Rheinmetall dublează producția de propulsor

Într-o vale din Bavaria Superioară, unde halele de procesare chimică sunt așezate între dealurile alpine, Rheinmetall începe lucrările la ceea ce compania prezintă drept cea mai mare fabrică europeană de pulbere propulsoare. Extinderea de la Aschau am Inn va duce producția anuală de la aproximativ 1.700 de tone la 4.200 de tone. Până în 2028, unitatea ar urma să producă peste un milion de încărcături modulare (Zeit, Bloomberg). Investiția vizează exact segmentul din lanțul de aprovizionare unde Europa are un deficit real: nu focoasele sau corpurile de obuz, ci propulsorul care arde în țeavă și trimite proiectilul spre țintă (Süddeutsche Zeitung). Fără suficient propulsor, obuzele rămân simple piese de metal.

Aschau înseamnă progres concret. Înseamnă însă și bani publici care extind capacitatea unei companii private, fără reguli publicate despre cine primește primul producția suplimentară.

Ce arată deficitul de propulsor

În martie 2023, statele membre ale UE au convenit să livreze Ucrainei un milion de proiectile de artilerie și, în paralel, să își refacă propriile stocuri epuizate (Council). Ținta nu a fost atinsă. Presa din Cehia și Polonia a urmărit problema mai sus în lanțul industrial: țările NATO se confruntă cu lipsuri serioase de nitroceluloză și TNT, adică baza chimică necesară înainte ca muniția să poată fi asamblată (Novinky, RMF24). Aschau se află exact în acest punct vulnerabil. Legătura cu Ucraina există deja: livrările Rheinmetall din iulie 2026 ar fi combinat obuze produse la Unterlüss cu încărcături propulsoare DM72 de la Aschau și de la unitatea soră Nitrochemie din Wimmis, Elveția (Warsight).

UE a creat trei instrumente de finanțare pentru a reduce deficitul. ASAP, Actul pentru sprijinirea producției de muniții, a alocat 500 mil. euro pentru eliminarea blocajelor din fabrici (ASAP Regulation). SAFE, adoptat în mai 2025, a adăugat un instrument de împrumuturi de 150 mld. euro pentru investiții în apărare (Council). Ambele pun bani în sistem. Niciunul nu îi dă Bruxellesului autoritatea să decidă cine primește următoarea tonă de pulbere produsă de Rheinmetall.

Rheinmetall este o companie privată. Alocarea producției urmează contractele și marjele comerciale, nu directivele UE sau NATO. Guvernele naționale pot cumpăra propulsor prin achiziții publice. NATO stabilește ținte și coordonează. Dar nu există un cadru public de prioritizare care să arate cum se împarte producția suplimentară între Ucraina, stocurile naționale și rezervele alianței.

Mai multă capacitate, aceeași fragilitate

Statele europene salută creșterea capacității, apoi se întreabă cine o controlează.

Polonia vede extinderea ca pe o gură de oxigen reală, dar își construiește propria rezervă. Fabrica Mesko de la Pionki are acum capacitate de producție în serie pentru încărcături propulsoare modulare, după un transfer de tehnologie, iar Agenția pentru Armament de la Varșovia a semnat un contract de peste 13,5 mld. zloți pentru sute de mii de proiectile de 155 mm (Milmag). Polonia are nevoie de aprovizionare, dar nu vrea să depindă de o singură vale bavareză.

Finlanda arată celălalt risc. Fabrica de pulbere Vihtavuori, operată de Nammo, a avut un accident care a întrerupt un proiect de extindere (Yle). Chiar și capacitatea internă, într-o țară aliată, poate ieși temporar din funcțiune după un incident de siguranță. Producția europeană de propulsor rămâne concentrată în jurul a trei companii: Rheinmetall, Eurenco și Nammo. Capacitatea suplimentară din Bavaria reduce deficitul, dar adâncește dependența de o listă foarte scurtă de furnizori.

Chimia din amonte accentuează concentrarea. Nitroceluloza, produsă din linters de bumbac, rămâne o constrângere semnalată pe care o singură fabrică de pulbere nu o poate rezolva. Un lanț de aprovizionare mai solid ar cere investiții sub nivelul halei de producție: materii prime, precursori chimici, formarea forței de muncă. Aceste straturi nu apar clar în anunțurile de finanțare ale UE.

Bani publici, alocare privată

Aschau atacă blocajul corect, dar în limite clare. Capacitatea maximă va fi atinsă în 2028, prea târziu pentru deficitul actual al Ucrainei de pe front. Trei producători privați continuă să acopere cea mai mare parte a producției europene de pulbere. Iar instituțiile UE și NATO publică ținte pentru muniție, dar nu oferă încă defalcări auditate pe componente: pulbere, focoase, TNT, module de încărcare.

Problema de responsabilitate rămâne la guverne. Niciun minister al apărării din statele membre și nicio instituție europeană nu a publicat reguli care să arate cine are prioritate atunci când producția crește. Până atunci, banii publici extind capacitatea privată fără să demonstreze control public.