Rutte cere apărare la 5% din PIB

Mark Rutte a venit la summitul de la Ankara cu o cerință simplă: aliații europeni trebuie să arate nu doar câți bani pun pe masă, ci și ce cumpără cu ei. Secretarul general al NATO le cere statelor membre planuri naționale „clare, concrete și credibile” pentru a ajunge până în 2035 la 5 % din PIB pentru apărare și securitate (AP, NATO).

Ținta este împărțită în două componente: 3,5 % pentru bugetele militare propriu-zise și 1,5 % pentru reziliență, adică drumuri, poduri, infrastructură cibernetică și energetică utile apărării. NATO nu le mai cere guvernelor doar să accepte o cifră de summit. Le cere să demonstreze cum se transformă acea cifră în tancuri, muniție și forțe care pot fi desfășurate. Multe state încă nu pot arăta acest traseu.

Spania spune cu voce tare problema

Spania a scos la suprafață tensiunea pe care alții o gestionează mai discret. Pedro Sánchez a apărat poziția Madridului, de aproximativ 2,1 % din PIB, și a refuzat să se angajeze la pragul de 5 % (El Mundo). Ministrul spaniol de externe, José Manuel Albares, susținuse deja în mai că Spania își îndeplinește angajamentele fără să atingă cifra principală (Infobae). Madridul a devenit cel mai vizibil contestatar al summitului. Dar Spania face explicit ceea ce alte guverne fac prin calendare mai lungi sau prin contabilitate mai largă.

Conflictul arată limita mecanismului NATO. Țintele exprimate ca procent din PIB sunt angajamente politice de summit, nu obligații de tratat. Nu există nicio sancțiune automată pentru un plan slab (Defence Priorities, Reuters/The Star). Cererea lui Rutte are greutate politică, dar juridic este mai puțin constrângătoare decât o regulă fiscală a Uniunii Europene.

Germania încearcă să construiască modelul

Germania oferă cel mai apropiat exemplu de plan credibil. Cancelarul Friedrich Merz și ministrul apărării, Boris Pistorius, au legat ținta de 3,5 % de reformarea achizițiilor publice și de o nouă lege care accelerează infrastructura de transport relevantă militar, cu obiectivul de pregătire completă până în 2029 (BMVg). Proiectul de buget pentru 2027 pune cheltuielile de apărare la 109,7 mld. euro, incluzând 4 mld. euro pentru investiții în transport (Morgenpost). Rutte a susținut direcția, spunând că Berlinul este „pe drumul cel bun” (NATO).

Punctele slabe sunt însă vizibile. O parte din raportul de cheltuieli al Germaniei vine din fonduri pentru infrastructură, nu din comenzi directe de armament (taz). Pistorius a recunoscut că Germania va continua să cumpere armament american, chiar dacă încearcă să reducă dependența de furnizori. În același timp, producătorii europeni de apărare nu au liniile de producție necesare pentru a absorbi cheltuieli în acest ritm: muniția, sistemele de apărare antiaeriană și vehiculele blindate au întârzieri de livrare de mai mulți ani.

Portița contabilă

Componenta de 1,5 % pentru reziliență este zona în care controlul devine cel mai slab. Drumurile și rețelele energetice pot servi într-adevăr apărării. Dar pot deveni și cheltuieli publice redenumite, dacă NATO nu verifică ce livrează efectiv banii (CEPA, ProtoThema).

Italia arată presiunea fiscală din spatele formulei. Planul Romei pentru 2025 menține deficitul net la 2,8 % din PIB (MEF), iar Comisia Europeană a avertizat că partea Italiei din împrumuturile SAFE, instrumentul UE de 150 mld. euro pentru achiziții comune de apărare, ar putea fi realocată dacă Roma întârzie (Adnkronos). Franța a adăugat 36 mld. euro la legea de programare militară pentru 2024-2030, dar senatorii francezi au descris creșterea drept corectarea unei legi anterioare subfinanțate (Ouest-France, Sénat). Este o reparație, nu un salt.

Polonia schimbă discuția de la cheltuieli la pârghie politică. La aproximativ 4,5 % din PIB, Varșovia alocă proporțional mai mult decât Statele Unite și folosește acest argument împotriva aliaților mai lenți (Standard, CNBC). Dar, potrivit generalului Jarosław Gromadziński, circa 60 % din achizițiile poloneze sunt finanțate prin credite, iar Fondul de Sprijin pentru Forțele Armate nu își folosește integral capacitatea (Defence24). Cheltuielile ridicate oferă pârghie. Nu înseamnă automat capacitate militară utilizabilă.

Ankara lasă în urmă un test mai greu: care guverne vor publica un traseu cu costuri, acoperire legislativă și audit real, de la linia bugetară până la forța desfășurabilă. NATO a transformat cheltuielile de apărare într-o dispută despre responsabilizare, fără să construiască un sistem de responsabilizare. Instrumentele lui Rutte sunt presiunea publică, comparațiile între aliați și disconfortul diplomatic al summitului. Nicio instituție din NATO sau din Uniunea Europeană nu poate obliga un stat membru să livreze ce a promis. Această distanță dintre angajament și execuție rămâne principala vulnerabilitate a alianței.