Reînarmarea împinge datoria eurozonei la 91,2 %

Datoria publică a zonei euro ar urma să ajungă la 90,2 % din PIB în acest an și să urce până la 91,2 % în 2027, potrivit prognozei de primăvară a Comisiei Europene. Traiectoria este mai abruptă decât estima Bruxelles-ul în toamna trecută. Presiunea simultană a reînarmării și a limitelor bugetare nu mai este o problemă teoretică: începe să se vadă în bugetele naționale din acest an.

Riscul a fost formulat mai clar săptămâna trecută, la reuniunea informală a miniștrilor de finanțe din UE de la Nicosia. Alex Pienkowski, reprezentant al FMI, a prezentat un scenariu în care, dacă guvernele nu fac nicio ajustare fiscală, datoria medie a unei țări europene ar ajunge la 130 % din PIB până în 2040 (Athens Times, Asharq Al-Awsat). Cifra nu este o prognoză, ci un avertisment privind costul inacțiunii: o proiecție matematică a ceea ce se întâmplă când bugetele de apărare cresc, iar restul cheltuielilor rămân neschimbate (Cyprus Mail).

Aritmetica reînarmării

Mecanismul este documentat. Analiza FMI privind episoadele anterioare de creștere a cheltuielilor militare, publicată în World Economic Outlook din aprilie, arată un tipar constant: atunci când țările intră într-un ciclu susținut de reînarmare, care durează mai mult de doi ani și jumătate, cheltuielile militare cresc cu aproximativ 2,7 puncte procentuale din PIB. Aproape două treimi din această majorare sunt finanțate prin împrumuturi, nu prin tăieri ale altor cheltuieli. Datoria publică urcă astfel cu circa 7 puncte procentuale din PIB în trei ani.

Noile reguli fiscale europene, incluse în Pactul de Stabilitate și Creștere, adică setul de limite privind deficitul și datoria pe care statele UE s-au angajat să le respecte, trebuiau să gestioneze asemenea presiuni. Anul trecut, UE a creat o „clauză națională de derogare”, care permite statelor să depășească temporar limitele de cheltuieli cu până la 1,5 % din PIB pe an pentru apărare. Până acum, 17 state membre au activat-o, de la Germania la Grecia.

Clauza funcționează însă mai ales pentru țările care erau deja aproape de respectarea regulilor. Franța și Italia, a doua și a treia economie a Europei, nu au aplicat-o. Vor să cheltuiască mai mult pentru apărare, dar calculele bugetare nu le permit. Franța are un deficit de aproximativ 5,5 % din PIB, iar Italia de circa 7,4 % (Comisia Europeană). Ambele se află deja în procedura de deficit excesiv, mecanismul disciplinar al UE pentru statele care depășesc plafonul de deficit de 3 %. Un spațiu suplimentar de 1,5 puncte procentuale nu schimbă mare lucru când deficitul este deja de aproape două ori peste limită.

Cine se poate împrumuta și cine nu

Germania, care pornește de la o datorie de aproximativ 64 % din PIB, poate împrumuta pentru apărare fără să iasă dintr-o zonă gestionabilă. Datoria sa este estimată să ajungă la doar 68 % în 2027 (Comisia Europeană). Statele baltice, Polonia și țările nordice se află într-o poziție similară.

În schimb, datoria Franței ar urma să treacă de 120 % din PIB până în 2027 (Comisia Europeană). Cea a Italiei ar ajunge la 139,2 % (EUNews). Ambele țări au aderat la împrumuturile SAFE, mecanismul Security Action for Europe prin care UE se împrumută colectiv cu 150 mld. euro și redistribuie banii statelor membre pentru achiziții de apărare, la costuri reduse (Consiliul UE). Condițiile sunt avantajoase, dar împrumuturile rămân datorie națională.

Rezultatul este că regulile fiscale blochează statele cele mai expuse și avantajează țările care aveau deja spațiu bugetar. În termenii ECFR, aceasta este ruptura fiscală pe care UE nu a rezolvat-o.

Nota politică de plată

Reuniunea de la Nicosia nu a produs niciun acord privind împrumuturi comune ale UE pentru apărare, nicio revizuire a țintelor fiscale și niciun instrument nou pentru țările cu datorii mari. FMI a sugerat că apărarea, securitatea energetică și inovarea pot fi tratate drept bunuri publice europene, ceea ce ar face logică finanțarea colectivă. A prezentat însă această variantă alături de reforme structurale și consolidare fiscală, fără să prescrie o soluție.

Institutul Bruegel a concluzionat deja că regulile fiscale reformate au nevoie de o nouă reformă. OCDE avertizează că majorarea cheltuielilor de apărare poate da un impuls economic pe termen scurt, dar adâncește presiunea fiscală pe termen lung dacă nu rezolvă problemele de creștere economică.

Întrebarea la care Nicosia nu a răspuns va marca următorul deceniu european: cine plătește securitatea și ce nu mai primește bani când vin facturile? Între clauzele de derogare și procedurile de deficit, guvernele alese vor trebui să decidă ce servicii publice se restrâng. Până acum, nu li s-a cerut să spună care anume.