Trump vrea tarife de 100% contra taxelor digitale

Taxa franceză pe serviciile digitale aduce la buget aproximativ 700 mil. euro pe an (Assemblée nationale). Exporturile de bunuri ale UE către Statele Unite au ajuns la 554,9 mld. euro în 2025 (Comisia Europeană). Trump vrea să folosească a doua sumă pentru a elimina prima.

Președintele SUA a amenințat cu tarife vamale de 100 % pentru importurile din orice țară europeană care taxează serviciile digitale furnizate de companiile americane de tehnologie (New York Times). Comisia Europeană a respins amenințarea și a apărat dreptul statelor membre să taxeze activitatea economică desfășurată pe teritoriul lor (Reuters via WHTC).

Washingtonul poate răspunde unei taxe digitale cu tarife pe bunuri care nu au nicio legătură cu sectorul tech. Tocmai această disproporție face disputa periculoasă. Secțiunea 301 din Trade Act permite Statelor Unite să impună tarife pe orice importuri aleg (Cornell Law). O taxă pe Google poate deveni o problemă pentru producătorii francezi de vin. Episoadele anterioare aproape au dus la tarife americane de 25 % pe vin, genți și cosmetice, înainte ca negocierile internaționale privind taxarea să le blocheze temporar (Vinetur).

Venituri mici, expunere uriașă

Taxele pe serviciile digitale aplică un procent din veniturile pe care marile platforme le obțin de la utilizatorii locali prin publicitate, vânzări în marketplace-uri sau date personale. Modelul francez impune o taxă de 3 % companiilor cu venituri digitale globale de peste 750 mil. euro și venituri de peste 25 mil. euro în Franța (Legifrance). Spania are o taxă similară, tot de 3 %, cu un prag intern de 3 mil. euro (BOE).

Legile nu numesc Google, Meta sau Amazon. Pragurile sunt însă atât de ridicate încât, în practică, vizează aproape exclusiv marile platforme americane. Neutre pe hârtie, discriminatorii în efect: acesta este argumentul Washingtonului.

O estimare favorabilă unei taxe digitale la nivelul UE evalua încasările totale la aproximativ 5 mld. euro pe an (Fundația Robert Schuman). În 2024, UE a avut un excedent comercial de 198 mld. euro cu SUA pe segmentul bunurilor (Parlamentul European). Câteva sute de milioane de euro pe țară în venituri fiscale pot declanșa tarife care afectează fluxuri comerciale de sute de ori mai mari.

Legea spune că platformele plătesc. Factura arată altceva.

Platformele transferă deja costul mai departe. Meta percepe advertiserilor taxe în funcție de țară, egale cu nivelul taxei digitale: 3 % în Franța, Italia și Spania, 5 % în Austria (Wprost). Amazon adaugă o suprataxă similară pentru vânzătorii din marketplace (Go2Market). Taxa este pusă formal pe platformă. Costul apare însă în factura firmelor europene care își cumpără publicitate sau își vând produsele prin aceste infrastructuri.

Dacă apar tarifele, va exista un al doilea grup de perdanți, fără legătură cu taxarea digitală. Exporturile germane de bunuri către SUA au ajuns la aproximativ 161,4 mld. euro în 2024, în principal vehicule, utilaje și produse farmaceutice (Rohlig). Germania nici măcar nu are o taxă pe serviciile digitale; parlamentul german a respins recent o astfel de măsură (Bundestag). Într-un scenariu cu tarife generalizate, constructorii auto germani ar suporta costurile unei dispute pe care nu au ales-o.

Această diferență face dificil un răspuns unitar al UE. Franța și Spania apără taxele digitale ca expresie a dreptului de a decide ce activitate economică se impozitează acasă. Germania, cu exporturi mult mai mari către America și fără o taxă digitală proprie, are motive puternice să prefere dezamorsarea conflictului. Irlanda, unde multinaționalele cu capital străin au plătit 87 % din impozitul pe profit anul trecut (RTÉ), depinde puternic de investițiile companiilor americane, pe care o dispută comercială transatlantică le-ar putea destabiliza.

UE are un instrument juridic pentru astfel de situații. În 2023 a adoptat Instrumentul împotriva coerciției, o lege care permite blocului să reacționeze atunci când o altă țară folosește presiunea comercială pentru a forța schimbări de politică publică (EUR-Lex). Folosirea lui ar însemna însă escaladare, iar costurile nu ar fi distribuite egal: economia germană, dependentă de exporturi, ar fi mult mai expusă decât cea franceză.

Deocamdată, advertiserii și vânzătorii din marketplace-uri plătesc discret suprataxa digitală. Dacă tarifele devin realitate, factura se mută la exportatori care nu au avut nicio legătură cu taxarea companiilor tech. Întrebarea este dacă venituri fiscale de câteva sute de milioane de euro pe țară merită apărate atunci când represaliile pot lovi comerț de sute de miliarde.