Washington presează Iranul pe Hormuz

Statele Unite au dat Iranului 24 de ore să declare public că renunță la atacurile asupra navelor comerciale din Strâmtoarea Hormuz, avertizând că un refuz ar putea duce la reluarea ostilităților (in.gr). Ultimatumul vine după atacurile din 7 iulie asupra a trei petroliere în apropierea strâmtorii (LA Times). În dreptul internațional, navele comerciale au drept de trecere în tranzit prin strâmtorile internaționale (UNCLOS Part III). Problema este că dreptul juridic nu mai ajunge pentru ca ruta să fie economic viabilă. Diferența dintre ceea ce permite legea și ceea ce acceptă asigurătorii începe să se vadă în costurile Europei.

Cine decide, de fapt, dacă navele pleacă

Cei care controlează în practică trecerea unui petrolier prin Hormuz nu sunt miniștrii de externe. Sunt asigurătorii de risc de război, cluburile P&I, adică asigurătorii mutuali care acoperă răspunderea pentru echipaj, marfă și poluare, ofițerii de conformitate și băncile.

După ultimele atacuri, traficul naval prin strâmtoare a scăzut puternic (Gulf News). Unii asigurători de risc de război le-au recomandat armatorilor să suspende complet cursele, iar acoperirea a început să fie tarifată pe ferestre de 24 până la 48 de ore (Business Standard). Primele sunt așteptate să rămână ridicate chiar și după o revenire parțială a traficului (Insurance Asia). Inchcape, în nota sa pentru Orientul Mijlociu, descrie mișcări controlate ale navelor, zone de așteptare și evaluări obligatorii de risc (Inchcape Shipping Services). Ruta este deschisă. Nu mai funcționează normal.

Sancțiunile adaugă încă un filtru. Firmele cu legături americane nu pot plăti actori iranieni sau entități asociate Gardienilor Revoluției pentru trecere sigură (OFAC FAQ 1249). Companiile din afara SUA pot avea, la rândul lor, probleme dacă plata atinge dolari, reasigurători sau bănci expuse la sistemul american (Clyde & Co). Un armator poate avea drept legal de trecere, poate găsi asigurători dispuși să îl acopere și totuși se poate bloca în conformitate.

Europa plătește prin preț, nu prin penurie

Europa nu este în pragul unei crize de aprovizionare cu gaze. Comisia Europeană a transmis Grupului de Coordonare pentru Gaze al UE că nu vede o amenințare directă pentru aprovizionarea de iarnă (Świat OZE). Reglementatorul german din energie a spus că gazul din Golf are un rol minor în aprovizionarea Germaniei (Tagesschau).

Dar Europa cumpără energie la prețul pieței globale, nu la prețul pe care și l-ar dori. Perturbarea din Golf a redus deja importurile de GNL ale UE și a lăsat depozitele sub ritmul de umplere de anul trecut (S&P Global). Prețurile europene de referință la gaze au urcat, în timp ce stocurile sunt mult sub nivelul din aceeași perioadă a anului trecut (money.pl). BNP Paribas susține că echilibrul Europei pe produse petroliere rafinate, mai ales motorină, a devenit mai dependent de importuri și mai expus la șocuri venite din Golf (BNP Paribas).

Costul nu se distribuie uniform. Tariful reglementat la gaze din Spania a crescut în iulie, combinând scumpirea materiei prime legată de Hormuz cu majorarea TVA (El Español). Capacitatea terminalului de GNL al Poloniei oferă o marjă mai mare de protecție. Rotterdam, cel mai mare port european pentru primirea combustibililor, se află la capătul aceluiași lanț de asigurări, transport și conformitate pe care criza din Hormuz îl perturbă (Vandaag & Morgen).

Patrulele navale nu conving asigurătorii

Operațiunile britanice, franceze și omaneze de deminare reduc riscul fizic, dar nu elimină suprataxele de risc de război (Procurement Institute). IMO, agenția ONU pentru transport maritim, stabilește măsuri de rutare și standarde de siguranță, dar nu poate ordona escorte și nu poate obliga asigurătorii să ofere acoperire (IMO). Diplomații pot anunța progrese la Doha. Asigurătorii din Londra taxează riscul pe care îl văd și au nevoie de o perioadă suficient de lungă fără incidente înainte să reducă primele.

Aceasta este realitatea operațională. Hormuz este pentru Europa un risc de preț la energie și de lanțuri logistice, nu o urgență de aprovizionare. Ruta rămâne deschisă juridic, dar poate deveni prohibitivă comercial, pentru că decizia relevantă este luată de asigurători, ofițeri de conformitate și bănci, nu de guvernele care insistă că situația este sub control. Capitalele europene încă nu publică datele de care cetățenii ar avea nevoie ca să urmărească drumul unei suprataxe de risc de război din Golf până în factura de gaze de la Madrid sau în prețul motorinei de la Rotterdam.