Poliția turcă îl scoate pe Özel din CHP

Poliția antirevoltă a tras duminică cu gaze lacrimogene în sediul principalului partid de opoziție din Turcia, pentru a-l scoate din clădire pe liderul ales pe care o instanță îl înlăturase cu patru zile înainte. Intervenția asupra CHP (Partidul Republican al Poporului, cea mai veche formațiune politică a Turciei) a încheiat o operațiune judiciară menită să neutralizeze politicianul de opoziție cu cele mai bune șanse să-l învingă pe președintele Recep Tayyip Erdoğan în alegeri. Europa a răspuns printr-o declarație de purtător de cuvânt.

Instanța l-a înlocuit pe câștigător cu învinsul

Sub conducerea lui Özgür Özel, CHP a câștigat cele mai multe mandate de primar la alegerile locale din Turcia din 2024, cel mai bun rezultat al partidului din ultimele două decenii (Handelsblatt). Sondajele arătau, pentru prima dată într-o generație, că opoziția putea concura real cu AKP, partidul lui Erdoğan. O curte de apel din Ankara a rezolvat această problemă la 21 mai. A anulat congresul CHP din 2023, invocând acuzații de mită, și a dispus revenirea lui Kemal Kılıçdaroğlu la conducerea partidului. Kılıçdaroğlu a pierdut alegerile prezidențiale din 2023 în fața lui Erdoğan.

Instanța a schimbat adversarul care putea câștiga cu adversarul care pierduse deja. Paul Levin, de la Institutul pentru Studii Turce al Universității din Stockholm, a formulat direct miza: „Erdoğan a decis că nu-și poate permite să i se întâmple ce i s-a întâmplat lui Orbán” (GP).

Când Özel a refuzat să părăsească sediul CHP, peste o sută de polițiști au tăiat poarta și au folosit gaze lacrimogene în clădire. A plecat pe jos, prin ploaie, spre parlament și le-a spus susținătorilor că partidul va ieși în stradă.

Europa calculează, apoi tace

Reacția oficială a Uniunii Europene a venit înaintea intervenției poliției și a rămas mult sub nivelul politic. Un purtător de cuvânt al Serviciului European de Acțiune Externă, brațul diplomatic al UE, a transmis că decizia instanței „ridică întrebări privind statul de drept” (EEAS). Nu a existat nicio declarație din partea președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Nicio declarație din partea Înaltului Reprezentant Kaja Kallas. Ministrul german de externe, Johann Wadephul, și-a exprimat „îngrijorarea” (Handelsblatt). Franța nu a spus nimic.

Prudența urmează un tipar structural vizibil în relațiile externe ale UE: cu cât o țară are mai multă influență asupra intereselor europene, cu atât aplicarea standardelor democratice devine mai slabă. Turcia are pârghii în gestionarea migrației, este integrată în structura de comandă a NATO și vinde drone armate mai multor parteneri europeni. Niciun guvern nu a anunțat o revizuire de politică. Nicio capitală nu a cerut reevaluarea cooperării în domeniul apărării.

Analista Gönül Tol a avertizat că Ankara construiește „un sistem modelat după Rusia, în care conducătorul stabilește opoziția” (Handelsblatt). Procesul de aderare a Turciei la UE, înghețat de ani de zile și teoretic instrumentul prin care pot fi impuse condiții democratice țărilor candidate, rămâne neatins.

Contradicția pe care nimeni nu o numește

Özel a cerut organizarea unui nou congres al CHP. Consiliul Electoral Suprem al Turciei, organismul constituțional care supraveghează congresele partidelor, s-a reunit de urgență pentru a analiza dacă instanța civilă avea competență asupra treburilor interne ale unui partid. O decizie favorabilă lui Özel ar pune două ramuri ale justiției turce una împotriva celeilalte.

Contradicția geopolitică este însă deja vizibilă. Aliații din NATO vor sta la masă cu un lider care a trimis poliția antirevoltă în sediul adversarului său. UE are un cadru de aderare construit exact pentru o asemenea situație: o țară candidată care demontează politica de opoziție prin manipulare judiciară. Ambele instrumente există. Niciunul nu este activat.

Distanța dintre mecanismele disponibile și voința politică urmează fidel poziția strategică a Turciei. Ungaria, care are mai puține pârghii asupra Europei, s-a confruntat cu fonduri blocate, proceduri în baza articolului 7, cea mai severă sancțiune democratică a UE, și presiune instituțională susținută. Turcia, care controlează fluxuri de refugiați și ocupă o geografie militară critică, primește o declarație de purtător de cuvânt potrivit căreia apar întrebări. Gradientul aplicării regulilor este invers proporțional cu dependența. Ankara știe acest lucru și acționează în consecință.