Șase țări blochează bugetul de €2tn

Germania, Austria, Danemarca, Finlanda, Țările de Jos și Suedia au cerut Comisiei Europene, la 27 august, să taie „câteva sute de miliarde de euro” din bugetul pe șapte ani propus, în valoare de 2.000 mld. euro (Bundeskanzleramt). În mod normal, șase guverne din 27 ar fi o minoritate ușor de depășit. În cazul bugetului UE, însă, regulile cer unanimitate în Consiliu, instituția în care sunt reprezentate guvernele naționale. Asta înseamnă că șase refuzuri coordonate nu sunt un vot pierdut, ci un zid de veto (EUR-Lex).

Comisia Europeană a propus ca plafonul de cheltuieli pentru perioada 2028–2034, cunoscut drept Cadrul Financiar Multianual, adică limita juridic obligatorie a bugetului UE pe șapte ani, să ajungă la 1,26 % din venitul național brut al Uniunii (European Commission). Din acest plafon ar urma să fie finanțate o creștere de cinci ori a cheltuielilor pentru apărare, rambursarea împrumuturilor contractate în pandemie, un nou fond pentru competitivitate, subvențiile agricole și politica de coeziune, adică banii europeni pentru regiuni mai sărace și infrastructură (ECFR). Cele șase state contributoare nete spun că nota de plată este prea mare. Așa cum a scris To Brief luna trecută, această dispută va influența dezvoltarea regională, veniturile fermierilor și raportul de putere dintre țările care plătesc mai mult la bugetul UE și cele care depind de cheltuielile europene.

De ce contează calendarul

Președintele Consiliului European, António Costa, a început la 25 august un tur al capitalelor UE, încercând să identifice liniile roșii ale fiecărui guvern înainte de redactarea, în octombrie, a cadrului de negociere: documentul de compromis care transformă pozițiile politice în cifre concrete (Euronews). Declarația comună a celor șase a apărut înainte ca Costa să poată construi un impuls în jurul propunerii Comisiei. Practic, a mutat punctul de pornire al negocierii.

La Vilnius, Costa a avertizat că liderii trebuie să ajungă la un acord până la finalul anului, pentru a evita sincopele de finanțare pentru fermieri, companii și studenți după expirarea bugetului actual (Yeni Şafak). Dacă termenul este ratat, plafoanele actuale de cheltuieli se prelungesc automat. Nu apare un gol bugetar imediat, dar nu apar nici banii noi pentru apărare sau competitivitate (European Parliament).

Toți cer tăieri, dar fiecare își apără propria excepție

Cele șase guverne sunt de acord că totalul trebuie redus. Dincolo de acest punct, interesele pe care vor să le protejeze se lovesc între ele. Cancelarul Austriei, Christian Stocker, spune că statele contributoare nete nu sunt „bancomatul UE”, dar vrea ca rabatul anual al Austriei și sprijinul pentru agricultură să fie ferite de tăieri (Bundeskanzleramt Österreich). Suedia insistă ca cheltuielile obișnuite să rămână în jurul nivelului de 1 % din VNB și apără rabaturi de 8–11 mld. coroane suedeze pe an (Riksdagen). Finlanda vrea un plafon mai jos, dar acceptă cheltuieli mai mari pentru apărare și susține unele taxe noi la nivelul UE (Valtioneuvosto). Țările de Jos cer alegeri bugetare mai dure, însă politica de coaliție de la Haga face riscantă o confruntare deschisă pe tăierea bugetului agricol (NOS).

Formularea „câteva sute de miliarde” este partea ușoară. Partea grea este lista concretă a programelor care pierd bani. Deocamdată, niciun guvern din acest grup nu a pus-o pe masă.

Unde ar lovi tăierile

Schimbul este direct. Cele șase țări vor o contribuție mai mică. Statele care se bazează pe fondurile europene vor să protejeze apărarea, coeziunea și agricultura. România, de exemplu, are aprobat sprijin de coeziune de 31,5 mld. euro pentru transport, tranziție verde și incluziune socială (European Commission). În practică, acești bani înseamnă autostrăzi, sisteme de apă și locuri de muncă în regiuni. România și Spania s-au aliniat blocului „Prietenii Coeziunii”, care încearcă să apere aceste fluxuri de finanțare (G4Media, El País).

Comisia Europeană a încercat să ocolească această coliziune prin propunerea unor venituri noi la nivelul UE, de la taxe de carbon la frontieră până la contribuții din partea companiilor, despre care spune că ar aduce 58,5 mld. euro pe an și ar finanța noile priorități fără majorarea contribuțiilor naționale (European Commission). Dar aceste taxe nu sunt bani pe care Comisia îi poate încasa pur și simplu. Fiecare necesită un vot unanim separat în Consiliu și ratificare în toate parlamentele naționale, ceea ce oferă capitalelor și legislativelor un al doilea teren de blocaj (European Parliament). Mai multe dintre cele șase țări sunt deja sceptice: Țările de Jos se opun taxei pe companii, iar Austria acceptă venituri noi doar dacă nu îi cresc povara financiară (Officiele Bekendmakingen, Parlament Österreich).

Unanimitatea le dă celor șase guverne putere de negociere, dar le obligă și să-și arate propriile contradicții. În octombrie, cadrul lui Costa le va cere să demonstreze ceva mai dificil decât capacitatea de a bloca: că „câteva sute de miliarde” înseamnă o listă reală de tăieri, nu doar un titlu mai ieftin.