînarmează Europa în practică: prin contracte naționale, unul câte unul. Instrumentele UE încearcă să împingă statele spre achiziții comune. EDIRPA, un program care recompensează achizițiile făcute împreună de cel puțin trei state membre, și propusul EDIP, Programul European pentru Industria de Apărare, urmăresc să reducă atât costurile, cât și duplicarea produsă de cumpărăturile separate ale fiecărei țări (European Commission). NATO stabilește ținte de capabilități, dar nu organizează licitații și nu semnează contracte (NATO).

Când un stat de primă linie are o lipsă urgentă, caută un furnizor bilateral care poate livra. Asta nu face irelevante instrumentele UE. SAFE, noul mecanism european de împrumuturi pentru apărare, ar putea ajuta la finanțarea unor achiziții de acest tip, iar standardele comune pot împinge statele spre echipamente compatibile între ele. Alegerea platformei, soluția temporară pentru instruire, mentenanța și modernizările pe parcursul deceniilor de după vânzare rămân însă decizii naționale.

Ce rămâne neclar

Documentele publice nu confirmă dacă Orka primește finanțare prin SAFE. Termenii juridici ai submarinului interimar nu au fost publicați. Calendarul livrărilor are o marjă de aproximativ un an. Rămâne de văzut dacă facilitățile de mentenanță promise de Polonia vor fi construite efectiv; deocamdată, sunt un angajament industrial, nu un fapt împlinit. Nu a apărut niciun răspuns verificat din partea Rusiei.

Submarinele nu vor ajunge în serviciu decât peste câțiva ani. Contractul arată deja însă unde se află puterea în apărarea europeană: la statele care decid, la furnizorii care construiesc și la relațiile bilaterale care pun lucrurile în mișcare. Deocamdată, integrarea europeană în domeniul apărării se scrie mai puțin în comunicatele de la Bruxelles și mai mult în contracte, șantiere navale și centre de mentenanță.