Amenințările lui Trump expun dependența militară europeană

Avertismentul lui Donald Trump a fost direct: a spus că i-ar fi transmis unui aliat NATO, pe care nu l-a numit, că Statele Unite nu l-ar proteja de Rusia dacă nu și-ar respecta angajamentele de cheltuieli militare și că ar încuraja Moscova să facă „orice naiba vor” (AP). Riscul juridic nu este dispariția peste noapte a clauzei de apărare colectivă a NATO. Riscul militar este ca Europa să păstreze clauza, dar să piardă încrederea în mecanismul american care o face credibilă.

Pentru Finlanda și Suedia, cei mai noi membri ai NATO, această îndoială atinge chiar motivul aderării. Declarația nu trebuia să domine toate primele pagini europene ca să conteze; Germania și Polonia își organizează deja apărarea pornind de la aceeași problemă, legând-o tot mai mult de sisteme americane pe care Europa nu le poate înlocui rapid.

Articolul 5, clauza de apărare colectivă a NATO, nu obligă automat Statele Unite să intre în război. Tratatul spune că fiecare aliat ia măsurile pe care le „consideră necesare”, inclusiv folosirea forței armate, iar explicațiile oficiale ale NATO folosesc aceeași formulare discreționară (Tratatul de la Washington, explicația NATO privind Articolul 5).

Un președinte american poate slăbi descurajarea fără să scoată Statele Unite din NATO. Dacă aliații se îndoiesc că Washingtonul ar furniza informații, apărare aeriană, avioane de transport, sprijin de comandă sau garanții nucleare în primele ore ale unei crize, calculul Moscovei se schimbă înainte să fie tras primul foc.

Deficitul nu ține de infanterie

Problema Europei nu este, în principal, numărul soldaților. Estimarea Bruegel privind apărarea Europei fără Statele Unite indică o dificultate mai grea: descurajarea nucleară, sistemele de comandă, apărarea aeriană și antirachetă și rețeaua de transport care mută forțele înainte ca un front să cedeze. Institutul Kiel ajunge la aceeași concluzie: înlocuirea capacităților americane ar cere nu doar mai multe unități de luptă, ci și avioanele, logistica și sistemele de comandă care le permit să lupte (Bruegel, Kiel).

Aceste capacități sunt infrastructura prin care o armată poate acționa. Informațiile și supravegherea le spun comandanților ce se întâmplă. Avioanele-cisternă țin aparatele de luptă în aer. Avioanele de transport și rutele feroviare duc trupele acolo unde sunt necesare. Sistemele de comandă stabilesc cine acționează înainte ca fereastra de oportunitate să se închidă.

Germania arată dependența în formă concretă. Comandamentul European al SUA se află la Stuttgart, iar Comandamentul Aerian Aliat al NATO operează de la Ramstein, ceea ce face din teritoriul german o parte a structurii de comandă de care Europa ar avea nevoie în orice criză estică (EUCOM, Allied Air Command). Achiziția de avioane F-35 leagă, la rândul ei, Germania de un lanț american de software, instruire, piese de schimb și planificare a misiunilor, potrivit notificării DSCA. Este o poliță utilă de asigurare. Nu este autonomie.

Polonia a ales o acoperire similară, de pe flancul expus. Varșovia vrea mai multă putere de foc națională și mai multă capacitate europeană, dar cumpără și F-35 și un sistem american de management al luptei pentru apărare aeriană, care conectează senzori, lansatoare și comandanți (DSCA F-35, DSCA IBCS). Logica nu este o dependență naivă. Face dezangajarea americană mai dificilă, pentru că apărarea Poloniei devine mai greu de separat de platformele, planificarea și prezența SUA.

Împrumuturile cumpără echipamente, nu comandă

Uniunea Europeană a început să pună bani în spatele acestei strategii de acoperire. SAFE, instrumentul său de împrumuturi pentru apărare, oferă 150 mld. euro pentru investiții militare și a fost adoptat de Consiliu ca instrument pentru achiziții comune și capacitate industrială (Consiliul). Agenda Readiness 2030 a Comisiei Europene identifică apărarea aeriană și antirachetă, dronele, mobilitatea militară și sistemele de sprijin drept deficite urgente (Comisia).

Împrumuturile pot cumpăra echipamente mai repede decât pot crea echipaje, doctrină, reflexe de comandă sau acord politic pentru folosirea forței. O baterie europeană de apărare aeriană valorează puțin dacă liderii nu au stabilit cine poate ordona deschiderea focului, cine transmite datele de țintire și cine acceptă riscul escaladării când sunt lansate primele rachete.

Cartea Albă a Comisiei Europene împinge achizițiile comune și extinderea bazei industriale. Nu creează un lanț de comandă NATO și nici o umbrelă nucleară de înlocuire. Conceptul Strategic al NATO identifică în continuare forțele nucleare strategice ale Statelor Unite drept element central al garanției supreme a alianței.

Franța poate susține, așa cum a făcut Emmanuel Macron la Sorbona, că Europa trebuie să preia mai mult din propria securitate. Dar descurajarea nucleară franceză rămâne sub control național, chiar dacă Parisul spune în doctrină că interesele sale vitale au o dimensiune europeană.

Europa rămâne astfel prinsă într-o asimetrie dificilă. Presiunea de la Washington poate debloca bugete, împrumuturi și achiziții. În același timp, poate slăbi descurajarea mai repede decât poate Europa să înlocuiască ceea ce furnizează Statele Unite.

Articolul 5 încă există. Dosarul nerezolvat privește funcțiile americane pe care Europa le poate înlocui, termenul în care o poate face, comanda sub care ar opera, banii din care ar fi finanțate și autoritatea politică necesară pentru folosirea lor. Până când guvernele vor răspunde public, fiecare nouă amenințare a lui Trump va suna ca zgomot politic în unele capitale și ca o problemă de pregătire militară în cele mai apropiate de Rusia.