Spania apără 1.2 milioane de permise

Curtea Supremă a Spaniei ar analiza posibilitatea să întrebe Curtea de Justiție a Uniunii Europene dacă regularizarea în masă a migranților fără acte respectă dreptul european. Dacă sesizarea va fi făcută, instanța de la Luxemburg ar primi o întrebare pe care nicio curte europeană nu a tranșat-o până acum la această scară: poate un stat din spațiul Schengen să acorde permise de ședere pentru peste un milion de persoane aflate în situație neregulamentară fără să fie clar ce consecințe de mobilitate trebuie să accepte celelalte state Schengen?

Există, însă, o rezervă importantă: pe site-ul sistemului judiciar spaniol nu a fost publicat încă niciun ordin oficial al instanței. Informația vine din presa spaniolă, care scrie că tribunalul ar fi pus sub semnul întrebării acordarea dreptului de ședere „pentru simplul fapt al șederii ilegale” și ar fi deschis procedural calea unei sesizări către CJUE (El Mundo, El Español). Până la publicarea ordinului, vorbim despre un semnal judiciar, nu despre un litigiu confirmat.

Ce a făcut Spania și ce spune dreptul UE

Programul spaniol de regularizare, al cărui termen de depunere a cererilor s-a închis la 30 iunie, oferea un permis de ședere și de muncă valabil un an, cu posibilitate de reînnoire, migranților fără acte care se aflau în țară înainte de 1 ianuarie 2026. Guvernul se aștepta la aproximativ 500.000 de solicitanți (RTÉ). Au depus cereri peste 1,2 milioane de persoane (Euronews).

Dreptul UE nu interzice automat regularizările naționale. Directiva privind returnarea, cadrul comun european pentru îndepărtarea persoanelor aflate în ședere ilegală, pornește de la regula returnării, dar articolul 6 alineatul (4) permite statelor membre să acorde un drept de ședere „din motive caritabile, umanitare sau de altă natură” (Directiva 2008/115/CE privind returnarea). Întrebarea juridică este dacă această excepție poate susține un program legislativ larg, aplicabil pentru peste un milion de oameni, sau dacă presupune decizii individuale, de la caz la caz. Potrivit El Confidencial, formularea atribuită Curții Supreme sugerează că instanța vede o posibilă coliziune cu normele europene.

O sesizare în baza articolului 267 din TFUE, dispoziția tratatului care permite instanțelor naționale să ceară Luxemburgului interpretarea dreptului UE, nu ar anula decretul Spaniei. Ar fixa însă limitele juridice ale unei astfel de măsuri, iar interpretarea ar deveni obligatorie pentru instanțele din întreaga Uniune (articolul 267 TFUE). De aici miza care depășește cu mult politica internă de la Madrid.

De ce privesc Berlinul și Parisul spre Madrid

Un permis de ședere spaniol nu dă drept de muncă în Germania sau Franța. Regulile Schengen permit însă titularilor de permise să circule în spațiul fără controale la frontiere pentru maximum 90 de zile într-un interval de 180 de zile (Regulamentul (UE) 2016/399). Regularizarea nu exportă permisul de muncă, dar schimbă statutul juridic al persoanei într-o zonă comună de circulație.

Germania descrie această situație ca pe un risc de deplasare ulterioară: migranții regularizați ar putea intra legal pentru șederi scurte, ar putea depăși termenul permis sau ar putea căuta muncă informală într-un sistem deja tensionat (Berliner Zeitung). Ministrul francez de interne, Bruno Retailleau, a mers mai departe, acuzându-l pe Pedro Sánchez de „clientelism” și cerând ca Spania să dea explicații în fața partenerilor europeni (Le Figaro).

Guvernul spaniol susține că politica este una pragmatică: migranții care lucrează deja informal ar trebui să plătească taxe și să aibă acces la protecția muncii, nu să rămână într-o economie subterană (Emerging Europe). Întrebarea dacă regularizarea încurajează viitoare sosiri neregulamentare rămâne disputată între cercetători (Migration Policy Centre).

Întrebările la care nu răspunde nimeni

Dezbaterea are multă retorică despre suveranitate și puține date. Nu există un set de date care să arate câte persoane regularizate într-un stat Schengen se mută ulterior în alt stat. Niciun guvern care critică Spania nu a prezentat un plan realist, cu costuri asumate, pentru returnarea populației pe care Madridul încearcă să o documenteze. Cel mai puțin se aud exact vocile celor vizați: solicitanții, angajatorii care depind de munca lor și administrațiile locale care procesează dosarele.

Dacă Curtea Supremă trimite întrebarea la Luxemburg, Curtea de Justiție va stabili un precedent pentru fiecare stat membru confruntat cu același compromis. Spania vrea să documenteze lucrători care se află deja pe teritoriul său. Alte guverne vor reguli comune care să împiedice deciziile naționale să producă efecte peste graniță. Până când această tensiune va fi clarificată, spațiul european fără frontiere interne funcționează pe o presupunere niciodată testată formal: fiecare stat decide cui îi acordă permis de ședere, dar toate statele suportă consecințele.