Roma taie apărarea pentru energie

Guvernul Giorgiei Meloni a prezentat decizia drept o victorie. Pe 3 iunie, Comisia Europeană a anunțat că statele UE pot excepta anumite cheltuieli pentru energie de la regulile bugetare: până la 0,3 % din PIB pe an, cu un plafon cumulat de 0,6 % până în 2028. Pentru Italia, asta înseamnă aproximativ 14 mld. euro de marjă fiscală. Ministrul Economiei, Giancarlo Giorgetti, s-a declarat „mulțumit”, spunând că o asemenea decizie era „de neimaginat acum câteva luni”. A adăugat însă imediat: „Este un drum lung și complicat. Să vedem cum se termină.”

Trei limite reduc mult substanța acestei cifre.

Luat din apărare

Clauza pentru energie nu creează spațiu fiscal nou. Intră în plafonul deja existent al clauzei naționale derogatorii de 1,5 % din PIB, mecanismul care permite guvernelor să cheltuiască temporar peste limitele bugetare obișnuite. UE a activat-o inițial pentru cheltuieli de apărare, după invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia. Acum, Comisia a extins definiția cheltuielilor eligibile în interiorul aceluiași plafon, printr-o comunicare administrativă, nu prin legislație nouă.

Fiecare euro pe care Italia îl folosește pentru energie în baza acestei clauze este un euro pe care nu îl mai poate folosi pentru apărare. Roma a ales acest schimb. Guvernul intenționa să împrumute aproximativ 14,9 mld. euro prin SAFE, un program al UE care oferă împrumuturi pentru apărare pe 45 de ani, în condiții avantajoase, apoi și-a redus cererea la circa 5 mld. euro (Il Foglio, Euronews). Diferența înseamnă aproape 10 mld. euro la care Italia renunță pentru investiții militare. Ministrul Apărării, Guido Crosetto, a răspuns direct: „Politic, știu că solicitarea mea nu este populară, dar fac asta pentru țară.”

Renunțarea la SAFE nu economisește bani. Înseamnă refuzul unei finanțări ieftine pentru tancuri, sateliți și avioane de luptă într-un moment în care mediul de securitate european este cel mai tensionat din ultimele decenii.

Investiții verzi, nu reduceri la carburanți

A doua limită ține de ce poate fi cumpărat cu acești bani. Comisia a exclus subvențiile pentru combustibili fosili, inclusiv reducerile de taxe pe carburanți pe care Italia le-a reînnoit cu costuri considerabile. Sunt eligibile doar investițiile verzi: energie regenerabilă, rețele electrice, stocare în baterii, pompe de căldură, vehicule electrice.

Meloni a prezentat demersul ca pe o măsură de ușurare a poverii facturilor mari la energie. Comisia a răspuns: „Nu poți rezolva un șoc de ofertă stimulând cererea.” Angelo Bonelli, reprezentant al Verzilor italieni, a spus-o mai apăsat: „Bruxellesul a exclus folosirea flexibilității europene pentru finanțarea reducerilor la pompă.”

Titlurile italiene despre „14 mld. euro pentru costurile energiei” induc în eroare. Banii finanțează tranziția energetică, nu benzină mai ieftină.

Cine poate cheltui efectiv banii

Clauza este deschisă, la cerere, tuturor celor 27 de state membre ale UE. Accesul practic diferă însă puternic. Zece țări se află în procedura de deficit excesiv, procesul formal al UE pentru statele ale căror deficite depășesc 3 % din PIB. Orice cheltuială nouă pe care o invocă trebuie să se încadreze în traiectorii obligatorii de reducere a deficitului.

Franța este cazul cel mai grăitor. Parisul se află în procedură de deficit excesiv și încearcă să își aducă deficitul sub control până la finalul deceniului. Ministerul francez al Finanțelor nu a spus nimic despre clauza pentru energie. Tăcerea aceasta explică mai mult decât celebrarea de la Roma: pentru o țară care încearcă deja să reducă cheltuielile, clauza oferă flexibilitate mai ales pe hârtie.

Strategia mai largă a Comisiei se vede aici: acordă un titlu politic, dar păstrează disciplina structurală. Țările cu datorii mari, presupusele beneficiare, au fost cele mai prudente inclusiv în activarea clauzei inițiale pentru apărare. Italia a obținut recunoaștere. Bruxellesul a păstrat regulile.

Miniștrii de Finanțe ai UE, reuniți în Consiliul Ecofin, se întâlnesc pe 11 iunie. Consiliul European urmează pe 18-19 iunie. Ambele trebuie încă să aprobe decizia. Dacă plafonul poate fi întins de fiecare dată pentru criza momentului, întrebarea este ce mai este menit să impună.