Thwaites ar adăuga 30 mm până în 2100

Multe dintre modelele numerice ale Antarcticii omit un tip de topire: apa oceanului topește ghețarul pe dedesubt, în zona în care gheața încă se sprijină pe fundul mării. Când un studiu nou a inclus acest proces, modelul a estimat că ghețarul Thwaites, uriașul din Antarctica de Vest poreclit „ghețarul Apocalipsei”, ar putea contribui cu aproximativ 30 de milimetri la creșterea nivelului global al mării până în 2100, cam dublu față de media de 15,2 milimetri din modelele anterioare (Nature Communications). Comparația trebuie privită cu prudență: estimările anterioare diferă mult, iar reperul este o simulare calibrată atent, comparată cu media unui grup de rezultate foarte dispersate.

Studiul evaluat de alți cercetători, semnat de Mattia Poinelli, Eric Rignot și colegii lor, a fost publicat pe 12 octombrie (PubMed). Este o proiecție realizată cu un singur model, iar cea mai solidă dovadă vine din compararea versiunilor acestuia, cu și fără procesul de topire ascuns.

Unde se desprinde gheața

Imaginează-ți o plută grea împinsă pe o rampă spre un lac: în spate apasă încă pe rampă, iar în față plutește. Glaciologii numesc linie de contact cu fundul mării limita dintre cele două zone. În modelele obișnuite, aceasta este tratată ca o margine clară, iar oceanul topește gheața mai ales dincolo de ea, în partea plutitoare.

La Thwaites, limita nu este atât de clară. Mareele ridică și coboară gheața, care se îndoaie, iar apa oceanului poate pătrunde pe sub porțiunile ce încă se sprijină pe fundul mării. Un studiu anterior al echipei lui Rignot, bazat pe radarul sateliților, a înregistrat flexarea gheții odată cu mareele pe o zonă întinsă și a dedus că apa ajunge dedesubt (PNAS). Unii dintre cercetători au participat la ambele studii, așa că observația stă la baza noului model, dar nu îl verifică independent.

Topirea din această zonă subțiază gheața exact acolo unde se sprijină pe fundul mării. Pe măsură ce contactul slăbește, ghețarul se poate desprinde de înălțimile reliefului submarin care îl frânează, iar gheața din spate poate curge mai ușor spre ocean. Acest lucru contează fiindcă cea mai mare parte a contribuției unui ghețar la creșterea nivelului mării vine din gheața care se sprijinea pe fundul mării înainte să ajungă în ocean. Gheața deja plutitoare seamănă cu un cub într-un pahar: a dislocat deja aproape tot volumul de apă corespunzător greutății sale.

Verificarea modelului pe datele din trecut

Înainte de a face proiecții, echipa a verificat dacă modelul putea reproduce evoluția înregistrată de sateliți între 1996 și 2023. Fiecare simulare a fost evaluată în funcție de viteza observată a gheții, de subțierea acesteia și de poziția limitei de contact cu fundul mării (Research Square). Este mult mai greu să le reproduci corect pe toate trei decât să potrivești modelul cu un singur indicator. Un model meteorologic este supus unei probe similare când trebuie să redea simultan temperatura, vântul și ploaia din ziua precedentă.

Versiunile care includeau o zonă întinsă de topire au reprodus mai bine evoluția observată decât cele care o omiteau. Apoi, echipa a rulat ambele variante până în 2100, menținând clima la media din perioada 1996–2023. Fără această zonă, ghețarul ar adăuga 8,3 milimetri la nivelul mării; cu o zonă de topire lată de câțiva kilometri, contribuția estimată este de 30,1 ± 5,7 milimetri, iar valoarea de după semnul ± indică incertitudinea din jurul estimării centrale (Nature Communications). Menținerea constantă a climei este deliberată: astfel, modelul izolează efectul procesului de topire omis, fără să presupună cât de repede se va încălzi oceanul.

Ce înseamnă pentru coastele Europei

Estimarea pentru Thwaites reprezintă contribuția unui singur ghețar la media globală, nu creșterea nivelului mării pe care o va resimți o anumită coastă. Nivelul local depinde și de ridicarea sau coborârea uscatului, precum și de condițiile oceanice regionale (NASA). În Europa, riscul se manifestă prin valuri de furtună și maree înalte. Agenția Europeană de Mediu estimează că, fără consolidarea apărării costiere, creșterea nivelului mării va face episoadele cu niveluri extreme ale apei mult mai frecvente pe o mare parte a litoralului european (EEA).

Cea mai clară concluzie a studiului vine din compararea propriilor simulări: ghețarul este același, iar clima este menținută la fel de constantă în ambele variante. Când modelul permite oceanului să topească gheața care încă se sprijină pe fundul mării, reproduce mai bine trecutul recent și estimează o contribuție mult mai mare la creșterea nivelului mării. Pentru numeroasele modele ale calotelor glaciare care omit această zonă, rezultatul oferă un motiv concret să o includă.