România, dată în judecată pentru întârzieri la farmacii

O farmacie care eliberează medicamente compensate de stat își plătește în continuare distribuitorii, angajații și chiria la termen. Când statul decontează târziu, diferența este acoperită de farmacie: prin împrumuturi, prin amânarea propriilor furnizori sau prin reducerea stocurilor. Pentru acest mecanism a trimis Comisia Europeană România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, cea mai înaltă instanță a blocului comunitar. CNAS, instituția publică responsabilă cu decontarea medicamentelor eliberate de farmacii, ar fi plătit atât de târziu și atât de constant încât ar fi încălcat legislația UE privind piața unică.

Trei avertismente, fără remediere

Instrumentul juridic folosit de Comisie este Directiva privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților, o lege europeană care obligă autoritățile publice să își plătească furnizorii în termene stricte. Instituțiile din sănătate au la dispoziție până la 60 de zile, mai mult decât majoritatea plătitorilor publici, dar nu primesc un drept nelimitat de a amâna plata.

Comisia a avertizat România de trei ori în doi ani: o scrisoare de punere în întârziere în aprilie 2024, urmată de două avize motivate, adică solicitări formale de remediere a încălcării înainte de sesizarea instanței, în februarie 2025 și ianuarie 2026. Cum răspunsul României a fost considerat insuficient, Comisia a mers la Curte. Datele transmise chiar de România arătau dimensiunea problemei: CNAS continua să plătească farmaciile cu o întârziere medie de 62 până la 79 de zile peste plafonul legal de 60 de zile (Stiri pe surse).

CNAS contestă această interpretare. Instituția spune că dosarul reflectă o situație mai veche, că a stins arieratele între octombrie 2025 și aprilie 2026 și că plățile pentru medicamente erau la zi la 8 iulie 2026 (Digi24). Relevanța juridică a acestei corecții târzii depinde însă de ce anume remediase România în momentul decisiv al procedurii de infringement. Un astfel de dosar verifică un comportament într-o perioadă determinată. Ce a reparat statul după sesizarea Curții poate conta politic, dar nu șterge retroactiv încălcarea.

Ce îi spune României precedentul italian

Curtea a judecat deja un caz aproape identic. În Comisia împotriva Italiei (C-122/18), a stabilit că Italia a încălcat Directiva privind întârzierea plăților deoarece autoritățile publice au plătit efectiv cu întârziere. Faptul că Italia transpusese formal directiva în legislația națională și că furnizorii neplătiți puteau, teoretic, să dea statul în judecată nu a fost suficient. Testul a fost dacă statul plătea cu adevărat la timp. Nu plătea.

Acest precedent nu ajută România. Dacă executivul european demonstrează că CNAS a plătit peste limita de 60 de zile în perioada analizată, România riscă aceeași constatare. Italia a răspuns ulterior prin construirea unei platforme de monitorizare a plăților din sectorul public și a îmbunătățit situația suficient pentru ca dosarul să fie închis de Comisie (IFEL). Apărarea României, potrivit căreia problema este „istorică”, devine credibilă numai cu date comparabile și stabile, care să arate că CNAS plătește constant în termenul de 60 de zile, nu doar printr-o curățare punctuală a restanțelor înaintea unei hotărâri.

România nu este singura țară care tratează decontarea întârziată ca pe un instrument bugetar. În Polonia, fondul național de sănătate a propus cicluri de decontare care ar obliga spitalele să trateze pacienții mai întâi și să aștepte luni întregi plata, ceea ce înseamnă, în practică, că spitalele ar finanța statul din capitalul lor de lucru (Rzeczpospolita). În Ungaria, întârzierile la plata spitalelor au crescut prin acumularea dobânzilor penalizatoare după ani de litigii (Portfolio). România este însă primul stat membru pe care Comisia îl duce în fața Curții pentru această practică.

O regulă îngustă, dar cu efecte reale

Uniunea Europeană nu administrează sistemele naționale de sănătate. Tratatele lasă organizarea și finanțarea serviciilor medicale în competența statelor membre (articolul 168 TFUE). Comisia aplică aici o regulă mai îngustă: atunci când statul folosește farmacii private pentru a livra servicii publice de sănătate, trebuie să le plătească în termenul legal. Directiva a fost concepută tocmai pentru a împiedica autoritățile publice să își folosească puterea de cumpărare pentru a transfera costuri ascunse de finanțare către furnizori mai mici. Folosirea farmaciilor ca tampon de numerar încalcă regulile pieței unice, nu ține de suveranitatea bugetară.

Dacă instanța decide împotriva României, iar CNAS nu se conformează, Comisia poate reveni în baza articolului 260 TFUE, procedura prin care se pot cere penalități financiare zilnice când un stat ignoră o hotărâre a Curții. O condamnare ar transmite un semnal și altor state membre cu practici similare. Apărarea României depinde acum mai puțin de eticheta de „arierate istorice” și mai mult de capacitatea de a demonstra că CNAS va plăti constant la timp.