Sateliții ruși Tundra bruiază GPS-ul european

Semnalul GPS care îți ghidează telefonul este extraordinar de slab. După ce parcurge 20.000 km din orbită, ajunge mai slab decât zgomotul termic al stelelor și al luminii solare. Funcționează pentru că receptorul știe exact ce trebuie să caute și filtrează acel semnal minuscul din fundalul cosmic. Dacă cineva din camera alăturată începe să strige pe o frecvență aproape identică, șoapta dispare.

Asta s-a întâmplat în Europa, din Islanda până în Italia, de cel puțin 75 de ori din 2019. „Cineva”-ul este o constelație de sateliți militari ruși care orbitează la altitudini de până la 45.000 km deasupra Pământului.

Localizarea unui satelit după umbra sa

Cercetătorii de la Universitatea Texas, conduși de profesorul Todd Humphreys și de studentul Zachary Clements, au urmărit timp de mai mulți ani scăderi bruște ale calității semnalului GPS înregistrate de stații de monitorizare din Europa. De fiecare dată, semnalul de navigație se prăbușea de aproximativ zece ori, simultan, pe receptoare aflate la mii de kilometri distanță. Bruiajele de la sol, limitate de curbura Pământului, nu pot produce un asemenea tipar.

Sursa s-a dovedit a fi sateliții ruși Tundra, parte a sistemului de avertizare timpurie EKS/Kupol, proiectat să detecteze lansările de rachete balistice. Sateliții se deplasează pe orbite puternic eliptice, ceea ce le permite să rămână ore întregi în apropierea celui mai înalt punct al traiectoriei și să observe Arctica și Europa de Nord. Misiunea principală este detectarea urmelor termice lăsate de rachete. Însă transmisiile lor către sol operează la 1.577,5 MHz, la doar 2,5 MHz de frecvența GPS L1, de 1.575 MHz. Această apropiere, combinată cu un emițător puternic, împinge energie în banda GPS, ca un amplificator care intră peste postul de radio vecin.

Echipa a confirmat sursa printr-o metodă numită diferență de timp la sosire. Principiul seamănă cu triangulația inversată: se măsoară decalajul de ordinul microsecundelor dintre momentul în care o rafală de interferență ajunge la două stații îndepărtate, Amsterdam și Trondheim, separate de 1.500 km. Decalajul reduce poziția posibilă a sursei la o suprafață în formă de cochilie în spațiu. Când sunt combinate suficiente perechi de stații, aceste suprafețe se intersectează într-un singur punct. Un singur satelit se afla acolo: Cosmos 2546, cu o potrivire la mai puțin de 200 de metri. Compania spaniolă de tehnologie GMV a confirmat independent concluziile, folosind metode comparabile.

O frecvență care cruță doar GLONASS

Interferența afectează semnalele GPS, sistemul american, Galileo, sistemul european, și BeiDou, sistemul chinezesc, dar nu atinge sistemul rusesc GLONASS. Frecvența de legătură cu solul pare configurată astfel încât să evite perturbarea propriului sistem, în timp ce afectează sistemele concurente. Cercetătorii nu pot spune încă dacă este vorba despre o alegere deliberată sau despre un avantaj tehnic convenabil. O informare a Forțelor Aeriene ale SUA a recunoscut interferența, dar nu a evaluat public intenția.

Fiecare episod durează mai puțin de zece secunde și este sincronizat cu trecerea satelitului. Cele mai multe dispozitive își revin folosind ultima poziție cunoscută. Aviația resimte cel mai clar impactul operațional: avioanele comerciale au sisteme de rezervă, precum navigația inerțială și radiofarurile terestre, dar pierderea GPS crește sarcina piloților și reduce precizia procedurilor moderne de apropiere care depind de poziționarea prin satelit.

Apărarea Europei are un unghi mort

Principalul instrument european de protecție, sistemul de autentificare OSNMA al Galileo, operațional din iulie 2025, le permite receptoarelor să verifice dacă mesajul de navigație vine de la un satelit autentic. Este util împotriva spoofingului, adică a semnalelor false emise de rețeaua tot mai mare de 36 de transmițătoare terestre din Kaliningrad. Dar OSNMA nu ajută împotriva bruiajului. Când zgomotul acoperă semnalul, nu mai există nimic de autentificat.

Problema mai adâncă este detectarea. Până acum, instituțiile europene de securitate au tratat interferențele GPS ca pe o amenințare terestră. Varianta spațială este un unghi mort documentat. Franța este singura țară europeană cu o capacitate de detectare orbitală: nanosatelitul său NESS, lansat în 2023, are instrumente concepute să caracterizeze din orbită sursele de interferență. Germania intenționează să lanseze propriii sateliți de monitorizare în toamna lui 2026. Până atunci, Europa depinde în mare măsură de cercetători americani și de datele stațiilor de la sol pentru a identifica amenințări venite de la 45.000 km altitudine.

Soluția pe termen mai lung, o constelație europeană de navigație pe orbită joasă, numită Céleste, care ar urma să transmită semnale mai puternice și mai greu de bruiat, nu va fi pe deplin operațională înainte de mijlocul anilor 2030. Până atunci, Europa știe că semnalele sale de navigație sunt acoperite din spațiu. Încă nu poate vedea direct cine ține portavocea.