Ciprul blochează câștigurile Turciei în UE

Maria Angela Holguin Cuellar, fost ministru de externe al Columbiei și în prezent emisar ONU, a petrecut ultimele luni între Nicosia, Ankara, Atena și New York. Misiunea ei pare limitată: să obțină acordul celor două părți din Cipru asupra formatului unor noi negocieri. O soluție politică nu este aproape. Dar acest du-te-vino diplomatic a devenit un test pentru cine stabilește condițiile relației Europei cu Turcia, pentru că unele dintre cele mai importante câștiguri europene urmărite de Ankara rămân legate politic de progrese pe insulă (European Council, Yeni Safak).

Îngrijorarea reală la Atena și Nicosia ține de succesiunea deciziilor. Europa are nevoie de Turcia pentru NATO, gestionarea migrației și stabilitatea regională. Teama este că marile capitale europene ar putea să acorde mai întâi Ankarei concesii comerciale și de apărare, iar apoi să preseze Grecia și Cipru să accepte soluția politică rămasă pe masă. Procesul condus de Holguin ar trebui să evite tocmai acest scenariu, menținând vie o pistă credibilă sub egida ONU, astfel încât Ciprul să poată susține că recompensele trebuie să aștepte.

Mizele europene ale Turciei trec încă prin Cipru

Uniunea Europeană a introdus această legătură în propriile decizii. Concluziile Consiliului European din 2020 și 2024 condiționează orice îmbunătățire a relației cu Turcia de detensionarea situației din estul Mediteranei și de o implicare constructivă în dosarul cipriot (European Council). Două exemple arată mecanismul. Modernizarea uniunii vamale are nevoie de acordul statelor membre în Consiliu, unde votează guvernele UE, iar Ciprul poate ridica prețul politic al autorizării. Liberalizarea vizelor pentru cetățenii turci trece printr-un proces de criterii tehnice gestionat de Comisia Europeană, dar voința politică din Consiliu rămâne relevantă (Commission Turkey report).

Ciprul nu poate bloca juridic fiecare dosar legat de Turcia. Ca stat membru al UE, însă, poate face fiecare dosar mai costisitor politic. Grecia susține această poziție. Ministrul cipriot de externe, Constantinos Kombos, a spus că liberalizarea vizelor, modernizarea uniunii vamale și relația mai largă cu Turcia trebuie să rămână legate de obligațiile Ankarei pe insulă (ProtoThema).

Nu toate capitalele tratează această condiționalitate ca pe o barieră fermă. Mai multe guverne mari vor spațiu de cooperare cu Turcia în comerț, migrație și securitate fără să aștepte rezultatele misiunii Holguin. Franța vrea să mențină condiționalitatea, dar își acoperă riscul prin relații bilaterale de apărare cu Ciprul, semnând acorduri de cooperare evaluate, potrivit relatărilor, la aproximativ 800 mil. euro, legate de SAFE, noul instrument al UE de împrumuturi pentru apărare, care finanțează proiecte militare în statele membre (Cyprus Mail, European Commission). Aceste guverne sprijină formal Ciprul. Nu vor însă ca Nicosia să înghețe fiecare dosar turcesc.

Insula ca pârghie și activ strategic

Aici apare contradicția. Ciprul este, în același timp, un conflict nerezolvat care blochează integrarea UE-Turcia și un nod militar în care Uniunea Europeană investește activ. Nicosia a semnat un acord de împrumut SAFE de 1,18 mld. euro, poziționându-se ca bază de sprijin pentru răspuns la crize și cooperare industrială în apărare (CNA). Banii europeni pentru apărare fac Ciprul mai util securității europene. Tocmai de aceea este mai greu de marginalizat, dar aceleași calcule strategice le dau altor capitale motive să păstreze canalele deschise cu Turcia.

Refuzul Turciei de a recunoaște Republica Cipru depășește negocierile de pace și ajunge în forurile internaționale obișnuite. UE a criticat recent Ankara pentru excluderea Ciprului din pregătirile summitului climatic COP31 (Reuters via Straits Times). Totuși, aceleași capitale care apără Ciprul în acest caz ezită să-i permită să blocheze parteneriate de apărare cu un aliat NATO de care au nevoie.

Pe fond, poziția Turciei rămâne cea mai mare distanță față de cadrul ONU. Ministrul turc de externe i-a spus lui Holguin că Ankara susține o soluție cu două state și cere recunoașterea egalității suverane a ciprioților turci, formulă aflată departe de modelul federal de soluționare susținut de mult timp de ONU (Yeni Safak). Relatările despre posibile elemente ale unui acord, precum o „federație lejeră”, returnări teritoriale sau comerț direct pentru ciprioții turci, nu au susținere oficială din partea niciunui actor și trebuie citite mai degrabă ca teste politice (Kibris Postasi).

Oficialii ciprioți spun că Holguin continuă să lucreze cu secretarul general al ONU, António Guterres, pentru convocarea unei reuniuni „5+1”: cele două părți cipriote, Grecia, Turcia și Regatul Unit, plus ONU, posibil la sfârșitul lunii iulie sau începutul lunii august (Philenews, UN). Holguin poate aduce actorii la aceeași masă. Nu poate obliga marile capitale europene să trateze progresul în dosarul cipriot drept prețul relației cu Turcia.