Cernavodă oprește producția nucleară

Singura centrală nucleară a României nu mai produce electricitate din 13 august. Reactorul 2 de la Cernavodă, ultimul aflat încă în funcțiune, a fost oprit în acea dimineață după ce nivelul Dunării a coborât sub pragul minim necesar pentru răcirea instalației (ABC News/AP, Digi24). Reactorul 1 fusese deja scos din funcțiune pe 28 iulie, din același motiv. Împreună, cele două unități asigurau aproximativ 1,4 GW de producție constantă, zi și noapte, adică aproape o cincime din electricitatea României (Agerpres, Reuters via Global Banking & Finance). Această producție este acum zero.

Mecanismul este simplu. Reactoarele nucleare produc căldură intensă pentru a genera abur, iar funcționarea lor sigură depinde de volume mari de apă pentru răcire. Când nivelul fluviului scade prea mult, operatorii nu mai pot garanta debitul necesar la prizele de apă. Reactoarele nu sunt avariate, dar nu pot fi operate. Bucureștiul a cheltuit peste 2 mil. euro pentru lucrări de urgență pe fluviu, inclusiv dragare și scufundarea unor barje pentru a redirecționa debitul către priza centralei (Al Jazeera, Firstpost). Nu a fost suficient. Debitul Dunării la Baziaș era estimat la circa 1.400 metri cubi pe secundă până pe 17 august, aproximativ o treime din media lunii august (Agerpres).

După apus apare presiunea

Presiunea reală asupra sistemului apare seara. Panourile solare acoperă o parte din deficitul de peste zi, dar după apus consumul pentru aer condiționat și gospodării rămâne ridicat, în timp ce producția solară cade la zero. Atunci România trebuie să importe. Ministerul Energiei a transmis că necesarul de import seara ar putea ajunge la 2.300 MW, față de o capacitate de interconectare de aproximativ 4.000 MW (Digi24). Capacitatea arată cât pot transporta liniile, nu dacă vecinii au efectiv energie disponibilă de vânzare la ora 21:00.

Tensiunea era vizibilă încă înainte de oprirea completă. Pe 5 august, consumul de seară al României a ajuns la 7.675 MW, în timp ce producția internă a fost de 5.321 MW. Importurile au acoperit aproape 31 % din consum, iar prețurile angro pentru livrarea în ziua următoare urcaseră cu 48 %, până la circa 178 euro pe MWh (Brussels Signal). Dacă deficitul se adâncește, planul de contingență permite Transelectrica să reducă livrările către marii consumatori industriali cu 10–30 % și să suspende exporturile (Balkan Green Energy News).

Același fluviu, aceeași problemă, cost împărțit

Centrala Paks din Ungaria se află pe aceeași Dunăre și s-a lovit de aceeași limită. Pe 7 august, Paks producea aproximativ 230 MW dintr-o capacitate de 2.000 MW (HVG, kormany.hu). Aproape 1.770 MW de producție constantă maghiară dispăruseră în același moment în care România își pierdea propria producție nucleară.

Costul s-a văzut rapid. Factura zilnică netă de import a Ungariei a crescut de la circa 0,6 mld. forinți la sfârșitul lunii iulie la aproape 4 mld. forinți la începutul lunii august, deoarece țara cumpăra mare parte din energie în orele scumpe de seară, când prețurile depășeau 200 euro/MWh (Telex/G7, Portfolio). Acestea sunt prețuri angro, plătite de furnizori și marii cumpărători pe piețele de energie. Nu se transferă peste noapte în facturile gospodăriilor, dar măresc costurile furnizorilor, care ajung în timp să le recupereze.

România și Ungaria încercau, simultan, să cumpere energie de seară dintr-o regiune care avea mai puțin surplus disponibil.

Cine câștigă, cine plătește

Bulgaria a fost câștigătorul cel mai clar pe termen scurt. Centrala nucleară Kozlodui folosește bazine de pulverizare și puțuri de rezervă pentru răcire, adică rezerve de apă care îi oferă timp atunci când nivelul fluviului scade. Acest sistem a făcut-o mai rezilientă. Ministra Energiei, Iva Petrova, a raportat exporturi de 32.000–33.000 MWh pe zi, cu aproximativ 1.355 MW direcționați către România pe 7 august (Club Z, economic.bg). Prețurile angro din Bulgaria au urcat la 150–170 euro/MWh, de la 100–120 euro/MWh cu o săptămână înainte (Mediapool). Sofia vindea într-o piață tensionată, la primă de deficit. Avantajul Kozlodui are însă limite: oficialii bulgari au spus că centrala ar putea continua să funcționeze încă aproximativ o săptămână și jumătate la nivelurile actuale ale apei (BTA).

Perdanții sunt consumatorii industriali din România și Ungaria, care riscă reduceri de consum, cumpărătorii de electricitate care plătesc prețuri angro de două sau trei ori peste nivelurile obișnuite de vară și contribuabilii care au finanțat lucrări de urgență pe fluviu ce au întârziat, dar nu au împiedicat opririle. Sistemul energetic al României nu este în pragul unei pene generale. Stabilitatea lui depinde însă de mai multe condiții simultane: să bată vântul, hidrocentralele să producă în limite tot mai strânse, vecinii să aibă surplus de vânzare, iar cererea de seară să rămână gestionabilă. Acesta este pariul pe care îl face Bucureștiul cât timp Dunărea continuă să scadă.