Trimisul american Jeff Landry cere baze militare suverane pe fondul prăbușirii guvernului danez

Jeff Landry, emisarul special al lui Trump pentru Groenlanda, a aterizat la Nuuk pe 17 mai fără un anunț prealabil, cu două zile înaintea conferinței de afaceri la care urma, oficial, să participe. A ajuns într-un moment în care Danemarca nu are guvern funcțional, Groenlanda nu are o lege de verificare a investițiilor, iar Europa încearcă să își securizeze accesul la minerale înaintea Washingtonului.

Vizita lui Landry se suprapune peste un gol instituțional care lasă temporar expuse resursele critice ale Groenlandei, inclusiv 25 dintre cele 34 de minerale critice desemnate de UE și cele mai mari zăcăminte de pământuri rare din afara Chinei.

Vidul în care a intrat Landry

Danemarca nu are un executiv funcțional de peste șapte săptămâni. După ce Mette Frederiksen nu a reușit să formeze o coaliție, Troels Lund Poulsen a fost numit investigator regal pe 11 mai, cu un termen de 14 zile. Niciun ministru danez nu a participat la conferința Future Greenland; a venit doar ambasadorul pentru Arctica. Paralizia politică de la Copenhaga îl lasă pe premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, să negocieze cu Washingtonul aproape singur.

Poziția lui Nielsen este clară, dar constrânsă. „Nu suntem de vânzare. Nu suntem de luat”, a spus la Copenhagen Democracy Summit, pe 12 mai. A respins orice concesie teritorială, afirmând că nu va ceda „nici măcar cât un timbru poștal”, dar a confirmat că extinderea prezenței militare americane face „parte din discuții”. Spațiul dintre refuzul transferului de suveranitate și acceptarea unei prezențe militare mai mari este locul în care se află, de fapt, pârghia de negociere.

Ce vrea de fapt Washingtonul

Propunerea americană a trecut dincolo de retorica inițială a lui Trump privind anexarea și a ajuns într-o zonă juridică mai precisă. Washingtonul vrea trei noi baze militare la Narsarsuaq, Kangerlussuaq și într-un al treilea loc nedezvăluit, toate desemnate drept teritoriu suveran american. Asta ar însemna enclave americane în care legislația daneză și cea groenlandeză nu s-ar aplica, după modelul Zonelor de Bază Suverană britanice din Cipru, nu al acordurilor standard care reglementează bazele americane din Germania sau Japonia.

Un asemenea acord ar cere fie o modificare a Constituției daneze, fie independența Groenlandei urmată de un transfer teritorial. Juriștii consideră ambele variante extrem de dificile în cadrul legal actual. Cererea creează însă teren de negociere: orice soluție sub nivelul teritoriului suveran american poate fi prezentată apoi drept un compromis „rezonabil”.

Sprintul paralel al Europei

În timp ce Landry desfășura ceea ce a numit o „misiune comercială”, guvernele europene se mișcau deja. Ministrul francez al comerțului, Nicolas Forissier, sosise cu două zile mai devreme pentru a semna o declarație de cooperare privind mineritul sustenabil, în timp ce institutul geologic al Franței finanțează cartografierea prin satelit a subsolului Groenlandei.

Răspunsul Germaniei a arătat un calcul atent. Cancelarul Merz a discutat privat cu Trump pe 15 mai, alegând să evite o confruntare publică, în timp ce a trimis patru avioane Eurofighter în Arctica ca semnal de solidaritate cu Danemarca. Gestul militar, nu canalul diplomatic, trebuia să fie vizibil. Finlanda a trimis doi ofițeri de legătură, o mișcare pe care propriul minister de externe a numit-o inițial „neînțelegere”, înainte de a confirma că fusese deliberată.

Operațiunea Arctic Sentry a NATO, lansată în februarie sub secretarul general Mark Rutte, oferă cadrul multilateral. Rutte a fost explicit: „În urma discuțiilor mele cu președintele american, una dintre direcțiile de lucru este ceea ce se numește acum Arctic Sentry”. Operațiunea plasează activitatea militară din Arctica sub Joint Force Command Norfolk, un comandament american, ceea ce oferă Washingtonului prioritate operațională prin arhitectura alianței, nu prin revendicări de suveranitate.

Lacătul care lipsește de pe ușă

Legea UE privind materiile prime critice, care stabilește ținte obligatorii pentru extracție și reciclare până în 2030, și planul RESourceEU alocă 3 mld. euro pentru 2026. Dar legea Groenlandei privind verificarea investițiilor, care ar permite autorităților de la Nuuk să blocheze achiziții în sectoare strategice, a fost retrasă din sesiunea parlamentară de primăvară și amânată până în toamnă. Până atunci, după cum a admis chiar Nielsen, nu există un mecanism legal prin care să fie identificați sau blocați cumpărătorii care acționează în numele Washingtonului.

Un consorțiu canadiano-norvegian a obținut deja drepturi miniere în coridorul Quanefield din Groenlanda fără verificare. Curtea de Conturi Europeană a avertizat în februarie că UE va rata probabil țintele de extracție pentru 2030. Competiția pentru mineralele Groenlandei testează viteza instituțiilor în raport cu realitatea politică. Washingtonul se mișcă în zile. Europa planifică în ani.