Turcia legiferează revendicări maritime disputate, în timp ce puterile europene semnează noi acorduri de apărare

Turcia se pregătește să introducă în dreptul intern fiecare frontieră maritimă contestată din Marea Egee și estul Mediteranei. În loc să ridice costul politic al acestei mișcări, trei dintre cele mai mari economii europene au mers în ultimele două săptămâni la Ankara pentru a semna acorduri de apărare.

Proiectul de lege-cadru privind jurisdicția maritimă, așteptat în Parlamentul Turciei după 31 mai, codifică amenințarea de casus belli din 1995 împotriva extinderii apelor teritoriale ale Greciei, privează insulele disputate din Marea Egee de drepturi maritime prin desemnarea lor drept „zone gri” și îi dă președintelui autoritatea să declare zone maritime cu „statut special” fără un nou vot parlamentar (Ethnos, Protothema). Turcia nu a semnat niciodată UNCLOS, Convenția ONU privind dreptul mării, tratatul global care reglementează frontierele maritime. Asta lasă Bruxelles-ul fără un cadru juridic comun prin care să conteste revendicările Ankarei (Libre).

Târgul de armament

Trei dintre cele mai mari economii europene au folosit cele două săptămâni dinaintea termenului pentru a-și adânci relațiile de apărare cu Turcia.

Belgia a trimis la Ankara și Istanbul, între 10 și 14 mai, o delegație comercială de 428 de persoane, condusă de regina Mathilde. Ministrul apărării, Theo Francken, a semnat nouă acorduri de apărare, și-a exprimat interesul pentru dronele turcești și a descris Turcia drept „un model” pentru modernizarea apărării europene (Yeni Safak, BusinessAM). Francken a declarat și sprijinul Belgiei pentru admiterea Turciei în SAFE, schema UE de finanțare a apărării, în valoare de 150 mld. euro. Grecia și Cipru au blocat participarea Turciei la SAFE în octombrie 2025. Belgia vrea acum ca această decizie să fie inversată (Daily Sabah).

Safran Electronics, grup francez, a semnat pe 12 mai, la Istanbul, un parteneriat strategic cu Baykar, principalul producător turc de drone. Acordul înlocuiește senzorii canadieni de pe drona TB2 cu sisteme franceze de ochire, ceea ce reduce dependența Baykar de restricțiile occidentale la export (Opex360). Cu trei săptămâni înainte, Emmanuel Macron declarase la Atena că clauza de apărare reciprocă dintre Franța și Grecia este „intangibilă” și extinsese umbrela nucleară franceză asupra teritoriului elen (Le Figaro). Parisul promite, în același timp, să apere Grecia și să înarmeze statul care o amenință.

Germania a reluat pe 18 mai Dialogul Strategic cu Turcia, prima reuniune de acest tip din 2014, în timp ce analizează rachete turcești cu rază lungă de acțiune ca posibil înlocuitor pentru Tomahawk (KAS). Berlinul susține, de asemenea, includerea Turciei în SAFE.

De ce Europa nu poate răspunde

Uniunea Europeană are instrumente formale pentru a răspunde contestării suveranității propriilor state membre: cadrul de sancțiuni țintite creat în 2019, modernizarea înghețată a uniunii vamale cu Turcia și pârghia fondurilor de preaderare. În cazul Turciei, niciunul nu funcționează.

Sancțiunile cer unanimitate în Consiliu, adică acordul tuturor celor 27 de guverne, iar un singur stat poate bloca decizia. Ungaria a mai blocat măsuri legate de Turcia. Bulgaria și România, dependente de cooperarea turcă în Marea Neagră, evită confruntarea. Acordul UE-Turcia privind migrația din 2016, prin care Ankara găzduiește aproximativ 3,9 milioane de refugiați sirieni, îi dă Turciei o pârghie structurală împotriva oricărei acțiuni punitive: sancționarea Ankarei riscă să declanșeze o criză migratorie la frontiera sud-estică a Europei (CER, Verfassungsblog).

Grecia și Cipru mai au un singur instrument: dreptul de veto. L-au folosit pentru a bloca accesul Turciei la SAFE și continuă să înghețe discuțiile privind uniunea vamală. Veto-ul oprește beneficiile, dar nu impune costuri. Turcia a pierdut accesul la SAFE în octombrie 2025; de atunci, nu și-a modificat niciuna dintre revendicările maritime.

Coaliția care presează pentru ridicarea veto-ului crește. Belgia, Germania, Italia, Spania, Ungaria și Polonia susțin admiterea Turciei în SAFE, prezentând decizia drept logică de alianță NATO, nu drept concesie făcută Ankarei. Statele care cumpără armament turcesc sunt aceleași care vor să deschidă Turciei accesul la bani europeni pentru apărare.

Scutul NATO

Atena susține că legea-cadru a Turciei nu va avea „niciun efect juridic” în dreptul internațional. Purtătorul de cuvânt al guvernului elen, Pavlos Marinakis, a descris-o drept teatru politic intern (Ethnos). Turcia construiește însă o autorizație juridică internă pentru acțiuni viitoare în ape disputate, care nu va mai avea nevoie de aprobarea Parlamentului după adoptare.

Summitul NATO de la Ankara, programat pentru 7-8 iulie, vine la câteva săptămâni după adoptarea așteptată a legii. Niciun stat membru al UE nu va dori o confruntare publică cu țara gazdă. Turcia își transformă revendicările maritime în legislație, apoi găzduiește alianța care blochează, în practică, un răspuns european. Calendarul summitului funcționează ca un scut.