SUA retrag toate cele opt avioane-cisternă NATO

Pentru NATO, vulnerabilitatea nu apare doar când dispar trupe, ci când se subțiază infrastructura care le permite să opereze eficient: realimentarea în aer, supravegherea, comanda și coordonarea.

Statele Unite le-au transmis aliaților europeni că intenționează să reducă cu aproximativ o treime avioanele de vânătoare alocate NATO în Europa, să taie numărul avioanelor de patrulare maritimă de la 26 la 15 și să retragă toate cele opt avioane-cisternă disponibile pentru alianță (Boston Globe, Rzeczpospolita). Un portavion, un submarin cu rachete și o componentă de bombardiere ar urma, de asemenea, să fie realocate. Cifrele provin din relatări de presă, nu dintr-un document oficial al NATO (Le Figaro). Dar descriu o retragere concentrată exact pe funcțiile de sprijin care transformă tehnica militară în capacitate operațională.

Avioane de luptă care nu pot lupta singure

Polonia arată cel mai clar contradicția. Varșovia cumpără 32 de avioane F-35, cu livrări așteptate până în 2029 și un pachet de sprijin care acoperă logistica, piesele de schimb și infrastructura IT până în 2030 (Breaking Defense, Army Recognition). F-35 depinde însă de avioane-cisternă pentru autonomie, de aeronave de supraveghere pentru imaginea de ansamblu și de infrastructura de comandă la nivel de teatru pentru coordonarea cu alte forțe. Polonia adună platforme de vârf, în timp ce ecosistemul american care le face eficiente devine mai subțire.

Lituania citește aceleași reduceri prin prisma vitezei cu care pot ajunge întăririle pe flancul estic. Mai puține avioane-cisternă și aeronave de supraveghere înseamnă rază de acțiune mai mică și detecție mai slabă (Lrytas). Vilnius răspunde cu aproximativ 800 mil. euro suplimentari pentru apărare antiaeriană și cu un plan integrat pe trei ani pentru spațiul aerian (Lrytas). Aceasta acoperă primul strat: protecția națională împotriva dronelor și rachetelor. Nu înlocuiește avioanele-cisternă, capacitățile ISR — informații, supraveghere și recunoaștere — sau arhitectura de comandă care permit NATO să lupte ca sistem conectat pe întregul flanc.

România testează golul în timp real

Pentru România, problema nu este teoretică. După incidentele cu drone din apropierea Dunării și a litoralului Mării Negre, Bucureștiul a cerut NATO radare pentru altitudine joasă, interceptoare și sisteme antidronă (RRI, Curs de Guvernare). NATO a repetat că va apăra fiecare centimetru din teritoriul aliat. România a ieșit din acele întâlniri cerând în continuare echipamente.

Blocajul vine din decalajul dintre banii europeni și autoritatea operațională. Bruxelles-ul poate finanța achiziții de tehnică militară prin instrumente precum SAFE, noul fond al UE pentru cheltuieli de apărare (European Commission, European Parliament). Comisia Europeană nu poate însă să trimită avioane radar într-o misiune. Doar capitalele naționale și comandamentul NATO pot face asta, iar nicio instituție a UE nu are autoritatea de a genera capacități de luptă de rezervă atunci când un aliat își retrage mijloacele (EDA). Europa poate să crească bugetele de apărare și totuși să nu reușească să înlocuiască supravegherea, realimentarea în aer și comanda furnizate de americani.

Calendarul bate planul

Franța folosește retragerea americană pentru a apăsa tema autonomiei strategice. Analize franceze și internaționale indică drept cele mai fragile capacități europene exact domeniile cel mai greu de construit rapid: supravegherea, realimentarea în aer, comanda și controlul, mobilitatea aeriană și apărarea antiaeriană de la sol (Ifri, Atlantic Council). Aceste capacități se construiesc în ani, iar retragerea are loc acum.

Nicio instituție nu a publicat documentul de care cetățenii ar avea nevoie pentru a judeca dacă reasigurările sunt credibile: un calendar, capacitate cu capacitate, care să arate ce mijloc american pleacă, ce plan NATO depindea de el, care aliat european îl poate înlocui și când. CSIS avertizează că Europa are nevoie urgentă de un program de apărare antiaeriană, pentru că stocurile de interceptoare rămân insuficiente (CSIS). EUISS susține că Europa are nevoie de un plan concret de tranziție, nu de adaptare politică la Washington (EUISS).

NATO afirmă că a construit cele mai ample planuri de apărare de după Războiul Rece (NATO). La nivel clasificat, afirmația poate fi corectă. Întrebarea este dacă sistemele europene de sprijin vor ajunge înainte ca ipotezele americane pe care se bazau planurile să dispară. Recunoașterea decalajului nu va pune opt avioane-cisternă noi pe pistă până în 2029.