SUA condiționează gazul de metan

Andrew Puzder, ambasadorul SUA pe lângă UE, a transmis Bruxellesului că livrările americane de petrol și gaze către Europa s-ar putea opri la 1 ianuarie 2027, dacă blocul nu relaxează regulamentul privind emisiile de metan. Depozitele europene de gaze sunt la circa 36 % din capacitate, cel mai scăzut nivel pentru această perioadă a anului din 2018 (Columbia CGEP, Bloomberg). Importurile de GNL american, adică gaz natural lichefiat, răcit și transportat cu nave speciale, s-au cvadruplat din 2021 și reprezintă acum aproape 57 % din importurile de GNL ale UE (IEEFA, Euronews). O dispută de reglementare devine astfel o problemă de aprovizionare pentru iarnă.

Ce cere legea

Regulamentul vizat, 2024/1787, este primul act normativ din lume care obligă importatorii de gaze să dovedească nivelul pierderilor de metan din timpul producției. Nu trimite inspectori europeni în Texas. Mută însă răspunderea juridică asupra cumpărătorului european: din ianuarie 2027, orice importator care semnează un contract nou trebuie să arate că furnizorul său monitorizează și raportează emisiile de metan la un standard comparabil cu normele UE (Oxford Institute for Energy Studies). Dacă nu poate furniza datele, importatorul riscă amenzi de până la 20 % din cifra de afaceri anuală. În practică, traderii europeni ar evita pur și simplu furnizorii care nu pot livra documentația.

UE importă aproximativ 90 % din gazul pe care îl consumă. O reglementare aplicată doar producătorilor interni ar avea un efect limitat. Problema este că numai 7 % din producția globală de petrol și gaze respectă în prezent standardul de monitorizare cerut (OIES).

Cine este lovit primul

Expunerea este concentrată. Germania își acoperă peste 90 % din importurile de GNL din SUA, iar Polonia peste 75 % (OSW). Țările de Jos, care au închis în 2023 zăcământul Groningen din cauza daunelor provocate de cutremure, importă acum 75-80 % din gazul consumat și aveau depozitele la doar 12 % la mijlocul lunii mai. Aceste trei țări ar simți aproape imediat orice întrerupere a livrărilor americane.

Italia are un alt tip de vulnerabilitate. Plătea deja la începutul lui 2026 cel mai ridicat preț angro la electricitate din UE, 130,5 €/MWh, de trei ori peste nivelul Spaniei (EUNews). Explicația ține de structura sistemului energetic: rețeaua italiană depinde mult de centrale pe gaze, iar pe piețele de electricitate cel mai scump combustibil necesar pentru acoperirea cererii stabilește prețul pentru întreaga piață. Gazul joacă acest rol în 89 % din orele de tranzacționare din Italia. Dacă încărcăturile americane de pe piața spot sunt redirecționate, facturile italiene la energie cresc primele.

Cacealmaua și riscul real

Ultimatumul lui Puzder sună dur, dar guvernul SUA nu poate obliga legal companiile private să rupă contracte pe termen lung de tip „take-or-pay”, în care cumpărătorul plătește indiferent dacă preia sau nu livrarea. Peste 90 % din producția Cheniere, cel mai mare exportator american de GNL, este blocată în astfel de acorduri (Congressional Research Service, CSIS). Angajamentul UE de a cumpăra energie în valoare de 750 mld. dolari, pe care se sprijină amenințarea, nu este nici el obligatoriu juridic (LSE).

Vulnerabilitatea reală se află pe piața spot, adică cele 10-15 % din încărcături vândute fără contracte pe termen lung. Cumpărătorii asiatici plătesc deja cu 1-3 dolari pe milion BTU mai mult decât europenii (Global LNG Hub), ceea ce atrage livrările flexibile spre est fără să fie nevoie de un ordin guvernamental.

Golul despre care Washingtonul nu vorbește

Washingtonul numește cerințele de raportare „imposibil de aplicat”, iar dificultatea este reală: conductele americane amestecă producția a mii de operatori independenți, ceea ce face dificilă trasarea emisiilor până la o singură sursă. Datele satelitare MethaneSAT arată însă că emisiile de metan ale industriei americane de petrol și gaze sunt de peste patru ori mai mari decât cele raportate de industrie către EPA (MethaneSAT). Administrația Trump demontează în paralel cerințele interne de raportare a metanului (EPA), în timp ce 24 de asociații industriale fac lobby la Bruxelles pentru slăbirea regulilor de import (DeSmog). Norvegia oferă contraexemplul: are cea mai strictă reglementare privind metanul dintre țările producătoare, cea mai redusă intensitate a emisiilor și rămâne cel mai mare furnizor de gaz prin conducte al Europei (IEA).

Comisia Europeană caută acum o soluție de ocolire: să declare „echivalente” cadrele de reglementare ale unor țări întregi, în loc să verifice fiecare producător (S&P Global). Asta ar putea permite gazului american să treacă testul pe hârtie, chiar dacă EPA reduce monitorizarea în SUA. Bruxellesul a scris prima lege din lume pentru metanul din importuri. Felul în care o va aplica, sau o va pune discret deoparte înainte de iarnă, va spune mai mult despre independența energetică a Europei decât orice angajament de cumpărare.