Slovalco repornește cu sprijin energetic slovac

Primele cuve de electroliză de la fabrica de aluminiu Slovalco din Žiar nad Hronom au fost repornite săptămâna aceasta, la trei ani după ce explozia prețurilor la energie electrică a oprit producția primară. Cazul depășește interesul Slovaciei: arată condițiile în care guvernele europene încearcă acum să păstreze în funcțiune industria mare consumatoare de energie — electricitate ieftină, compensarea costurilor cu emisiile de carbon și sprijin fără o dată clară de încheiere.

75.000 de tone, nu 175.000

Slovalco readuce în producție 75.000 de tone pe an, dintr-o capacitate totală de aproximativ 175.000 de tone, cu o investiție de cel puțin 100 mil. euro. Celelalte 100.000 de tone depind de contracte de energie care nu există încă și de condițiile de după 2030.

Premierul Robert Fico a prezentat repornirea drept o revenire a până la 17 % din producția europeană de aluminiu primar. Cifra folosește însă capacitatea integrală a Slovalco, nu cele 75.000 de tone asumate acum, și o raportează la producția primară din UE, care a coborât la circa 950.000 de tone pe an după închiderea mai multor topitorii. Producția europeană în sens mai larg a fost de aproximativ 3,6 mil. tone în prima jumătate a lui 2026. Oricare ar fi baza de calcul, repornirea inițială este mult mai mică decât sugerează mesajul politic.

Electricitatea ieftină devine politică industrială

Producția de aluminiu primar — metal nou obținut din minereu prin electroliză, nu prin reciclarea deșeurilor — consumă cantități foarte mari de energie. O tonă necesită aproximativ 14 megawați-oră, iar electricitatea reprezintă de regulă 30–40 % din costul de producție. De aceea, topitoriile sunt printre primele fabrici care se opresc când prețurile cresc brusc și printre ultimele care revin fără sprijin public.

Sprijinul primit de Slovalco are două componente. Prima este un contract pe termen lung cu Vodohospodárska výstavba, compania hidroenergetică de stat, pentru aproximativ 100 MW de electricitate livrată constant, zi și noapte. Topitoriile nu pot fi pornite și oprite ieftin, astfel că au nevoie de energie de bază la un preț mult sub cel al pieței. Prețul efectiv nu este public: compania de stat a clasificat volumele și prețurile din contract drept secrete comerciale.

A doua componentă este modificarea schemei prin care Bratislava compensează topitoriile pentru costurile indirecte ale carbonului incluse în prețul electricității. Producătorii de energie transferă în prețurile angro costul certificatelor de emisii din UE, prin ETS, sistemul european de comercializare a emisiilor, ceea ce scumpește electricitatea pentru marii consumatori chiar și atunci când aceștia nu emit suplimentar. Comisia Europeană a aprobat în iulie schema revizuită a Slovaciei, majorând bugetul programului de la 250 mil. euro la 710 mil. euro și crescând ponderea costurilor eligibile care pot fi acoperite de stat de la 75 % la 80 %. În plus, Slovalco a primit scutiri de la contribuția pentru fondul nuclear și de la alte taxe (Teraz). Presa slovacă estimează costul anual al facilităților industriale finanțate din Fondul de Mediu la circa 75 mil. euro.

Slovacia nu este un caz izolat. În aceeași perioadă, Comisia Europeană a aprobat scheme similare de compensare a costurilor cu carbonul pentru Cehia, Franța, Țările de Jos, Austria și Spania (Brussels Times). Alcoa San Cibraó, din Spania, a repornit toate cele 512 cuve până în aprilie 2026, salvând peste 1.000 de locuri de muncă, dar viabilitatea pe termen lung depinde în continuare de parcuri eoliene care nu au fost încă construite și de 72 mil. euro în compensații CO₂ așteptate. Ministerul federal german al Economiei susține că energia industrială mai ieftină menține furnizorii, fabricile și munca specializată în țară. Criticii spun însă că efectul schemelor existente este redus: ARD a relatat că un program ar coborî, într-un exemplu de preț industrial, tariful de la 18 la 17,6 cenți pe kilowatt-oră.

Cine plătește, cine câștigă

Câștigurile sunt concentrate. Hydro, grupul norvegian de aluminiu care deține 55,3 % din Slovalco, și coproprietarul Penta Investments recuperează un activ productiv. Peste 200 de angajați din Žiar nad Hronom își păstrează locurile de muncă. Producătorii din aval primesc o sursă europeană de metal primar, într-o piață în care importurile acoperă 70–80 % din cererea UE.

Costurile sunt distribuite între contribuabili și bugetele climatice. Compensarea costurilor cu carbonul redirecționează venituri din licitațiile ETS care ar putea finanța programe verzi sau reduce deficitele. Compania de stat blochează energie la termeni necunoscuți publicului, renunțând la veniturile pe care le-ar putea obține prin vânzarea aceleiași electricități pe piața liberă. Iar sprijinul nu este o investiție punctuală, ci un mecanism gândit să continue an după an. Slovalco arată că repornirea este posibilă atunci când statul continuă să acopere o parte din costul electricității. Proprietarii acceptă implicit această realitate: nu se angajează să repornească a doua jumătate a fabricii fără un nou set de garanții.