Legea Rusiei îi păstrează lui Trump tarife de 100%

Legea Lindsey O. Graham privind sancționarea Rusiei și Iranului, promulgată la 18 septembrie, nu impune niciun tarif vreunei țări europene (Congress.gov, White House). Îi conferă însă președintelui Trump autoritatea de a face acest lucru. Dacă administrația identifică o țară drept unul dintre cei mai mari cinci cumpărători de țiței sau gaze naturale rusești, președintele poate impune taxe vamale de până la 100 % pentru toate bunurile pe care țara respectivă le exportă în Statele Unite (BBC).

Când am analizat ultima dată acest proiect de lege, acesta fusese aprobat de Senat. Acum a devenit lege.

Cum funcționează mecanismul de activare

Mecanismul privind țările terțe este prevăzut în Secțiunea 113. Reprezentantul comercial al SUA analizează volumele cumpărate la nivel mondial în ultimele 12 luni. Țările clasate între primii cinci cumpărători de țiței rusesc sau între primii cinci cumpărători de gaze devin eligibile pentru tarife (Congress.gov). Clasamentele sunt reevaluate la fiecare 180 de zile. O prevedere separată permite impunerea unor taxe de până la 500 % pentru bunurile importate direct din Rusia.

Niciuna dintre aceste limite nu reprezintă o rată automată. Formula „până la” înseamnă că Casa Albă decide nivelul efectiv al taxei. Secțiunea 115 îi permite președintelui să renunțe la orice tarif dacă certifică faptul că măsura servește interesului național, fără aprobarea Congresului (AP). Legea îi oferă administrației un instrument discreționar, nu un tabel fix de taxe.

Dependența Ungariei este reală, dar testul legii se aplică la nivel global

Ungaria este cazul cu cea mai mare vizibilitate politică din Europa. Țițeiul rusesc a reprezentat aproximativ 93 % din importurile de țiței ale Ungariei în 2025, fiind transportat prin conducta Drujba la un ritm de circa 100.000 de barili pe zi (DW, S&P Global). Rafinăria Slovnaft din Slovacia și-a redus ponderea țițeiului rusesc la aproximativ 60 %, dar rămâne configurată pentru țițeiul de tip Urals, amestecul rusesc pentru procesarea căruia a fost construit echipamentul rafinăriei (MOL).

Legea nu măsoară însă cât de dependentă este o țară de Rusia. Ea măsoară volumul absolut de energie rusească achiziționat de fiecare țară și îl compară cu volumul cumpărat de toți ceilalți importatori din lume. Numai China preia aproximativ jumătate din exporturile de țiței ale Rusiei, iar India circa 37 % (CREA). Cele 100.000 de barili pe zi importați de Ungaria nu ar plasa-o între primii cinci cumpărători la nivel mondial. Legea include și o excepție pentru gaze, aplicabilă țărilor care importă mai puțin de 15 % din totalul exporturilor de gaze ale Rusiei, cu condiția să demonstreze că își reduc achizițiile (CBS).

Cine suportă efectiv costul unui tarif de 100 %

Dacă Washingtonul ar desemna o țară europeană, tariful ar fi încasat de la importatorii americani la frontiera SUA. Aceștia ar avea apoi trei opțiuni: să suporte costul, să-l transfere cumpărătorilor americani sau să găsească un furnizor din afara Europei. Exportatorii europeni ar pierde vânzări în toate cazurile, deoarece produsele lor ar deveni mult mai scumpe pe piața americană.

Presiunea economică ar fi deosebit de importantă pentru Ungaria și Slovacia în domeniul componentelor auto și al utilajelor. Efectele ar începe însă înainte de încasarea vreunui tarif. Exportatorii care vând în SUA au un interes financiar direct să-și convingă guvernele să renunțe treptat la energia rusească, eliminând astfel motivul pentru care ar putea fi desemnați. La aceeași concluzie ajung băncile și investitorii atunci când evaluează riscul de țară.

Instrumentul funcționează numai dacă firmele consideră credibilă posibilitatea desemnării. În prezent, Ungaria probabil nu se încadrează în testul bazat pe volumul importurilor. Incertitudinea principală ține de discreția administrației în aplicarea clasamentelor și de modul în care va trata contractele de transport prin conducte în raport cu achizițiile de pe piața spot.

Schimbarea furnizorilor durează

Conducta JANAF din Croația și terminalul de gaze naturale lichefiate de la Krk — unde gazul este răcit până devine lichid pentru a putea fi transportat — reprezintă cea mai plauzibilă rută alternativă. Capacitatea este însă limitată. Segmentul conductei către Ungaria poate transporta aproximativ 13,2 mil. tone pe an, în timp ce cele două rafinării ale grupului MOL au nevoie de circa 14,2 mil. tone împreună (JANAF). Un test de capacitate pe termen lung a început în martie 2026, însă până la 19 septembrie nu existau rezultate publice care să confirme un flux suficient de stabil pentru înlocuirea livrărilor rusești.

Compania energetică de stat MVM a recunoscut că gazul natural lichefiat importat din surse alternative ar costa mai mult (Telex). Diversificarea are un cost chiar și în absența tarifelor americane.

Un litigiu european, nu doar unul ungar

Uniunea Europeană și-a redus ponderea importurilor de gaze din Rusia de la 45 % în 2021 la aproximativ 19 % în 2024 (European Commission, Eurostat). Aceste medii ascund diferențe importante între state. Politica comercială externă este gestionată de instituțiile UE, nu de guvernele naționale (TFEU Article 207). Un tarif american vizând Ungaria s-ar transforma probabil într-un litigiu între UE și SUA, nu într-unul bilateral.

Pentru Europa, legea creează un instrument de negociere, nu un șoc tarifar imediat. Nicio rată nu a fost stabilită. Țările cele mai dependente de energia rusească s-ar putea să nu atingă pragul calculat pe baza volumului importurilor. Clasamentele actualizate periodic de administrație și deciziile de desemnare nu sunt însă publice, iar stimulentul politic pentru folosirea amenințării produce deja efecte.