Portugalia propune cablul spre Maroc

Ministrul portughez al energiei, Maria da Graça Carvalho, a spus la 6 iulie că o legătură electrică spre Maroc rămâne „pe masă” (Correio da Manhã). Lisabona nu a publicat însă nici traseul, nici capacitatea, nici costul estimat, nici schema de finanțare. Cu doar câteva zile înainte, Portugalia inaugurase o interconexiune reală, adică o linie electrică transfrontalieră care leagă două rețele. Diferența dintre cele două cazuri arată de ce cablul spre Maroc este, deocamdată, mai curând un semnal diplomatic decât un proiect de infrastructură.

Modernizarea care există și poarta care rămâne închisă

Spania și Portugalia au deschis la 2 iulie o nouă linie de 400 kV prin Galicia, care adaugă aproximativ 1.000 MW de capacitate de schimb (La Voz de Galicia, Eco). Are operatori identificați, un traseu definit și o capacitate măsurabilă. Așa arată un proiect real.

Limita dură este însă mai la nord. Conexiunea Peninsulei Iberice cu restul Europei rămâne sub 3 % din capacitatea instalată, departe de ținta UE de 15 % pentru 2030 (Infobae/EFE, Comisia Europeană). Blocajul este trecerea Pirineilor spre Franța. Principalul proiect care ar trebui să îl reducă, un cablu submarin prin Golful Biscaya, este încă în așteptare. Spania, Portugalia, Franța și Comisia Europeană urmează să se întâlnească în septembrie pentru a încerca să îl accelereze (Europa Press).

Un cablu dinspre Maroc ar adăuga o intrare sudică în rețeaua iberică. Dar orice cantitate de electricitate care ar încerca să ajungă în Europa Centrală ar trebui să treacă tot prin Franța. Parisul controlează principala rută a Iberiei spre piața europeană mai largă. O nouă ușă în sud nu deschide poarta din nord.

Cât costă proiectele reale

Cel mai apropiat termen de comparație este ELMED, proiectul Italiei pentru un cablu între Sicilia și Tunisia. ELMED are operatori de transport numiți, Terna și STEG, un traseu submarin definit, cofinanțare europeană și sprijin din partea Băncii Europene de Investiții și a Băncii Mondiale (fr.allAfrica). Proiectul ajunge la aproximativ 1,42 mld. euro pentru 600 MW pe circa 220 km, inclusiv 307 mil. euro din Mecanismul pentru Interconectarea Europei, instrumentul UE care finanțează infrastructură transfrontalieră (Industry EMEA, kikai-news). Pentru legătura Portugalia-Maroc nu există public niciunul dintre aceste elemente.

Un traseu mai lung, peste o strâmtoare mai adâncă, ar costa probabil mai mult. Întrebarea la care nu există răspuns este cine plătește. Costurile cablurilor transfrontaliere ajung, de regulă, într-o combinație de facturi ale consumatorilor, granturi europene și venituri din congestie, adică taxele generate atunci când capacitatea limitată a unui cablu face ca prețurile să difere între cele două părți ale frontierei. Nu există o analiză publică privind împărțirea acestor costuri.

Black start rezolvă altă problemă

Carvalho a mai spus că Portugalia are acum patru centrale cu capacitate de black start, adică generatoare care pot reporni fără să tragă curent din rețea după o prăbușire totală a sistemului (Correio da Manhã). Regulile UE cer operatorilor să mențină acest tip de capacitate de restaurare (Codul UE privind restaurarea sistemului). Este utilă în faza de recuperare.

Dar black start ajută după o cădere a rețelei. Prevenirea unei astfel de căderi cere alte servicii: controlul tensiunii, răspunsul la frecvență și echilibrarea sistemului. Acestea mențin electricitatea la parametrii corecți în timp ce producția și consumul se modifică de la o secundă la alta. Potrivit analizei ENTSO-E privind pana iberică din aprilie 2025, ENTSO-E fiind organismul care coordonează operatorii europeni de transport al energiei, principala problemă a fost controlul tensiunii, nu lipsa de capacitate de producție. Centralele cu black start și plățile de capacitate țin de straturi diferite ale sistemului. Niciuna nu înlocuiește serviciile în timp real care împiedică rețeaua să cadă.

Marocul construiește capacități de stocare și energie regenerabilă cu sprijinul Băncii Mondiale (Banca Mondială), dar un cablu de export are nevoie și de o rețea sursă stabilă și echilibrată, pe care Marocul nu a finalizat-o încă. Dacă legătura ar fi construită la un moment dat, consumatorii de pe ambele maluri ar putea câștiga din energie mai ieftină în orele tensionate, cu condiția ca diferența de preț dintre cele două piețe să justifice costuri de ordinul miliardelor. Nicio analiză publică nu a testat această ipoteză.

Interconexiunea cu Marocul este relevantă strategic și plauzibilă tehnic la nivel de principiu. Economic, însă, rămâne nedocumentată. Până când operatorii, traseul și planul de finanțare vor deveni publice, proiectul ține mai degrabă de diplomația de după pană decât de planificarea energetică.