Conducta Turciei ocolește Ciprul

La 10 iulie, Turcia și autoritățile din nordul Ciprului, recunoscute doar de Ankara, nu și de vreun alt stat membru ONU sau de Uniunea Europeană, au semnat un acord pentru o conductă submarină de gaze care ar urma să lege Turcia continentală de nordul ocupat al insulei (Cyprus Mail, Deutschlandfunk). Patru zile mai târziu, miniștrii de externe ai UE au cerut Turciei să respecte suveranitatea unui stat membru. Între proiectul de infrastructură și declarația diplomatică stă întrebarea care testează credibilitatea UE în estul Mediteranei: poate Uniunea să transforme propriile avertismente într-un cost real atunci când țara care le sfidează este și un partener de care are nevoie?

Infrastructura ca fapt politic

Scopul imediat este simplu: electricitate mai ieftină pentru nordul Ciprului, cu finalizarea proiectului vizată în jurul anului 2028. Conducta este însă proiectată pentru flux bidirecțional, ceea ce înseamnă că, în timp, gazul ar putea circula și dinspre insulă către Turcia, iar de acolo mai departe spre Europa (Türkiye Today). Detaliul schimbă natura proiectului: dintr-o linie de aprovizionare, devine o revendicare politică. Nordul ocupat este poziționat ca posibil traseu prin care politica energetică a insulei ar urma să treacă prin Ankara, nu prin Republica Cipru, statul recunoscut internațional (Capital). Vicepreședintele turc Cevdet Yilmaz a numit proiectul „istoric” și a spus că va crea „o altă legătură puternică” între Turcia și nord (Politis).

Ankara încearcă să transforme o realitate politică nerecunoscută într-una fizică. Conductele sunt mai greu de retras decât memorandumurile.

Declarații ferme, fără cost

Ministerul de externe al Ciprului a condamnat acordul ca ilegal, semnat în timpul unei vizite pe care a calificat-o drept ilegală pe un teritoriu ocupat (Sigmalive). Ministrul Constantinos Kombos a dus cazul în Consiliul Afaceri Externe al UE, reuniunea în care cei 27 de miniștri de externe stabilesc pozițiile comune privind relațiile externe, argumentând că traseul conductei ar traversa zonele maritime ale Republicii Cipru fără consimțământul acesteia (Cyprus Mail). Grecia a susținut aceeași linie, Atena legând progresul în relațiile UE-Turcia de absența oricărui regres în dosarul cipriot (RIK).

După reuniunea Consiliului, Înaltul Reprezentant Kaja Kallas a spus că Turcia trebuie să respecte suveranitatea și drepturile suverane ale tuturor statelor membre ale UE (EEAS). Formularea a fost fermă. Nu a urmat însă nicio măsură.

Împărțirea între marile capitale europene urmează linii previzibile. Germania recunoaște doar Republica Cipru, dar tratează Ankara ca partener esențial pentru coeziunea NATO, gestionarea migrației și cooperarea energetică. Contactele recente ale cancelarului Merz la Ankara au pus în prim-plan unitatea alianței, nu Ciprul (Bundesregierung). Italia are expunere industrială directă prin operațiunile ENI în jurul apelor cipriote, dar documentele publice disponibile nu indică o poziție a guvernului italian asupra conductei în sine (Formiche). Franța a confirmat că lucrările tehnice continuă cu Turcia pentru sistemul de apărare antiaeriană SAMP/T, semn că legăturile din industria de apărare cântăresc mai mult decât o confruntare în estul Mediteranei (Zonebourse).

Diferența dintre instrumente și voință

UE are instrumente pe care le-ar putea folosi. În 2019, Consiliul a creat un cadru de sancțiuni exact pentru activitățile neautorizate de foraj ale Turciei în estul Mediteranei (Council, Eur-Lex). Concluziile Consiliului European definesc reluarea cooperării UE-Turcia drept „graduală, proporțională și reversibilă”, oferind Ciprului un punct de sprijin politic pentru a încetini beneficii legate de comerț, vize sau uniunea vamală (European Council). Bruxellesul a numit recent un trimis special pentru Cipru, semnalând că vrea să păstreze deschisă o fereastră diplomatică (Le Figaro).

Deciziile din politica externă și de securitate comună cer însă unanimitate, ceea ce înseamnă că un singur stat poate bloca. În registrul public disponibil nu apare nicio propunere de sancțiuni, nicio hartă publicată a traseului și a zonelor maritime pe care conducta le-ar traversa și nicio disponibilitate vizibilă la Berlin, Paris sau Roma de a impune Turciei un cost pentru ignorarea poziției Ciprului.

Modelul este cunoscut din alte teste de suveranitate ale UE: Uniunea apără principiul, apoi separă practica de principiu. Cipru și Grecia mențin linia dură. Marile capitale aprobă declarativ și își păstrează deschise canalele strategice cu Ankara. Garanția UE pentru Cipru rămâne, deocamdată, o declarație, nu o pârghie. Decizia de a o transforma în ceva ce Turcia ar resimți efectiv ține de Berlin, Paris și Roma. Niciuna dintre ele nu a oferit până acum un răspuns.