România oprește reactorul modular Doicești

Reactoarele modulare mici sunt răspunsul industriei nucleare la o problemă veche: cum construiești capacitate nucleară fără să blochezi ani întregi miliarde de dolari într-o centrală uriașă, proiectată aproape de la zero pentru fiecare amplasament. Ideea este să produci module mai mici în fabrică, să le transporți pe șantier și să repeți procesul până când costurile scad. Primul exemplar este scump; al zecelea ar trebui să fie mai ieftin, mai rapid și mai previzibil.

Proiectul de la Doicești trebuia să arate că această logică poate funcționa în Europa. Deocamdată, arată mai ales unde se blochează promisiunea: nu la fizica reactorului, ci la finanțarea primei centrale. Economia reactoarelor modulare depinde de producția în serie, dar cineva trebuie să plătească primul proiect înainte ca seria să existe.

Primul exemplar este întotdeauna cel mai scump

Planul de la Doicești prevedea șase module nucleare mici pe amplasamentul unei foste centrale pe cărbune, fiecare cu o putere de 77 MW, suficient împreună pentru alimentarea constantă a unui oraș mediu (Economica). Dezvoltatorul american, NuScale, deține prima aprobare de proiect acordată în SUA pentru un reactor modular mic, ceea ce înseamnă că dosarul de siguranță a trecut de autoritatea de reglementare (NRC). Tehnologia, cu alte cuvinte, nu pare să fie blocajul principal.

Blocajul este financiar. România a cerut o formă de protecție rezonabilă: să cumpere mai întâi un modul, să vadă cum funcționează, apoi să decidă dacă merge mai departe cu celelalte cinci. Potrivit relatărilor din presa românească, NuScale nu a acceptat această împărțire a riscului, iar acordul-cadru nu a fost semnat (HotNews). Finanțarea americană, de aproximativ 7 mld. dolari, ar fi fost disponibilă prin agenții de credit pentru export, dar condiționată de o garanție a Guvernului României, care nu a mai venit (Adevărul).

Pe 15 iulie, acționarii Nuclearelectrica vor vota dacă strategia inițială a proiectului mai rămâne valabilă. Condițiile legate de o decizie de investiție programată pentru februarie 2026 nu au fost îndeplinite până la termenul din iunie (BVB/SNN). Votul ar putea duce la noi termeni contractuali, la un alt partener tehnologic sau la reproiectarea investiției (Bursa). Nu este o anulare. Dar faptul că cel mai avansat proiect european de reactoare modulare mici se oprește pentru recalibrare spune destul despre distanța dintre ambiția nucleară și finanțabilitatea ei.

Nu este primul recul pentru NuScale. Proiectul său fanion anterior, din Idaho, a fost anulat după ce costurile au crescut, iar numărul companiilor de utilități dispuse să cumpere energia nu a fost suficient (ANS). Aprobarea de reglementare a arătat că proiectul este sigur. Nu a arătat și că poate fi construit la un preț acceptabil pentru clienți.

Cât s-ar vedea în factura de energie

O analiză independentă din România a estimat componenta de preț necesară pentru recuperarea investiției de la Doicești la aproximativ 244 euro/MWh, respectiv circa 276 euro/MWh după includerea costurilor de operare (Romania Military). Este o estimare externă, nu un tarif oficial. Prin comparație, energia solară și eoliană la scară mare ajunge adesea în Europa la costuri unitare mult mai mici, deși aceste surse nu oferă aceeași producție constantă fără baterii sau capacități de rezervă (Lazard).

Premierul interimar Ilie Bolojan a pus public sub semnul întrebării cheltuielile deja angajate: aproximativ 240 mil. dolari cheltuiți, plus încă 600 mil. dolari care ar putea fi necesari doar pentru etapa de dinaintea construcției (Adevărul, ZF).

Toate proiectele europene de SMR au aceeași problemă

România nu este un caz izolat. În Europa, fiecare stat care ia în calcul reactoare modulare mici încearcă să construiască o formă de protecție financiară publică, pentru că niciun investitor privat nu pare dispus să suporte integral riscul unui tip de reactor care nu a funcționat încă pe baze comerciale.

Polonia are cea mai explicită abordare. Orlen Synthos Green Energy a solicitat ceea ce descrie drept primul Contract for Difference din UE pentru reactoare modulare mici, vizând 14 reactoare (OSGE). Un Contract for Difference este, în esență, o garanție publică: dacă prețul energiei pe piață scade sub un prag convenit, statul acoperă diferența. Mecanismul pleacă de la premisa că energia produsă de SMR-uri nu poate concura încă singură pe piață. Suedia a mers mai departe, statul preluând o participație de 60 % în proiectul nuclear Videberg și cerând autorităților de reglementare să proiecteze instrumente de acoperire a riscului de preț pe termen lung, compatibile cu regulile UE (guvernul suedez). Cehia leagă planurile sale cu Rolls-Royce SMR de participarea industriei locale și de sprijinul statului, deși termenii financiari rămân neclari (World Nuclear News).

Modelul este același peste tot: niciun stat european nu a găsit încă o formulă prin care primele reactoare modulare mici să fie finanțate exclusiv în condiții de piață.

Reevaluarea proiectului de la Doicești nu dovedește că reactoarele mici sunt condamnate. Arată însă care este următorul test: dacă guvernele pot construi contracte care să facă prima centrală finanțabilă fără să ascundă costul de oamenii care vor plăti factura la energie timp de decenii. Logica producției în serie ar putea funcționa. Dar primul exemplar are încă nevoie de un cumpărător.